… Azi

Azi mi-am dat seama despre cat de deprimata sunt eu, ca entitate umana. Primul lucru pe care l-am simtit de dimineata (a fost, de fapt, o amintire de la ultima mea operatie) a fost starea de disperare impletita cu neputinta si inutilitate. Starea aceea de lipsa de control asupra propriei vieti, care a persistat toata ziua. As fi dormit ca sa ies din ea, dar nu se poate dormi pe o astfel de stare, e ca o ceata de lautari beti care iti canta in urechi pana te stiu treaz pe vecie, asta daca nu ii trimiti tu pe ei la culcare sau la alta masa.

Pana azi aveam in gand sa merg mai departe cu studiile ca sa nu ma apuce 45 de ani neterminata si cu lectiile neinvatate. Am o carenta enorma legata de tot: viata, decizii, lectii de viata, chiar si la capitolul “propria persoana” stau rau. Nu ma plang, sunt obiectiva. Sau putin cam cruda cu mine insami. Sau masochista. Si am sa fiu intrebata ce am, cu ce pot fi ajutata, ce nevoi am neimplinite…

Am muncit destul de mult pana la varsta asta, dar nu de ajuns. Vreau mai mult, intotdeauna mai mult si ma impiedic pe drum de o piatra si cad. Ma ridic mereu, dar scopul nu mai e acelasi. Faptul ca am cazut imi arata mereu cat de vulnerabila sunt si, ca si un copil care a facut buba, simt nevoia sa fiu imbtratisata si sa mi de spuna ca totul e bine. Deci sunt o imatura. Imi spun mereu ca un om puternic nu cere ajutorul, dar logica imi spune ca un om puternic e doar acela care plange cand e ranit sau care isi recunoaste vinile.

Asa ca am de gand sa aman tot, cat de mult voi putea. Vreau sa invat sa am grija de mine asa cum trebuie, asa ca primul lucru va fi sa imi caut un terapeut. Se spune ca primul pas spre vindecare e acceptarea starii de fapt si abia apoi recuperarea. Nu sunt nebuna, sunt suferinda. Si nu vreau sa fiu intrebata nimic.

Advertisements

Noapte de filme

Bine, mult spus noapte, am adormit la 4 si n-am vazut decat doua filme. N-am sa discut despre primul. E vorba de The Last Unicorn, un clasic cu persoaje interpretate de Mia Farrow, Jeff Bridges si Angela Lansburry din 1982 pe care am sa il vad cu bucurie de fieare data. Muzica e minunata, mana de maestru asigurata de London Symphony Orchestra si trupa America.

 

Cel de-al doilea film vazut a fost Tres Metros Sobre el Cielo din 2010 care nu mi-a placut prea mult. Poveste romantioasa de adolescenti, siropoasa pana la lacrimi. Ce nu mi-a placut deloc in filma fost modul in care a fost construit personajul principal masculin, Hache. Comportament de adolescent cu probleme psihice, cu probleme de temperament care nu prea stie sa faca fata situatiilor limita, cu tendinte psihopatice, care se vede clar ca nu a aterizat in mediul nociv din intamplare, ci chiar il conduce. Viteza la maximum, adrenalina peste masura. Ce e mai rau e ca cei mai multi adolescenti isi doresc sa ii semene. Sau poate ca am imbatranit eu prea mult si nu mai vad viata asa de frumos si de colorat. Urmeaza sa le caut si pe celelalte doua.

Steve Vai

Am senzatia ca am fost nedreapta cu el. Nocturna lui NickShadow de pe Radio Tasha mi l-a aratat intr-o cu totul alta lumina. Nu degeaba se spune despre el ca e unul din cei mai buni. Exceptand notele mult prea chinuite cateodata si tendinta lui de a prelungi un sunet pana la maximum suportabilitatii, este un chitarist foarte valoros. Il deosebesti rapid intre toti ceilalti, ce e al lui e clar al lui. Si are o digitatie formidabila, se aude la fiecare sunet emis de chitara.

