M-am saturat!!!!!!!!!!!!!!!

Se pare ca m-au apucat frustrarile de-a binelea. Toate probleme de care am parte in ultimul timp sunt prea mult de indurat pt o biata viata trecatoare, insa ma gandesc ca omul mai are mult pana sa se infunde cu adevarat. Scrasnind din dinti mergi mai departe, dezonorat, calcat in picioare, ironizat… dar mergi mai departe.

E greu sa traiesti cu nesiguranta zilei de maine. Iar cand mai si vezi indolenta tuturora in jurul tau iti ies peri albi cu foarte mult inainte de vreme. Atatea bariere, atata suficienta, atata nerusinare cata vezi pe fata oamenilor care conduc amarata asta de tara si tot ce vezi in jur scarbesc cred ca si un copil in fasa. Ne-am obisnuit sa trecem cu fetele scarbite de tot ce avem parte si sa tacem din gura. Avem dreptul constitutional sa traim cat de cat bine (Basescule, te-as injura daca nu mi-ai face atat de multa greata) si sa realizam macar jumatate din viitorul copiilor nostrii, dar sunt atatea lucruri de care te lovesti ca-ti vine sa pui mainile in cap si sa te duci noua mii de ani, undeva unde sa nu ai parte de asa ceva. Nesiguranta faptului ca nu vei avea parte de asa ceva si in alta parte te face totusi sa te opresti si sa te gandesti ca poate, totusi, din greseala, din neatentie, se va indrepta ceva. Stii bine ca nu e asa, dar totusi continui sa speri. Mama ei de speranta nu moare inaintea nici unui alt sentiment, si tot speranta te face sa te afunzi si mai tare in mocirla in care te afli.

E greu sa realizezi ca nu ai ce face pt a te ajuta sa iesi la liman pt ca vin altii si te afunda si mai tare, si te afunda si mai vartos, ca sa fie ei siguri ca nu vei mai iesi niciodata cu adevarat de acolo. Oh, groaznica situatie. Cand te gandesti ca nimic nu e cum trebuie ti se face parul maciuca si iti vine sa urlii si sa tipi, sa sfasii cu dintii tot ce-ti sta in cale, dar cand iti amintesti ca esti doar un om care are limitele lui, te faci mic, mic de tot, si din cale-afara de frustrat.

Pe cuvantul meu, cred ca in nebunia asta de lume in care traim (nu doar Romania poate fi o nebunie) cred ca ai nevoie de o doza cat mai mare de medicamente ca sa supravietuiesti, sau, si mai frumos, de o camera cu peretii tapisati, undeva intr-un ospiciu. Ce norocos e Vadim cu medicamentele lui.

Advertisements

Cirezile invatamantului romanesc

Si dupa o titularizare de pomina la care am injurat si rasinjurat ministerul pt asemenea idei “stralucite” de transformare a invatamantului romanesc intr-unul “modern” care sa se duca mai repede pe apa sambetei, ieri am avut, cum era si normal, sedinta publica, sedinta in care se stabilesc suplinitorii in functie de locurile netitularizabile existente pana la acel moment. De fapt, ieri a fost randul nostru, al invatatorilor, categorie grea incercata de minster pt ca invatamantului primar i se aduc schimbarile cele mai dese, in functie de cum s-a trezit ministrul de dimineata si cat de greu i-au iesit ideile prin orificiile aferente.

Cica programul pt invatatori incepe la 11, dar intotdeauna exista o eroare de cel putin 2 ore in programul lor, pt ca cei programati la 11 vor intra abia la 1, chiar 1:20. Si cum pauzele dese ale inspectorilor duc la cheia marilor succese in invatamant, au fost nevoiti sa ia pauze cu duiumul pt ca nu puteam lasa inspectorii, dragii de ei, sa moara de caldura si nefumati/nemancati/nebauti/nepisati/necacati cum eram noi, cei care asteptau sa ia un post in functia de media de la titularizare. Si stai, nene, in picioare (nu exista o banca pe o raza de 300 de metrii) sau pe caldaram direct, ca sa nu cumva sa pleci fara un loc de munca acasa. Ma gandeam la domnisoarele inarmate cu sandale sau papuci cu toc si la durerea lor de picioare care le va trece abia peste o saptamana (eu sunt smechera, nu port nimic cu toc cand am de asteptat ore atat de multe).

