Bucuresti… ratacitor in sila

Am ajuns azi de dimineata la Bucuresti. Credeam ca n-o sa pot scrie un post azi si incercam sa imi strang ideile ca sa pot scrie luni dar e bine si asa.

Da, am ajuns si la Bucale, asa cum ar spune un muntean putin mai saturat de capitala proprie. Trebuie sa spun ca nu-mi mai place capitala noastra draga. Mi-e jena de ea, se lasa cu putina sila si cu prea multa bataie de cap. Ascult El Negro si ma gandesc ca Bucurestiul seamana cu un ritm de reggae jamaican cantat in sila. Probabil ma gandesc asa pt ca sila e generala, lehamitea tine cat e tara asta de mare.

Azi a plouat peste Bucuresti, si desi ploua n-am reusit sa tin umbrela ca sa nu ma ploua. Rafalele de vant dintre blocurile comuniste erau in stare sa mi-o ia (umbrela) si ramaneam si fara ea. 🙂 Dar am reusit sa raman fara ceva: rabdare si ceva mai multi bani. Nu mi-a furat nimeni banii, i-am dat eu de buna-voie, doar pt asta venisem aici. M-am ratacit 2 ore ca sa caut o banca si n-am gasit. E foarte frumos sa se intample asta, dar nu intr-o capitala, ci pe la vreun sat. Nervoasa si fara de speranta ca voi mai ajunge la timp cu chitanta ca sa-mi bag dosarul, mai ca nu m-a apucat plansul. Si iar nu puteam folosi umbrela, desi afara ploua urat. Taxiuri, autobuze, tramvaie, niciunul nu dadea semn sa se opreasca, iar statii nu reuseam sa gasesc nicaieri. E greu sa te trezesti picat si ratacitor din provincie intr-o capitala ratacitoare la randul ei. Am reusit pana la urma sa le fac pe toate cate mi-am propus sa le fac azi, dar de plecat tot nu pot pleca. Uda si cu virusul porcin in minte (sa nu cumva sa racesc) am reusit sa ajung la rude ca sa ma gazduiasca pt urmatoarele 2 nopti.

Uite ca s-a schimbat si melodia. Verisoara mea imi dansaza din buric pe muzica orientala care se aude de la winamp. Cica e melodie facuta special pt ea si va dansa maine pe ea la un majorat ca invitata de onoare. Miscarile ei de dansatoare din buric nu se potrivesc deloc cu starea mea de spirit. Ok, acum a plecat. S-a pregatit destul. E timpul sa schimb si eu melodia si sa termin si de scris. Si pe ritmuri de ‘Till I collapse inchei si eu.

Advertisements

Tot despre avort

Cred ca o sa ma transform in curand intr-o militanta pt drepturile femeilor de a avorta. Voi incerca sa fiu cat mai deschisa in postul de azi si sa scriu cu calm, pt ca datile trecute am fost extrem de iritata, la fel cum sunt si acum.

Exista in lumea asta atatea minti cretine care au lasat in urma atatea suflete singure incat mi-e jena ca suntem oameni si avem dreptul sa decidem. Dumnezeu ne-a lasat dreptul la liberul arbitru (desi multi spun ca nu e asa) pt ca a stiut ca omenirea nu e tocmai usor de strunit. Nu e dreptul nostru sa ne jucam de-a dumnezeii pe pamant, insa exista situatii care ne fac niste semizei. Avortul este unul din aceste lucruri. Desi imoral, avortul aduce dupa sine multe situatii favorabile. In primul rand, femeia care nu-si doreste acel copil si il avorteaza e mai libera de vina decat o femeie care nu-si doreste copilul, dar il naste si il paraseste. O mama care isi paraseste copilul a fost intotdeauna considerata o mama depravata. Ciudat e ca barbatii care parasesc femeile insarcinate cu proprii lor copii nu sunt considerati in nici un fel. Barbatul, inca un copil in sinea lui, poate lasa fara nici o mustrare de constiinta femeia sa decida ce va face cu copilul, iar cazuri din astea sunt extrem de multe, mai multe decat isi poate imagina cineva.

