CA UN DUMNEZEU DE VITRINĂ

o simplă imagine așezată în spatele unui geam

ca o păpușă chinezească aurie care doar face cu mâna

acest dumnezeu vindecă iluzii și curăță cugete

de zațul stătut al speranțelor vechi

lâncezite în locul în care stau la fel ca el

în spatele fiecărui geam pe care ni-l ridicăm înaintea ochilor

nicicând cumpărată

nicicând aparținută

face cu mâna obositor acelorași chipuri stătute

obosite de acumularea stărilor așezate ca pe o noptieră prăfuită

strat peste strat

rând peste rând

amestecându-se continuu

nemaiștiind ordinea celulelor așezate

așa mâ simt și eu

ca un dumnezeu prăfuit de apartament

fără rai sau iad

sfinți sau demoni

peste el se aștern iluzii și vise celulare

fără ordine și fără șir

ca niște cuvinte negre spuse fără rost și înțeles

trecute pe hârtie albă și curată

gata să murdărească fiecare fibră a existenței

din spatele geamului

vindec și eu trecători închipuiți și tăcuți

cu chipuri stătute a zaț de cafea din speranțe deșarte

martoră e cana de metal pe care doar rugina o mai ține întreagă

și dâra vâscoasă de lichid din fundul ei