Month: November 2020

NU DORM

Dacă neonul n-ar suna obsesiv aș putea să dorm;

E mult de când n-am mai dormit somnul morții profunde.

Și, cică, există și o moarte superficială, zilnică,

Care durează exact atât cât își permite somnul să se sustragă de la drumul drept;

O frântură cât o clipire, cât un foșnet de frunză căzută din copac,

Cât o clipocire de apă ďintr-un robinet stricat…

Știi, moartea profundă e eternă, despre ea nici nu vreau să discutăm,

Din ea nu se mai trezește nici dacă vrea să bată din palme.

Dacă neonul s-ar opri din cântecul lui obsedant, aș putea dormi.

Aș putea visa cu fereastra deschisă spre alarmele nopții,

Sirenele mașinilor de urgență mi-ar umple visele a nerăbdare…

Și m-aș trezi că am murit puțin moartea superficială

Și-aș adormi la loc.

Dar nu dorm și nu mor;

Trăiesc trează cântând continuu odată cu neonul care îmi zumzăie încă în cap

Și nu mă lasă să dorm deși e mort de două zile.

S-a întâmplat să moară somnul etern înaintea mea…

Și încă-l aud în minte cum cântă senin în somnul meu de trezire,

În care n-am să mor nici măcar superficial.

by Categories: Eu Leave a comment

ZIDUL

zidul ce imprejmuiește strada pe care ne aflăm

e ca un ostaș cu rădăcinile în asflat,

mereu cu baioneta la picior;

de atâta timp stă acolo că oamenii l-au pictat cu grafitti,

oamenii au plantat flori în jurul lui,

oamenii au montat gard ornamental și tufe de caprifoi.

zidul ce împrejmuiește strada pe care ne aflăm

oglindește în el bătălia căderii și a construcției,

a zadarnicit sute de planuri de distrugere în masă,

mii de planuri de construcție în timp,

ba chiar a caștigat și războiul cu timpul,

când pâlcuri de minute se îmbulzeau să descopere cealaltă lume

curioase să înțeleagă ce e de dincolo;

s-a opus crescând impunător în calea lor,

purtând semeț suliți de sticlă

menite să rănească și să sângereze

fiecare secundă al fiecărui minut care ar fi trecut pe deasupra lor.

zidul care împrejmuiește strada pe care ne aflăm nu are poartă;

ne mai zâmbește ironic din când în când

lăsându-ne să înțelegem că nu există nimic în afara lui,

că singurul dumnezeu e el, unicul care protejează de călăi nevăzuți,

singurul paznic al zilelor și al nopților noastre sigure.

uneori cred că îi plătim siguranța cu libertatea noastră,

însă gândul dispare ca orice alt gând fără importanță.

vreau siguranța zidului meu,

cel care mă apară de rău, cel care îmi trasează viața în simplitatea.

știi? uneori îi duc flori de caldarâm și el se uită la mine…

surâzând cu subînțeles, apoi mă întorc la casa mea,

de pe strada mea, cea împrejmuită de zid…

de protecție…

de protecție.

by Categories: Eu Leave a comment

MINIMALISM CROMATIC

Alb, care luminează, fotoni.

Plastic, spectral luminescent,

Alb și negru, tonuri de gri, care se scurg continuu,

Curbe, linii, multe înflorituri elegante și delicate,

Din ce în ce mai mici,

Aproape infinitezimale…

Apoi negru, întunecat, static.

Umple spațiul gol, se întinde,

Respirabil până la capăt.

În negru și alb, apoi se descompune în culoare,

Din ce în ce mai multă culoare, fluidă, elegantă, plină de unduiri domoale,

Până când culorile se îmbină, se transformă în alte culori, devin vii și fluorescente…

Căpătând viață proprie, cu glas propriu, cu forme încă difuze care prind contur,

Inundă spațiul, linii continue, șerpuitoare, valuri colorate; apoi se amestecă din nou,

Din nou în negru, și iar în alb…

Infinit, abstract, unitar, intens.

Unic.

by Categories: Eu Leave a comment

ACASĂ

Acasă sunt în carte;

În fiecare rând peste care trec,

În fiecare literă ce curge domol pe filă.

Acasă sunt în pagină;

În fiecare sunet ce litera îl spune,

În fiecare zid ce din cuvinte-i făurit,

Ce naște monștri sau îngeri, zei, țărani sau doar țărână.