Un copil nascut si nedorit va avea intotdeauna pe suflet lipsa parintilor. In propria lui minte le poate gasi o mie si una de motive pt care a fost parasit si lasat sa creasca in grija altora, insa va avea intotdeauna in minte gandul ca n-a fost dorit. Un astfel de copil nu are un model real in viata si se poate atasa de oameni cu intentii rele. Asa, acel copil poate deveni un adult cu un cazier impresionant. Un copil are nevoie de indrumare, are nevoie sa creasca armonios, are nevoie de o baza morala si sociala solida ca sa se poata integra in societate. Nu sunt un psiholog sau, cu atat mai putin, un sociolog. Nu ma erijez in a stii multe despre cum se creste un copil sau despre cum e sa ai copilul tau propriu. Eu nu voi avea niciodata sansa sa am copilul meu, insa sunt atatia copii pe lumea asta care au nevoie sa fie adoptati incat nu vor fi niciodata destui parinti care sa ii vrea. Asta ne e societatea, asa am adus-o noi, oamenii. Ca fiinte superioare (sau inferioare, depinde de cat de mult lasam animalele din noi sa se manifeste) avem dreptul de a decide daca nastem o fiinta care sa se transforme intr-un animal sau sa nu o nastem deloc. Semizeii din noi au sansa asa, iar lumea inconjuratoare nu are dreptul sa ne-o ia. Din cauza asta voi fi intotdeauna impotriva abolirii avortului, pt ca omenirea, care are atat de multe creiere, nu are puterea sa gandeasca clar si obiectiv in legatura cu viata unui copil.

Apoi, mai exista situatia in care mama e nevoita sa avorteze din motive de sanatate fizica. O astfel de mama avorteaza din dorinta de a trai. O astfel de mama va avea intotdeauna dorinta de a infia copii pt ca instictul de mama manifestat odata cu sarcina pierduta este mai mare decat dorinta unei mame care naste. Lor trebuie sa le multumim ca au sansa de a forma copii sanatos, chiar daca nu sunt copii lor naturali. Ii vor ingriji si ii vor ocroti mai ceva decat daca ar fi al lor.

Femeile cu sananate psihica precara ar trebui lasate sa avorteze pt ca ele pot deveni un pericol pt copil, iar societatea, intotdeauna societatea, va judeca intotdeauna mama pt un gest necugetat fata de copii ei, fie chiar si un gest nedorit. Problema e ca nuneni nu-i va acorda cu adevarat consiliere psihologica sau psihiatriuca unei mame care a nascut si care nu-si accepta copilul, considerandu-l intotdeauna “o rana a ei” (am cunoscut acum ceva timp o mama care a crezut intotdeauna ca ambii ei copii sunt ranile ei si, desi nu le-a facut niciodata un rau fizic, s-a indepartat psihic de ei, astfel incat sa nu le faca rau).

OK, gata cu vorbitul despre avorturi pe ziua de azi. Nu vreau sa schimb mentalitatile nimanui si, cu atat mai putin, ideile despre viata a celor care vor citi (sau nu) acest post, dar situatia avorturilor, desi ingrijoratoare (de parca ar fi singura situatie ingrijoratoare din lume), e bine sa fie lasata asa cum e acum. Viata e pretioasa atunci cand o traiesti, mai ales daca ai sansa sa dai nastere unui copil pe care sa il cresti, dar daca nu ai cum sa-l nasti, daca nu ai sprijin din partea nimanui, daca nu-l vrei, nu-l naste. Un adult care a crescut fara parinti e un adult dificil social si moral.

Si inca ceva: Folositi prezervativul! El va va proteja atat de sarcinile nedorite cat si de bolile transmisibile sexual.