Pentru a putea asculta click aici:
Te asteptam si pe Facebook la adresa:
Pentru dedicatii muzicale adaugati id:
radiotasha pe wowapp
sau pe skype id:
radio.tasha1
Echipa Radio Tasha va doreste auditie placuta!

Sa ne intelegem… din priviri

De cand ma stiu am intalnit oameni care se asteptau ca eu sa ii inteleg fara ca ei sa spuna multe sau care se exprimau alambicat facandu-ma sa inteleg ca eu trebuie sa scot din context tot mesajul corect pe care ei ar fi dorit sa il transmita. Nu spun ca nu se intampla asta, insa realitatea mea si a celor multi e ca acest lucru se intampla rar si doar in anumite conditii. N-am sa scriu acum despre asa ceva, e un capitol care ma depaseste.

Mai auzeam uneori barbati singuti care spuneau ca doar acea femeie (in cazul asta excludem tendintele homosexuale ale oamenilor pentru ca nu am cunoscut in viata mea multi oameni cu alte orientari sexuale) care ii va intelege pe deplin fara ca ei sa depuna mult efort este aleasa inimii lor. Femei n-am auzit spunand asta, poate din cauza ca ele nu verbalizeaza asemenea dorinta sau sunt ceva mai inclinate catre realitate (sau poate ma insel). Ba, unii din ei cred ca adoptand un asemenea comportament pot fi mai seducatori si mai impliniti sexual. Nimic mai fals.

In realitate, oamenii de genul asta au o experienta de viata precara sau le cam place sa viseze. Comunicarea nonverbala inseamna un procent cu mult mai mic decat cea verbala, insa cea din urma e esentiala pentru toti cei care au macar un rest de auz sau de vaz (bagam in oala si pe cei cu cecitate care citesc folosind alfabetul Braille). Mesajul adevarat se exprima prin cuvinte, adevaratele intentii nu se ghicesc, comunicarea normala intre doi oameni se realizeaza folosind des cuvantul. Nu putem si nu avem voie ca idealul de comunicare intre semeni sa inlocuiasca exact ceea ce noi intentionam sa transmitem. E adevarat ca inteligenta inseamna capacitatea omului de a dezlega enigme si mistere, insa cand este pus in fata unui sir continuu de mistere de elucidat e mai sanatos pentru el sa se retraga. E obositor si frustrant sa citesti cat e ziulica de lunga printre randuri. Ajungi sa te porti ca un paranoic, cautand intelesuri acolo unde nu sunt si amagindu-ti viata cu idei care nu au nici o noima.

Asa ca, barbati, femeia nu e mai proasta daca nu stie sa va citeasca mutenia sau mormaiturile, ea e inteligenta daca va paraseste pentru unul care e capabil sa spuna lucrurilor pe nume, clar si raspicat. Nu degeaba se pune punct pe “i”.

El

Mi-l privesc in maini si mi-l strig. A ramas acelasi napastuit de viata tarsaindu-si picioarele pe caldaramul european. Am si uitat de el. Regasirea ma bucura enorm, uitasem ca face parte din mine, ca ii stiu fiecare cotlon al mintii, ca e obsedant de chipes si de odios in felul in care scrie, traieste si isi exprima cultura. Inca nu mi-a iesit din minte ideea ca daca vreau sa il citesc sa fac efortul suprem sa il descopar in engleza. Mi-e teama de el in limba lui. Cateva mii de pagini de literatura si un dictionar Oxford de expresii inseamna munca, nu gluma. Iar munca? Ca doar n-oi tine intre omoplati pamantul intreg, il tin doar pe el, o intreaga lume reala veche si cu iz de mucegai. Si tare mi-e dor de el. JAMES JOYCE

In loc de somn

Ma gandeam zilele astea cat de rau pot gresi oamenii, la cat de dificili pot fi ei si cum pot alege varianta cea mai usoara pe care sa ajunga sa o regrete intr-un final.

