Month: December 2009

“Iarta-ma, te iubesc, dar nu pot sa te sufar.”

 Eram copil cand am auzit prima data asa ceva din gura unei rude catre sotia lui. De fiecare data cand un adult spunea asta in gluma unui alt adult radeam si eu crezand ca e doar o gluma buna si e bine sa razi la glume. Mai greu e cand ajungi sa simti asta. E greu sa ajungi la concluzia asta atunci cand cel de langa tine e prea prezent in viata ta. E ca si cum te-ai fi saturat de el, desi il iubesti. E dificil sa vezi ca cel de langa tine te calca pe nervi orice ar face, te apostrofeaza, iti spune ca nu e bine ce faci, mai ca simti ca iti si ordona ce anume sa faci. E si mai rau sa ii explici ca e bine sa faci si ca tine, ca nu ai nevoie de ajutorul lui… Si de aici o groaza de conflicte interioare sau/si exterioare.

Nu e usor sa realizezi ca ai nevoie de o pauza de cel de langa tine, o pauza care sa va faca sa va fie dor unul de altul, sa te faca sa il iubesti si mai mult. Iti vine sa pleci de capul tau oriunde crezi ca se poate, dar cel mai rau e sa realizezi ca nu ai unde sa mergi, si iar te apuca disperarea si iti vine sa te certi cu el din orice fleac. Incerci sa faci totul ca sa fie pe placul lui, el incearca sa faca totul ca sa fie pe placul tau, dar, cumva, nu e nimeni multumit. Si iar iti vine sa-ti iei campii cu gandul ca daca ai scapa de el o perioada v-ati simti mai bine numai gandindu-te la el, intrebandu-te ce face si sunandu-l din cand in cand.

Ce e mai rau in toata situatia asta e ca nu exista o adevarata comunicare intre oameni. Fiecare se chinuie sa castige bani ca sa poata razbi peste zile mai usor, fiecare face socoteala la fiecare lucru pe care il are si nu mai e nimic intre ei decat lucruri si banii. Oare de ce simte omenirea asta atata nevoie de bani? Exista si altceva decat banul. Exista viata si daca te chinui sa muncesti si sa te ingropi in munca nu mai vezi nimic langa tine, nici macar pe omul pe care il ai langa tine, fie el frate, sora, parinte, iubit sau sot. Doamne fereste, nu e un lucru rau sa muncesti. Daca n-ar exista munca omenirea n-ar exista, insa prea ne-am inchistat in nevoia de a avea parte de lucruri materiale si am uitat de nevoia de a fi iubiti, de nevoia de a creste sufleteste si spiritual, de nevoia de educatie adevarata, de nevoia de a sta si de a privi si altfel la ceea ce ai parte in viata pt ca fiecare lucru sau vietate are nevoie de atentie si e bine sa facem lucrurile bine si cu atentie daca vrem, la randul nostru, sa fim iubiti.

by Categories: catze si necatze 1 Comment

Salvarea (continuare) “Despre stari depresive”

Azi mi-am pierdut cumpatul. Eram in stare sa rup, sa tip cat ma tineau plamanii. Nu e bine sa se intample asa, insa ma intreb cat de des apare la suprafata animalul din mine. Ma uitam in dreapta si in stanga si nu vedeam nimic. Ma simteam ca un caine turbat prins in laturi ca sa fie omorat. Vedeam doar sange si ma apuca disperarea. Respiram pamant in loc de aer, simteam gustul rancedului in gura si nu ma puteam misca. Si sangele? Oare o fi fost sangele victimei fiarei din mine? Cand m-am trezit din disperare nu vedeam nici un les in jurul meu, deci nu fusese nici o crima. Eram doar eu, culcat pe o canapea in dezordine, disperat de mine si de animalul din mine. Simteam doar frig si ma dureau tamplele. Oare ce diagnostic mi-ar pune medicii daca m-as lasa controlat? Poate vreo tulburare maniaco-depresiva de-a lor, mai stii? Nu, nu cred ca e exclus. Gasesc medicii astia tot felul de diagnostice ca sa te “elibereze” de bani. Iti dau tratamente, te opereaza, unii te imbolnavesc mai tare decat atunci cand te-ai dus, altii te omoara pe masa de operatie… E greu sa traiesti, e greu sa respiri si sa simti cum toate in jur sunt impotriva ta. Te inarmezi cu nervi cand iesi pe strada doar cat sa te poti abtine sa nu tipi la cel de langa tine. Strangi din dinti atat cat sa te abtii sa nu-l apuci de guler pe vecinul de scaun. Si toate astea pentru ca animalele din noi si-au gasit o fisura ca sa poata iesi din noi mai des decat ne-am dori. Uneori constiinta baga animalul inapoi, alteori constiinta apare dupa ce animalul si-a terminat treaba. Nu stiu cat de important e sa te opresti la timp, nu stiu cat de important e sa ai constiinta, dar stiu cat e de important sa nu lasi prapad in urma ta. Dar, uneori e greu chiar sa te abtii. Vezi dezordinea din jurul tau si iti doresti sa fie ordine, incerci sa faci ordine, te lipesti de lucruri, de oameni… Dar toatul e doar un esec continuu. Unii spun ca trebuie sa cauti in tine forta ca sa treci peste situatii neclare, insa nu e de ajuns. Oamenii nu sunt facuti sa lupte singuri. Suntem asemenea cainilor care lupta doar in haita, suntem o rasa in care haita e ceea ce conteaza. Sa nu faci rau celuilalt, sa nu deranjezi, sa nu iti chinui adversarul, sa fie lupta dreapta, sa nu ranesti si daca se intample sa ranesti sa lasi sa fii ranit si tu… Nu suntem o rasa de Iisusi ca sa avem grija sa intoarcem si celalalt obraz. Pacatele noastre sunt multe si ne apasa sufletele, dar suntem oameni, in definitiv. Omul lupta pentru individualism pentru a ajunge sa fie luat tot in grup. Nu e drept pentru nimeni, nu e drept pentru fiara din noi.

Oare ce se va intampla cu noi? Ne vom autodistruge? Nu e asta tendinta noastra?

by Categories: pseudoliteratura Leave a comment