Scrisoare deschisa (si editata cu succesuri) catre presedintele Traian Basescu

Domnule presedinte, situatia in care se afla Romania acum e mult mai rea decat a fost in ultimii ani ai dictaturii ceausiste, si va spun acest lucru in cunostinta de cauza. Sunt multi alti oameni care pot sustine acest lucru fara tagada. Economia e la pamant, situatia medicilor, profesorilor si celorlalte categorii care depind de buget e catastrofala. Toata lumea se plange ca nu sunt bani, dar aflam despre zecile, sutele, milioanele, miliardele de euro pe care oamenii “dastepti” le invart zilnic. Nu sunt bani pt cei cu deficiente, nu sunt bani pt pensii, nu sunt bani pt alocatii, nu sunt bani pt a-i ajuta pe cei care au nevoie de transplant, nu sunt bani pt nimic, dar exista bani pt perdele din aur (ca doar din aur pot fi perdelele de 70 de mii de euro), sunt bani pt concerte de sute de mii de euro, sunt bani pt campanii si pt alegeri… nu sunt bani pt orice altceva. Domnule presedinte, va rugam din suflet sa va treziti si sa vedeti tara asta cu ochii dumneavoastra si nu cu ochii consilierilor sau ministrilor tarii asteia. E cazul sa va treziti si sa vedeti situatia critica in care ne aflam. Nu m-as mira daca am fi declarati tara falimentara pt ca traim de azi pe maine din imprumuturi europene. Romania n-a fost niciodata cu atat de multe datorii, nici chiar pe timpul raposatului n-a fost asa.

De ce ne sapati groapa? Vreti sa ne afundam? Credeti-ne ca va vom trage dupa noi, atat pe dumneavoastra cat si pe cei care au fost cu dumneavoastra si care vor veni dupa dumneavoastra daca nu-si vor face treaba, desi sunt slabe sansele. V-ati batut joc de tara in care traim, dumneavoastra si cu cei care au furat pe langa dumneavoastra. Nu sunteti in stare sa vedeti situatia oamenilor disponibilizati, somerilor si a tuturor celor care sunt in dificultate. Cu ce sa traim, domnule presedinte, cu ce? Cine ne ajuta sa avem o viata linistita? Cine ne da noua dreptul nostru de oameni muncitori cu familii si copii? Din ce sa traiasca un om cu pensie de 240 ron pe luna sau chiar mai putin? Ca sa nu mai vorbim de cel care traieste dintr-un salariu de 600 ron pe luna?! Oamenii dumneavoastra au distrus chiar si farama de orgoliu in noi, ca sa nu mai vorbim de toate sistemele pe care Romania s-a bazat odinioara: sanatate, invatamant, energie, agricultura, autoturisme (desi aici mai merge, cat de cat) si toate cele care acum sunt o simpla amintire. Nu va culcati pe o ureche, nu veti mai fi votat. Sansele dumneavoastra de a fi ales din nou sunt egale cu 0,5%, exact cate sanse are un rrom sa fie ales ca presedinte al tarii.

Spaga, mita, nepotismul si tot ce inseamna “darea de bani” au existat si inainte, insa acum s-au acutizat. Nu mai conteaza cat ai invatat si cat de bine pregatit esti. Acum conteaza al cui om esti, numele gentii pe care o porti pe brat si de unde ti-ai cumparat pantofii si lenjeria intima. Toate astea n-ar fi existat fara bunul simt si bunele dumneavoastra intentii aratate noua, prostimii pe care o conduceti si de care va bateti joc in ultimul hal.

Ne-am saturat de batjocura la care suntem partasi in fiecare zi si va cer, eu va cer, sa nu mai candidati la functia de presedinte pt ca oricum veti pierde. Aruncati banii pe fereastra degeaba si exista oameni care au nevoie de ei disperata. Si va mai rugam sa va luati si pupaciosii de dosuri pe care ii aveti pe langa dumneavoastra. Nu ne fac noua bine, deci nu fac bine tarii.

In speranta ca aceasta scrisoare deschisa (editata si plina de succesuri) va fi macar citita de cine trebuie, inchei aici cu dorinta de a va vedea intr-o zi in starea in care se afla poporul pe care l-ati condus atata timp.

Cu stima si respect, o fata din popor, satula de toate porcariile de care are parte zilnic.

Noapte buna. Acum puteti dormi linistit din nou.

