Diferente

Acum sunt in troleibuz si imi scriu gandurile pe hartie. Ma gandesc sa-mi fac un post nou pe blog cand ajung acasa. E ora 13.12 si ma indrept spre autogara ca sa pot pleca la 3 din Bucuresti.

M-am saturat de orasul asta. Desi mi-a placut inainte, acum il detest. Intotdeauna am zi ca eu as fi putut locui bine in Bucuresti, insa nu cred ca o sa pot vreodata. Mi-e groaza de el, mai ales noaptea. Intotdeauna m-am orientat in el, intreband in dreapta si in stanga, si asta e avantajul faptului ca am un rest de vedere. Un nevazator nu se poate descurca asa usor, intotdeauna e nevoie de un insotitor, asta daca acel nevazator nu e destul de nesabuit sa plece singur de acasa si sa se aventureze prin cele coclauri capitaliste romanesti denumite generic Bucuresti, asta doar in cazul in care a trait multi ani in capitala si a avut parte de toate piedicile posibile pe care transportul in comun le aseaza in calea sa zilnic.

Si mai groaza imi e de felul in care sunt priviti deficientii pe strada. Azi am avut parte de un moment de jena crunta cand un barbat aflat in caruciorul cu rotile a vrut sa se urce in autobuz. Incepand de la soferul plictisit si enervat la culme ca trebuie sa se dea jos rampa si pana la oamenii indignati de tupeul barbatului care il sfatuiau jignitor sa stea acasa ca ei se grabesc. Mi-a venit sa intru in pamant de rusine. M-am simtit ca un paria diform (doar am un handicap vizibil, atat fizic cat si senzorial) si mi-au dat lacrimile sub privirile extrem de nervoase si “inocente” ale unei babute “dragute” si foarte rujate. E extrem de greu sa te stii aparte intr-o lume “extrem de bine proportionata”. O lume cu copii foarte “bine crescuti”, care se uita atat de insistent la tine si care isi soptesc bacjocoritor la ureche “Uite cum arata aia!?” sau “Ce ochelari grosi are!? Oare e si surda?”. Buna intrebare: sunt oare eu surda? Am trecut de multe ori prin situatii in care oamenii se purtau batjocoritori in spatele meu si imi spuneau in toate felurile, ei stiind ca un orb/chior nu aude. Din fericire nu sunt, asa cum nici bietul om in carucior nu era. A suportat cu stoicism toate sfaturile “de bine” ale oamenilor si a coborat la statia la care am coborat si eu. I-am zambit cu subinteles si mi-am continuat drumul, altfel ajungeam tarziu la cursuri. Omul dadea semne ca s-ar fi descurcat foarte bine singur de acolo, asa ca l-am lasat in pace. Nu poate nimeni ajuta cu forta pe cineva daca n-are nevoie neaparata.

Experienta asta m-a marcat putin (mai mult) si-am incercat toata ziua sa-mi imaginez cum as fi reactionat eu in locul lui. Ce te-ar putea face pe tine, un om intreg fizic, sa te comporti in asemenea hal? Ce-ti da tie dreptul asta? Faptul ca exista si o alta realitate decat a ta, inchistata intre tiparele omului perfect din ziare si reviste, bine proportionat, caruia nu-i lipseste nimic fizic si care se misca pe doua picioare, are ambele maini, vede, aude, vorbeste? Ce tupeu pe realitatea asta sa existe!!! Pun pariu ca la un test psihic amanuntit se poate descoperi mai mult decat o simpla depresie, altfel nu-mi explic de ce se pot purta oamenii asa in fata unui deficient. Ce-i drept, eu n-as fi putut sa tac la ce temperament am eu, dar daca ma gandesc mai bine, nimeni n-are dreptul sa-mi ceara explicatii pt ceea ce fac, pt motivele care ma scot pe mine afara din casa in carucior si pt care circul pe strada. Poate ca asta a gandit si el cand nu a raspuns oamenilor.