Stiu un lucru clar: scuzele inseamna acuze, justificarile ne pot adanci si mai tare in mocirla in care ne aflam si singurul lucru pe care il putem face ca sa iesim la suprafata e: fie sa mergem inainte si sa acceptam situatia, fie sa o luam de la capat ca sa indreptam ce am facut rau, incercand sa dam totul si sa facem lucrurile diferit, fiind constienti de noi si asumandu-ne greselile.

Asumarile astea! In realitate putini sunt capabili de asa ceva. In orice conditii am face-o nu ne asumam niciodata greselile pana la capat, tot mai exista ceva de justificat in comportamentul nostru.

Prea multa bataie de cap. Ma intorc la scris.

Propriile filosofii mediocre in miez de noapte despre suflet, masti si vulnerabilitate

Din lipsa de somn si ocupatie 😀

Sufletul nu se vede, se simte, dar doar de aceia care isi doresc sa simta un suflet si stiu sa priveasca in ochii aceluia, dar pana la suflet ne lovim de podoabe omenesti si ne alegem semenii cu care rezonam tinand cont de ceea ce pot sa faca si sa cunoasca.

Nu oricine e in armonie cu oricine, nu toti oamenii se percep cu adevarat intre ei pentru ca nu toti sunt dispusi sa faca asta, iar pana la dezgolirea sufletului e cale lunga si anevoioasa, e nevoie de incredere in sine si de incredere oarba in celalalt, ori omul nu se abandoneaza niciodata cu adevarat pe el ca sa se arate exact asa cum e.

Omul dezgolit e usor de manipulat, de aici nevoia de control si autocontrol, cat la suta din noi insine sa aratam pentru a ne simti bine cu noi si cu ceilalti fara a iesi de sub patura de control si autocontrol.

Abandonul inseamna deriva si haos, si chiar daca astea doua au rostul lor, omul nu se avanta niciodata cu adevarat in necunoscut pentru ca iese din zona lui de confort, iar asta inseamna sa se piarda pe sine. Omul care s-a pierdut pe sine nu mai are sanse sa se recupeze, nu in varianta originala, iar un suflet dezolat si abandonat de ceilalti e pierdut, pentru ca omul e social si nu poate trai departe de semenii lui.

Deci, nu e indicat sa ne dorim sa ne dezgolim sufletul decat in fata aceluia care e destul de matur incat sa nu il raneasca si e destul de inteligent incat sa nu ii provoace nicio paguba, iar eu, personal, nu am cunoscut pe nimeni in fata caruia sa fiu eu cu totul. Recunosc ca mi-e teama de asa ceva.

De asta purtam masti si daca ni le si asumam inseamna ca avem puterea de a renunta din cand in cand la ele.

Hai ca am filosofat destul, desi se stie ca noaptea e buna pentru sex, somn, reflectii si creatii artistice

Simt nevoia sa scriu…

…mult, am nevoie sa scriu mult, de mana, dar nu la calculator. Ciudat ca tot la calculator ma intorc.

Vreau sa scriu tampenii, sa fac orice tampenie imi trece prin minte. Tot eu imi impun limitele, logic; tot eu ma autocenzurez si ma pierd de continut. Am senzatia ca pot face multe, insa ma tin carlige in loc. Vreau sa dispar, sa o iau la sanatoasa unde voi gasi cu ochii zari, dar tot eu ma incurc. Nici muzica nu ma mai ajuta sa fiu bine, nici oamenii, ma simt straina, unul din multi, un “eu” marunt care face parte dintr-o statistica oarecare. Cu toate astea vad in jurul meu oameni care se autolimiteaza din proprie vointa si imi spun ca sunt niste prosti ca fac asta, uitand ca si eu fac la fel in sinea mea.

M-am epuizat fara rost, ceva in jurul meu, in mine, imi mananca energia degeaba. Si stiu ce e acel ceva care imi mananca energia degeaba. Voi renunta la el macar pentru o vreme. Trebuie! Intre timp voi scrie de mana ineptii si voi face caricaturi. Maine voi lua un toc si o penita din toata saracia si voi face desene in tus.