Mosului, Traianului

Nene, sper sa fi reusit ceva fain aici, daca nu, asta e, mi-o iau… 🙂 😀

La multi ani, sa ne cresti mare si frumos, destept, viguros 🙂 , sanatos, iubit, simpatic sau ironic (sau cum vrei tu), cu forta de munca, amabil (sau nu), cuminte (sau nu), si oricum mai vrei tu sa fi. La multi ani inca o data.

Work In Progress 4

Vremurile se cam schimbau cu repeziciune. Nemultumiti de situatia lor, minerii navaleau din grotele lor de carbune in mijlocul capitalei. Ma temeam de o noua revolutie. Ne ascundeam cu totii, cei care ne stranseseram in canale, ca sa ne stim in siguranta, dar niciunde nu erai in siguranta. Bietii oameni cereau drepturile lor salariale, dar curand au recurs la bataie. Multi oameni au avut de suferit atunci, foarte multi raniti, atat din partea politiei, cat si din partea minerilor si, daca nu ma insel, si cativa morti. Prim-ministrul din acel timp a fost nevoit sa demisioneze, oamenii erau tensionati si nesiguri, incruntati si atenti la orice miscare suspecta in jurul lor.

Tin minte ca la un moment dat a cazut intr-un canal un biet miner, cu hainele rupte si plin de sange, pesemne ca il batusera politistii sau unii din mineri. Se mai intalneau si astfel de situatii, dar numai pt a atrage atentia televiziunilor. Bietul miner horcaia a durere si noi ne stransesem in jurul lui si ne uitam la el ca hipnotizati. Cei mai drogati de aurolac il loveau cu picioarele si se mirau de felul straniu in care arata. Era negru de funingine si carbuni, cu haine ponosite si parea ca il doare foarte tare stomacul pentru ca se ghemuia si gemea, iar pe gura ii siroia sange. Mult n-a mai dus-o, bietul. A stat el mult si bine langa noi in canale pentru ca, se pare, nimeni nu-l daduse disparut. Ma gandeam ca poate el avea acasa familie, copii, rude, si eu sunt singura si stau intre boschetarii din canale doar ca sa stiu ca mai traiesc. Cred ca daca ma intorc acolo ii voi gasi scheletul pe undeva “prin adancuri”, asa cum ne placea noua sa spunem canalelor.

Eram izolata de-a dreptul acolo, in canale. Toti sufereau de izolare, desi vroiau sa simta libertatea, dar la ei libertatea se traducea numai sub forma de aurolac. Disperata ca nu am un capatai in viata m-am hotarat sa plec. M-am urcat in primul tren, fara bilet, si am coborat a treia statie, la noroc. Probabil ca ma gandeam ca daca nu gasesc nimic de facut in acea regiune ma pot intoarce usor inapoi de unde am plecat. Hazardul, fie ca a fost noroc sau nenoroc, m-a dus la Buzau. Nu stiam pe nimeni, nu stiam incotro sa ajung, eram singura, plina de curaj si disperata sa gasesc un loc care sa devina al meu. Visam sa am parte de o casa numai a mea, cu curte mare si cu multe pasari pe care sa le hranesc din mana mea si sa le alint ca pe copii mei. Am dormit in gara vreo 2 saptamani pe bancile alea rupte, pana a venit la mine un baiat si mi-a spus ca e prin apropiere o casa de copii si ca m-ar primi ca sa stau acolo. Mi-era dor sa am un acoperis de-asupra capului, asa ca am acceptat. Cladirea casei de copii avea vreo 2 etaje inaltime si lunga… lunga. Am aflat ca acolo erau salile de clasa. Dormitoarele erau intr-o alta cladire, enorma cladire!, inalta de 4 etaje si era si mai lunga decat cladirea cu clase. In curte erau multi copii care stateau drepti in fata unui barbat, instructor se numea el, responsabil cu ordinea in curte.

Tot ce vedeam mi se parea imens in locul ala. La unele geamuri copii intindeau pe niste sarme de rufe niste haine prost spalate care se umpleau de praf pana sa uscau…