Deci, sa facem socoteala: ieri ne-au chemat la 11, dar noi am ajuns cu o ora mai devreme, sperand ca miracolele sa fie reale in inspectorat, insa n-a fost asa. Am asteptat pana la 1:20 ca sa intram (inaintea noastra erau educatorii) si am plecat de acolo la 5 seara. Dupa noi veneau limbile straine, care au fost nevoiti sa astepte 3 ore in plus (erau chemati la 2) ca sa isi ia posturile. Deci am stat 8 ore, 8 ore in care am stat in picioare, unii din noi n-am avut nici apa sau mancare, intr-o caldura infernala… Chiar ca niste bovine ne-am simtit. Imi amintesc ca anii trecuti nu a fost chiar in halul asta. De cand dau titularizarea, de vreo 4 ani, nu am avut atat de patimit pt un amarat de post la mama naibii, in fundul judetului, prin niste coclauri in care nu poti ajunde decat pe jos, traversand o padure sau podete din sindrile care stau sa cada sub fiecare pas pe care il faci, si asta pt 7-8 milioane pe luna.

Tot ieri am mai aflat o gogomanie: la o scoala intr-o comuna din judet consiliul a hotarat acum cativa ani sa deconteze drumurile tuturor profesorilor care ajung la scolile de pe raza ei. Anul asta, acelasi consiliu a hotarat sa le propuna suplinitorilor sa dea bani din buzunarele lor “doldora” ca sa poata deconta drumurile titularilor. Asta e ca in bancul ala cu prosti care au fost pusi sa se gandeasca la solutii ca sa creasca productivitatea.

Concluzie? Concluzia se trage singura din cele scrise mai sus. Cuvinte nu sunt destule ca sa poata descrie tot ce se intampla in invatamantul romanesc. Idei sunt multe, conteaza pe unde ies ele, si mai ales, conteaza cu ce gandesti.

Printre stele

Ce frumoasa e noaptea asta. Si cate stele sunt pe cer! Atat de multe cate vise am avut la logodna noastra. Iti mai amintesti cum zburam printre ele ca doi indragostiti? Nu existau oameni mai fericiti ca noi pe Terra. Iar noi zburam crezand ca tot universul e al nostru, ca putem face palate de clestar pe Luna si statiuni de vacanta pe Marte, ca ne vom plimba pe razele de Soare inapoi pe Pamant si toate vor fi ale noastre de-apururea.

Iti mai aduci aminte cum incercai sa-l faci pe Saturn sa ne dea inelele lui ca sa le avem ca verighete? Nu existau verighete mai frumoase. Si cat ne-am minunat cand ele au inceput sa straluceasca pe degetele noastre. Si-mi adunai stele ca sa-mi faci coronita de mireasa. Nu exista alta ca ea, si-mi statea atat de frumos… cea mai frumoasa coronita de mireasa. Si zburam… tot universul era al nostru, si nu ne era teama de nimic.

Mai stii logodna noastra? Eu Soare, tu Luna… sau era invers? Stiu ca ne-am certat mult din cauza ca nu stiam care din noi e Soare si care Luna, dar ne era bine. Mi-ai dat pe Pluto ca inel de logodna, mai stii? Era atat de frumos ca mi-era teama sa il port pe deget, asa ca mai tarziu mi l-am facut brosa. Si dansam, dansam tot timpul.

