PETALE DE ZIDURI

Din petale căzânde ne naștem.

Cu fiecare floare ce moare mai crește un mormânt,

Așezat în etaje, crescut în camere, în care mor flori

Ale căror petale mor odată cu nașterea lor…

Din care ne naștem noi.

Între patru petale de pereți ne înmulțim,

Fiecare an pe care îl împlinim ne mai naște din nou spre moarte;

Bătrânețile ni le petrecem gârboviți

Tot între aceleași patru petale zidite, în etaje,

Înăspriți de închiderea lumilor noastre,

Aceleași care ne-au fost deschiee cândva…

Cândva… când încă puteam visa.

Petalele pereților cad odată cu moartea noastră,

Una câte una, pe rând,

Lăsând în urmă praful căderilor și al amintirilor

Care se șterg și ele pe rând…

Când nu se vor mai naște petale de flori care să moară

Între cele patru petale de ziduri, care cresc în etaje.

ÙN BĂRBAT COBOARĂ O SCARĂ

Un bărbat coboră o scară.

Un bărbat coboră o scară din fier cu trepte de lemn

Fără să se țină de balustradă.

E semn de încredere în inginerii care au proiectat-o,

Semn de încredere în muncitorii care au montat-o,

Semn de încredere în sine.

Un bărbat coboră o scară din fier

Din care proiectantul luase deja două trepte din lemn: pe prima și pe ultima.

Din ele două va construi o scară nouă

Pentru urcat și coborât, din lemn sau din fier;

Scara va fi plină și ea, pesemne,

De oameni încrezători în făuritorii ei și în ei înșiși,

Capabili să coboare scara fără să folosească balustrada,

Capabili să ignore prezența primei trepte,

Uitănd că există și o ultimă treaptă…

Care trebuie coborătă.