Atitudinea reala a oamenilor fata de deficienti e urmatoarea: mi-e mila de el, ii fac promisiuni pe care nu le respect sau pe care le respect, poate il ajut, uneori mai si plang cu lacrimi de crocodil ca sa simta ca il sprijin cu sufletul, eventual ii dau cam tot ce-mi cere si stie ca are nevoie, ii dau bani, dar sa nu-l vad incurcandu-ma prim magazile, cerandu-mi sa-l ajut sa urce in autobuz, cerandu-mi sa-l dau un produs de care are nevoie, care e prea sus si la care nu poate ajunge, sa nu-l vad punandu-mi piedica cu bastoanele alea si lasandu-ma sa rad de el atunci cand am chef, fara sa-mi pese ca are si el un caracter, o personalitate, putin mai fragila decat a mea, ce-i drept.

Mi-e mila de mila lor cretina si de rusinea lor de oameni intregi. Am fost rea scriind acest post? Nu, doar am incercat sa arat latura din spatele diferentelor fizice dintre oameni. Nu strica sa li se mai aduca aminte oamenilor ca handicapatii nu sunt facuti doar pt a cersi (desi multi, ei nu sunt nicimacar 1% din totalul handicapatilor), ci si pt a trai, pt a avea o viata activa nu doar in fata calculatorului.

Advertisements

Un anunt EJobs mai neobisnuit

Azi mi-a trimis sora mea un anunt de pe situl Ejobs mai putin obisnuit. Bineinteles ca am aplicat.

Cica o firma cauta 5 colaboratori care sa scrie literatura pt copii, poezie sau proza, cu talent la scris. Intr-un timp, sa zicem o luna, va scoate la tipar si va umple librariile cu el.

Nu stiu ce pot sa spun despre o asemenea oferta, decat ca am aplicat deja. Ma gandesc cu stupoare ca mai am de completat niste texte si aproape am terminat… ceva. Nu stiu daca am talent, insa ma gandesc ca as putea avea o sansa destul de faina, zic eu. Daca nu intru intre acei 5 oameni, asta e, n-am talent sau poate ca n-am stiut eu sa mi-l fructific. Ce-o fi, o fi! Cred ca vor fi foarte multi care vor participa la acest “casting” (sa-i zicem, altfel nici nu as stii cum sa-i spun). Daca merit, e superb. Daca nu, nu ma voi plange.

Romexterra sau cum sa bagi frica in oameni degeaba

Azi de dimineata cand iese mama la plimbare cu cateii vede in cutia postala un plic de la Romexterra, banca la care avem un credit de vreo cativa ani. Banca are o politica destul de cretina in ceea ce priveste persoanele care au credit la ea, ea comportandu-se exact ca o firma de camatari: dau telefoane inainte de data termen la care trebuie sa plateasca rata lunara ca nu cumva cel care a luat creditul sa uite ca are rata lunara de platit la banca, trimite mesaje din 10 in 10 zile cu acelasi scop, trimite plicuri de instiintare daca mai ai de plata 1 ron si te anunta ca esti rau platnic, ca poti intra in banca dfe date cu rau-platnicii… si altele asemanatoare. Se simt puternici si sunt datori sa isi arate puterea in fata dobitocului sarac care le-a cerut un imprumut ca sa poata trai.

Si sa ne intoarcem la plic. Ne anunta banca ca suntem datoare cu 86,45 ron catre banca, aceasta insemnand un rest din banii pe care trebuie sa ii platim lunar, bani care sunt, dupa creierul lor, restanta pe luna trecuta. Biata mama s-a impacientat, normal, reactie extrem de fireasca, mai ales cand stie ca rata a fost platita la timp si integral, si putand dovedi acest lucru cu chitanta de la banca. Am sunat la numarul de telefon trecut in scrisoare nestiind despre ce e vorba. Functionara de la banca incerca cu voce mieroasa sa-i explice mamei ca acea scrisoare ne anunta sa nu cumva sa uitam sa platim luna viitoare rata, ca aceasta e politica bancii si alte cele pana s-a enervat mama si a intrebat rastit: “Auzi doamna, eu sunt trecuta acolo cu restanta? Nu ma lua pe mine cu chestii din astea ca nu ma tine pe mine, femeie batrana, sa mai stiu si din astea. Mie sa-mi spui clar daca mai am de platit ceva la banca dumneavoastra, ca mai am o luna si scap de rata asta.” Femeia ii comunica mamei ca nu e nici o restanta si ca am platit chiar si in plus vreo 30 ron, si ca acea scrisoare este trimisa de la centru si ca poate cineva de acolo a gresit, continuind sa-i explice mamei care e politica bancii.

