New… old

Cineva mi-ar spune ca sunt un pui de maniaco-depresiv, dar nu sunt. Incep sa accept ceea ce sunt si simt si asta ma atrage. Starile mele mi-au adus in ultima vreme aproape un sfert de roman politist. Nu ma plang, e un stadiu al scrisului la care n-am ajuns niciodata pana acum. Recitesc paginile scrise si incep sa le invat pe de rost. Nu sunt entuziasmata, imi mananca ceva neuroni si imi dau seama ca mai am milioane de altii la fel de omorat. Apoi, am o imaginatie debordanta, uneori de-a dreptul macabra. Ieri am stat toata ziua la televizor sa prind scene sau franturi de replici din care as putea sa ma inspir. Seara aveam scrise zece coli cu idei. Asta noapte am visat numai crime. Dimineata am concluzionat ca oricine isi poate gasi motiv sa ucida sau poate fi ucis. Pe cei mai multi ii opreste religia si superstitiile, pe altii ii opreste constiinta (care nu vine, neaparat, la pachet cu religia). cei mai multi o numesc “umanitate”, cei mai putini o numesc lasitate. Cert e ca oricine o poate face, indiferent de rang, sange, bogatie, inteligenta, aptitudini, frumusete sau orice altceva. Le-am spune monstrii, dar sunt doar niste bieti oameni, chinuiti sau nu, zdraveni sau nu, deprimati sau nu…

Azi, cu toata starea mea, am ras mult. Sper sa ma reapuc de pictura, am nevoie de asta, nu doar de desen in creion, quilling si alte cele. Singura culoarea e cea care ma linisteste si ma aduce cu picioarele pe pamant. Ma uit la pensule si imi dau seama ca nu le-am folosit in cu totul alte scopuri decat cele destinate original. Da, am nevoie crancena de pictura in ulei. Sper sa se intample asta in curand.

Apropos, sper sa pot participa la Simfonia Lalelor de anul asta. Am cu ce si au iesit chiar bine.

Advertisements