Zilele trecute, ajutand o prietena buna sa isi imbunatateasca engleza, am dat peste un text care mie mi-a placut mult cand l-am citit prima data. Cartea in care e textul e de fapt un manual de engleza pentru elevii de clasa a X-a editat de EDP in 1998. Cand ma gandesc la acea perioada nu simt sa fi trecut multi ani de atunci.
“… (textul isi are inceputul intr-o lectie anterioara) Si pe masura ce cresteam incepeam sa citesc texte din carti de istorie, si am luat pensula si am inmuiat-o in sangele eroilor nationali si am pus rosul pe steagul victoriilor tarii noastre.
Si am luat aurul Carpatilor si galbenul granelor si l-am pus in steag.
Si am adunat frumusetea cerului albastru de vara si apele marii si l-am pictat pe steag, si asa s-a nascut pentru totdeauna steagul Romaniei.
Si m-am simtit mandru de culorile tarii mele si de oamenii care au facut-o cunoscuta in lume.
Si mi-am promis sa muncesc din greu pentru un viitor mai bun, pentru binele poporului meu si al omenirii.”
Dragut, nu? Si nu e mult de atunci. Se pare ca acele carti vechi (desi nu foarte vechi) mai pastrau un iz de patriotism in ele, unii ar spune “comunist”. Mie mi-era drag sa vad texte despre Romania in limba engleza. Imi inchipuiam atunci ca strainii le citesc si asa invata despre Romania. Minte de copil, ce vreti?! Intre timp am crescut, am vazut lucrurile pe care le vad toti romanii, sila fata de oamenii care ne conduc, fata de nimicurile pe care le spun si de atitudinea lor fata de populatie.
Maine nu voi merge la vot, asta e sigur. Nu exista nimeni care sa ma faca sa cred in el atat de tare incat sa ma simt mandru ca ma reprezinta pe mine ca roman in parlamentul european. Nu critic pe nimeni. Fiecare face ce crede de cuviinta, insa eu imi rezerv libertatea de a nu merge la vot din motivele pe care deja le-am mentionat.
Valentina Vitan 