Ma intreb si eu, ca un dobitoc nestiutor cum functioneaza aceste lucruri, daca suma era mai mare, sau daca ne ameninta cu luarea apartamanetului, nu facea mama infarct? Daca facea infarc cine era raspunzator, mai ales ca stiam ca suntem cu plata la zi cu toate bancile? Ce politica cretina este aceasta care te anunta ca tu mai ai de platit niste bani cand tu ai platit suma integral acum aproape 2 saptamani?

Sambata vechilor amici

Joia asta mi-a venit brusc, concomitent si dintr-o data cheful sa-mi vad vechi amici de tinerete. Cum cheful asta mi-a venit de vreo luna pt ca am tot dat nas in nas cu ei pe la cele cursuri pe care le frecventez cu ardoare, m-am gandit ca n-ar fi rau sa mai vad si pe altii. Si am tot vazut sambata, si-am sa mai vad si alta data, pana cand o sa-i revad pe toti si o sa ma satur de ei ca oameni maturi ce ne aflam acum.

Adevarul e ca mi-e dor de toti, mi-e dor sa vorbesc cu ei, mi-e dor sa mai radem de vremurile noastre pline de chestii simpatice, amuzante, pline de sotii. E frumos sa ne aducem aminte de noi, asa cum eram atunci, copii nestiutori, naivi si inventivi, timizi si nastrusnici.

E ciudat sa iti aduci aminte de copilul din omul matur aflat in fata ta. Sunt altii, si desi iti inchipui ca te pot dezamagi oamenii maturi care au fost odata amicii tai, totusi nu te astepti sa se comporte ca atare. E interesant cum descoperi ca acei oameni sunt oameni si e normal sa se transforme, ca e normal ca tu sa te transformi, sa devii altcineva, sa fie ei altcineva…

Sunt atatea sentimente si e atat de greu de transpus in cuvinte ceea ce simti atunci incat ma voi opri aici si ma voi gandi e pt mine la acea zi.

Discutii electorale

“- Ce-mi place de asta! De fiecare data cand e invitat la emisiuni ma face sa rad. Eu pe asta il votez.

– Pe cine votezi?! Pe Basescu? De ce?

– Dar pe cine sa votez? Pe Oprescu, ala care se ducea in spital si se lua de toate asistentele? Pe cine? Pe Geoana? Zicea Iliescu ca asta e cel mai prost copil al lui. De ce s-a dus cu nadragii in bat la rusi sa ceara sprijin? Pe cine sa votez? Pe Antonescu? Si sa vina toti mogulii avizi de putere sa-si ia partile?…

– Deja si le iau astia care sunt acum, fii pe pace. Dar de ce Basescu?!

– Stie el ce vorbeste si vorbeste frumos. A avut puterea si stie ce face. De bine, de rau, am un servici.

– Serviciu ai avut si inainte de Basescu.

– Da, dar daca veneau altii nu mai aveam servici. Acum mi-e cam rau, dar si asa am un servici. Nu vezi, a crescut salariul mediu pe ecomnomie de 2 ori si ceva de cand e Basescu. Ce altceva mai vrei in plus? Si salariul minim a crescut de 2 ori de cand e Basescu.

– Da, dar si darile au crescut de 3 ori de cand e el.

– Nu conteaza. Servici am, consum, platesc. Daca venea Geoana, la cat de prost e, nu mai aveam nici pe asta. Eu pe Basescu il votez.”

Hai la ajutoare, fratilor!

Azi de dimineata (dimineata la mine inseamna 11 am) ma trezeste interfonul. Buimaca de somn reusesc sa ma trezesc, dar ajunge mama inaintea mea la interfon sa intrebe cine e. “Coboara jos cu un buletin.” se aude o voce de barbat sictirit ca trebuie sa raspunda. Mama mai intreaba o data cine e si aceeasi voce raspunde pe acelasi ton: “Hai jos cu un buletin. Sunt cu ajutoare de la primarie.” Ajutoare de la primarie? Ciudat, n-am primit niciodata, iar cand am primit am renuntat la ele fara sa ne gandim prea mult. Coboara mama (pe langa ea se strecoara si cele mici latrand in nestire) sa vada ce ajutoare poate sa-i dea ei primaria. Cea mica (catelusa) se repede la femeia care era cu lista de “handicapati si pensionari” sa o muste. Probabil simtea ea ceva nesanatos la dansa.