În frază îmi e casa;

Poartă spre noi tărămuri neștiute,

Unde pot fi doar eu sau orișicine:

Făuritor de vieți, prinț, cerșetor,

Distrugător, triumfător sau laș, uzurpator sau demon.

În carte sunt acasă,

În casă sunt doar eu,

Cu miile de vieți trăite-n mii de pagini,

Citite domol, frugal sau ocolit,

Ce nasc temeiuri, și temeri, și îndemnuri…

Acasă sunt în cartea mea, căci eu sunt cartea.

by Categories: Eu Leave a comment

PRECAUȚIE

Întunericul din spatele meu îmi permite să văd

luminile străzilor de dinaintea mea,

cele pe care circul cu gândul.

Reclame amețitoare, pâlpâitoare, îmi inundă retina și așa vătămată de ecrane.

Foșnetul frunzelor strivite de pavelele pe care calc mă trezește din amorțeală

și mă întreb cât va mai ține culoarea toamnei.

Băncile ude de atâta ploaie îmi interzic așezarea gândurilor,

iar fiecare băltoacă imi luminează, în roșu, galben, albastru, verde și violet,

drumul până la capătul luminii.

Acolo e întunecat, acolo e trist, se cere atenție și migală la fiecare pas.

Voi merge încet, atent, pas domol, până la următoarea lumină

care mă va orbi din nou, pâlpâitor, istovitor, zgomotos…

Am lăsat în urmă lumina îndreptându-mă spre o altă lumină;

până atunci voi păși atent.

by Categories: Eu Leave a comment

Un an si jumatate

Da, atat imi acord in materie de timp pana la terminarea unui nou volum. E mult, e putin, habar n-am, cert e ca voi vrea sa scriu. De idei nu duc lipsa, tocmai ideile ma fac sa scriu din nou. In ciuda faptului ca la anul voi avea un examen de sustinut, voi scrie. Si, ceva nou pentru mune, am si o tema. Deja am scris putin, timid, dar putin. Nu voi pune in volum tot ce imi iese, dar voi scrie atat cat imi va permite timpul. Lansarea va fi in 2022, anul in care voi implini 41 de ani. Sper ca de ziua mea sa se intample, sa fie cadoul meu.

Si mai sper ceva: sa nu imi mai desfiintez munca, daca se poate sa nu o mai fac deloc. Imi e teama de mediocritate si cred ca tocmai asta ma va afunda. Cred ca, de fapt, imi e teama de mediocritatea mintii mele si de plafonare. Imi e teama dar nu de insucces, astuia stiu cum sa ii fac fata.

Exista oameni buni care vad in mine atat de mult incat ma sperie gandul ca i-as dezamagi. Si uite ca tocmai asta fac, voluntar si intemeiat. Ma sacaie sa stiu ca si-au pus in mine sperante. Poate ca n-ar trebui, insa nu pot sa tin cont de asta. Poate ca lucrurile vor sta diferit atunci, poate ca oamenii care conteaza acum vor conta mai putin atunci, poate ca prioritari vor fi unii si unele situatii, insa scrisul va fi important, chiar daca nu si prioritar de foarte multe ori. Cert e ca imi face mie bine. Repet, nu pentru a-mi vedea numele scris (de cand am primit cartile eu n-am fost in stare sa deschid una sa citesc din ea, de parca as respinge-o, o iubesc si o urasc deopotriva), ci pentru ca imi doresc sa fac asta. A fost foarte multa durere peste care am trecut, am invatat ceva din asta, inca un pas spre maturizarea mea. Asta e scopul, in definitiv.

by Categories: Eu Leave a comment

STARE

Pentru o fracțiune de secundă în plus,

Pentru o jumătate de moment în plus,

Liniile tramvaiului s-au ondulat amorțite.

Nu era nimeni în jur,

Nu erau suflete în jurul lor să le vadă

Plictisite de atât de multă uzură a roților.

Și fiecare tramvai care trece își părăsește drumul

Lăsând, din loc în loc, dâre de pași ale celor care au coborât

La stații precise, cu refugii precise, pe drumul știut de zecile de ani,

În care, plictisite, șinele de tramvai își rezervă o jumătate de moment,

O fracțiune de secundă,

Dreptul de a se ondula spre a se dezmorți.

by Categories: Eu Leave a comment