Iti mai amintesti cat de frumos era totul? Si nu dadeam atentie la nimic. Si cand te-ai lovit cu umarul de un colt de stea m-am ingrijorat. Dar n-a fost nimic, doar o zgarietura. Radeam ca doi bezmetici de fiecare data cand ne aduceam aminte.

Dar tu, privind la cine stie ce stea de cinema, ai uitat totul. Acum nu mai e nici coronita, nici brosa… doar niste biete verighete de argint ce stralucesc putin din cauza trecerii timpului. Singurele stele au ramas acum pe cer… si becul din bucataria noastra care palpaie… Iar s-a scumpit curentul electric!

Titularizarea, un fas! cu multi candidati

Azi a fost titularizarea. Arges a fost judet pilot, adica in Arges si in alte cateva judete s-a incercat descentralizarea. Mult asteptata descentralizare inca n-a venit peste noi asa cum ne asteptam. Si cum invatamantul nostru s-a dus pe apa sambetei de vreo cateva decenii (pe timpul raposatului invatamantul era eficient cu adevarat, cu tot cu decrete si cincinale) azi s-a dus definitiv. O sa explic si de ce.

“Descentralizarea” inseamna mai exact centralizarea cadrelor didactice la nivel local, care presupune ca consiliile locale si judetene sa isi pastreze efectivul de cadre la nivel local si ele sa dispuna de ele in mod eficient. Cu alte cuvinte, daca un profesor titular vrea sa devina titular in alt judet are nevoie de aprobarea consiliului local din care pleaca ca sa plece si a consiliului local in care ajunge ca sa predea. Mita ca sa pleci, mita ca sa fi primit. Deci, consiliile locale vor taia si vor spanzura. Ministerul avea teribila idee sa implice si parintii in alegerea profesorilor, idee deloc rea daca n-ar exista caratul sacoselor pe la parinti ca sa-si pastreze postul pt care a candidat, pt ca exista si situatia asta.

Si tot vorbeam de mite: pt un post de titular la descentralizare ai avea nevoie de 3000 de euro minim, dar ca sa fi sigur pe postul pe care vrei sa il primesti trebuie sa dai 5000, adica 25000 ron. Pt un post de profesor! Care primeste lunar 700 de ron! Ok, sa zicem, ca exista asemenea indivizi care dau 5000 de euro ca sa devina titulari (de fapt, chiar exista). Cineva cu cap care ar avea banii astia i-ar baga in banca si ar trai boier din dobanda, mai ca si-ar plati si impozitul ca sa-i mearga cartea de munca.

Ok, sa continuam. Comisiile au avut reprezentanti de la minister care i-au ajutat sa elaboreze subiectele. Inainte subiectele se faceau la Bucuresti si erau transmise telegrafic sau prin internet in toate celelalte judete. O alta chestie descentralizata. Inainte lucrarile erau corectate in alte judete, ceea ce dovedea o mai mica/mare impartialitate a rezultatelor. Acum lucrarile se corecteaza la nivel local, ceea ce inseamna ca impartialitatea aceea mica/mare a disparut cu desavarsire. Sunt oameni care corecteaza lucrarile propriilor oameni cu care lucreaza, care le cunosc scrisul, si daca au mai si primit ceva de la ei au cu siguranta o nota buna pt un post prost platit, dar sigur.

Acum ma intreb la ce bun toate astea? Se eficientizeaza ceva intr-un sistem deja putred? Daca e putred n-are ce sa se mai eficientizeze. Inspectorii vor fi ai consiliilor locale, deci tot ei vor taia si spanzura, pt ca ei vin din mediul asta deja si stiu cu ce se mananca ceapa imputita pe care o mananca ei insisi de ceva ani incoace. Oricum, invatamantul a inceput sa fie asemanator cu nervii de vara. Cu alte cuvinte… o sa ne manance cainii cand ne vom trezi si vom vedea ca ne-am mutilat copii cu un sistem de nimic pe care noi l-am creat ca sa ne (de)serveasca in cele mai bune conditii.