There is no sweeter innocence than our gentle sin

The only heaven I’ll be sent to
Is when I’m alone with you

Advertisements

Tin in brate perna si ma cuprinde tristetea. Deja nu mai pot sa plang. Ma scurg incetisor pe marginea patului si imi imaginez lucruri straine de mine. Stii cat de mult as fi vrut sa simt esenta lucrurilor din tine. Te ascunzi ca un fricos, dincolo de toate lucrurile spuse si auzite. Ma gandesc ca incapatanarea ta devine omniprezenta. Te vedeam mai bun ca mine, dar nu esti. Imi semeni.

In dreptul numelui tau statea un “A” ca sa dau mai repede de tine, sa nu stau sa te caut. Si am atatea lucruri de spus si de trait ca nu imi va ajunge viata sa le am, dar nu asa, nu in felul asta. E prima oara cand nu ma mint. Si n-am mintit. Si n-ai sa stii ce gandesc cu adevarat despre tine. Si n-ai sa simti cu adevarat ce simt despre tine. Si-ai sa te minti din nou ca nu am cum sa te ajut. Si-atunci ai sa ma cauti si cuvintele se vor opri in gat pentru ca tu esti mai puternic, eu ma pierd.

N-am sa mai insist. Stii ce ai de facut.

In noi

Ne plang ochii de doruri nerapuse,

Iubind aievea sfinti la drumul mare,

Dar pentru ca in noi se nasc, nespuse,

Doar primaveri fara de soare.

 

Si de cutreieram paduri virgine

Inca de pasii nostrii tarsaiti,

E pentru ca in noi se nasc lumine

Si ingerii ne fac pe noi parinti.

 

Si de cuprindem vaile de-odata,

Lovind in munti sa ii formam in dealuri,

E pentru ca in noi iarna e sloata,

Cand gandurile marii vin in valuri.

 

Si de, cuminti, ne oglindim in ceruri,

Voind sa rupem disperarea lumii,

E pentru ca in noi se nasc iluzii,

De-a vrea sa fim singuri ai vremii.

Mi-e frig!

Am inghetat de-atat amar

si fiere.

Chipurile incep sa se vada neclar,

eu sunt un corp neclar.

Vantul si ploaia ma ingheata,

un rece care distruge sisteme

si construieste blocuri de gheata.

Am devenit un sloi,

mare cat un ghetar.

Nu mai vad,

gheata imi transforma ceata de pe ochii

in intuneric.

Si cand ma gandesc ca un bat de chibrit

facea sangele sa clocoteasca

si sa fiarba pana nu mai ramanea nimic.

Celulele se incapataneaza sa traiasca,

dar le lipseste oxigenul.

Cu adevarat am obosit!

Aseara  am primit cea mai dura palma pe care putea sa o primeasca cineva. Ii multumesc ca m-a facut sa imi vad locul, desi nu meritam un astfel de tratament. M-a trezit ca sa vad un adevar deja stiut pe care n-am vrut sa il inteleg. Mi-am vazut suficienta in carne si oase si m-a lecuit de foarte multe,.  Nu e dezamagire, e doar un fapt real. De altfel, nu mai stiu sa fiu dezamagita de nimic. Doar primesc starile ca atare fara sa am nici o reactie. Macar am invatat la ce am dreptul si la ce nu in viata asta. Mai mult de atat nu comentez.

 

Prieteni de pahar 7

Ion arunca tintind cosul. Sticla ateriza pe ciment si se sparse. Femeia astepta cu matura si farasul in mana langa tocul usii.

-Misca-te fa, proasto, si strange cioburile ca se taie copii astia.

Femeia se apleca peste cosul de gunoi si il dadu la o parte. Ion o vazu si ii trase un sut in fund.

-Mai repede, idioato! Ce stai asa ca o momaie?! Matura, ca de asta esti femeie, curva dracu’.  Uite bre, asa trebuie sa se poarte un barbat cu muierea lui.

-Asa o trebui, taica, da’ eu mai stiu cum o trebui. Da’ eu nu m-oi fi purtat asa niciodata cu fomeia mea.

Ion se uita la el cu ura fata de felul in care batranul intelegea ca trebuie sa se poarte cu femeile. Dadu din maini a scarba si ridica paharul de pe caldaram.

-Matale ‘oi fi fost cam natang, inteleg, da’ io asa ma port. Ca e femeia mea si fac ce vreau cu ea.

Batranul se uita cu mila la biata muiere. Isi dadu seama ce fel de chin trebuie sa fi indurat ea de la un tiran ca barbatul ei.

-‘Oi fi fost, mai stii?!

In adancul sufletului

Ma las pacalita cu fiecare minut ce trece.

Doar inchid ochii si ma dezbrac de cuvinte,

O noua Eva.

Oglinda imi arata ca sunt eu, dar sunt straina de mine.

Albastrul din mine se-nchisteaza

In portocaliul serii de maine.

Nu mai reprezint nimic pentru mine.

Astept invierea mea

De dincolo de cunoasterea momentului,

De dincolo de cunoasterea mea de tine.

Nu am maini sa te cuprind,

Lungi vise se transforma

In miresme dulci de iasomie

Ce nu-s pentru mine.

Iti miros pasii alunecati pe treptele ude.

De nu esti tu, inchipuirea ta ramane.

Chef de Blaga

Izvorul noptii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Din parul tau

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău –
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

Luciri de suflet

Azi am simtit ca totul este pace

de ne lasam furati de amintiri,

dar noi nu stim sa zabovim aice

si sa gandim in tihna la simtiri.

 

Stam aplecati peste oglinda apei

si asteptam sa se reflecte chipul,

dar sensul nostru se pierdea-n acei

ce gandul ii facea acelasi cu nisipul.

 

Cu maini intinse si , inca, tremurande

ne preschimbam in viata si minuni,

dar azi ne vad copii cu guri flamande

si sluti devin cei ce ne cred nebuni.

 

In plina moarte ce ne paste, astazi,

ne uratim la gandul nemuririi,

si ne spoim cutreierand pe strazi

visand ca pasii nostrii vor fi-n veci,

de-a pururi.