Pana sa cobor o vad pe mama urcand cu doua bacsuri in brate: faina si zahar. Alte doua bacsuri asteptau sa fie ridicate de jos. In total 30 de kg de faina si 8 kg de zahar pt doua capete cu handicap cate locuiesc in casa. Se uita mama la ele si incepe sa rada: “Si acum ce sa fac cu ele? Nu le pot vinde ca sunt de la Uniunea Europeana si astea au interzis la vanzare. Cred ca o sa dau din ea pe la rude. Doar n-oi face paine zilnic ca sa umflu factura de gaze ca asa au ei chef. Ma ajuta cu faina si ma lasa sa platesc milioane la gaze.” Adevarul e ca e buna faina. Cozonacii ies extrem de buni facuti din faina din asta de la UE.

Adevaratele cuvinte ale lui Traian Basescu visate de el in limba engleza

“My name is Traian Basescu. If you play straight with me, you’ll find me a considerate employer. But cross me and you’ll soon discover that underthis playful, boyish exterior beats the heart of a ruthless sedistic maniac.”

“We’re going to fight this on issues not personalities because our candidate doesn’t have a personality”

“This is a crisis. A large crisis. In fact, if you got a moment, it’s a twelve-story crisis with a magnificent entrance hall, carpeting throughout, 24-hour portage, and an enormous sign on the roof, saying ‘This Is a Large Crisis’. A large crisis requires a large plan. Get me two pencils and a pair of underpants.

“If I’d wanted a lecture on the rights of man, I’d have gone to bed with Martin Luther.”

“I’ve no desire to hang around with a bunch of upper-class delinquents, do twenty minutes’ work and then spend the rest of the day loafing about in Paris drinking gallons of champagne and having dozens of moist, pink, highly experienced French peasant girls galloping up and down my…”

“I’m as poor as a church mouse, that’s just had an enormous tax bill on the very day his Nutzi ran off with another mouse, taking all the cheese.”

“A man may fight for many things. His country, his friends, his principles, the glistening ear on the cheek of a golden child. But personally, I’d mud-wrestle my own mother for a ton of cash, an amusing clock and a sack of French porn with Nutzi on the cover.”

No name post

Sunt franta de oboseala. Nu stiu de ce, dar Bucurestiul asta ma sufoca si ma plictiseste de moarte. Agitatia lui zilnica ma plictiseste, zecile, sutele, miile de masini care strabat drumurile orasului zilnic ma plictisesc. Un singur lucru imi da forta destula: parcurile. Sunt parcuri multe si daca acestea ar disparea ar fi o calamitate pt oamenii orasului. Abia mai poti respira de atatea noxe, abia mai poti merge printre atatea masini, unde vezi doar masini, mall-uri si supermarketuri. Se cunoaste ca sunt o fata de provincie, obisnuita cu mai putin zgomot, cu mai mult aer de respirat si mai putin praf care sa-ti intre in gura. E adevarat ca un “capitalist” venit intr-un oras de provincie ca Mioveniul ar vedea totul ca pe o mare plictiseala. Nu sunt baruri multe, mall-uri (supermarketuri sunt, dar nu atat de mari ca in Bucuresti), parcuri mari, cinematografe… Avem si noi o amarata de casa de cultura transformata in discoteca (o parte), birouri de-ale primariei (o alta parte), un notariat (alta parte mai mica) si o sala de spectacole cu vreo cateva sute de locuri. Cred ca trebuie si eu sa recunosc ca e plictiseala in Mioveni din moment ce nu ma distrez locuind in orasul meu.

Ok, putin mai obosita decat acum 10 minute cand am inceput sa scriu. Nici nu stiu ce titlu sa-i dau, dar il voi lasa asa, fara nume. Un “no name post” pe ziua de azi, primul, cred, pe luna asta (am si uitat cand am scris ultima oara).  Bye!