Ma ucide el…

Il ador! E geniul meu preferat (dupa Joyce si Stephen Hawking). Ma entuziasmez de fiecare data cand il ascult. Shockwave Supernova a fost albumul meu de suflet, dar simt cumva ca se schimba ierarhia. Aproape ca am mers azi dansand pe strada. Abia astept tot albumul, abia astept sa ma intorc la butoanele Tasha, abia astept… Of!!!

Advertisements

Fara titlu, deocamdata

Inainte vreme omenirea se manifesta artistic doar atunci cand exista o anumita situatie financiara stabila sau infloritoare a societatii. Se stie ca marile curente artistice s-au dezvoltat in special in timpul pacii, cand diferitele perioade de manifestare isi luau denumirea avand ca sursa pe cel care influenta si conducea un anumit stat sau imperiu.  Asta nu inseamna ca cel care a creat avea neaparat o situatie financiara sau materiala buna, ba de cele mai multe ori nu se intampla deloc asa, cei mai multi traiau de pe o zi pe alta si erau intelesi pentru ca geniul creator nu trecea chiar prin venele oricui si nu oricui ii era dat sa se exprime artistic.

In ultima vreme avem un aflux al creatorilor de toate felurile, chiar daca societatea nu are parte de o inflorire. Cei mai multi se manifesta avand ca baza chiar frustrarile societatii si, culmea, acestea au cel mai mare succes. Societatea de azi se bazeaza pe consumerism, tot mai multi vor sa fie publicati cu sau fara talent, tot mai multi vor sa cante cu sau fara voce, tot mai multi vor sa picteze cu sau fara culoare. Societatea ne-a invatat ca suntem unici si fiecare are dreptul sa se manifeste dupa cum simte si poate. Nu e rau, apar artisti cu talent despre care se spune ca pot valora milioane, important e sa aiba stralucirea potrivita si posibilitatea de a se mula pe dorintele societatii. O societate in cadere cu tot mai multi artisti de geniu dornici de a iesi la suprafata. Nu e rau, din nou cred asta, individul fabrica propriile fructe ale talentului sau pentru publicul larg. Din pacate miliarde de artisti nu se pot vinde acelorasi miliarde de artisti, valoarea devine desueta, geniul creator devine ceva comun. Si ne intoarcem la valorile vechi regretand ca ele erau unice si noi suntem prea comuni. Dreptul de expresie artistica poate fi al oricui, insa cele 15 minute de glorie trec si pentru cei mai multi 15 minute sunt doar 15 minute. Istoriile noastre raman sa fie spuse nepotilor. Cei care raman in curentul artistic sunt deja oameni care se pot manifesta pe bani multi, cei care pot scoate bani si din dispunerea aleatorie a unor caramizi sau din alaturarea unor gunoaie. Impactul conteaza, el socheaza. Si te intrebi ce a vrut sa spuna.

Un motiv pentru afluxul artistic e tocmai comfortul de zi cu zi; un om care munceste fizic la trebuirile casnice sau are un loc de munca solicitant nu va mai avea timp si de manifestari artistice, asta e clar. De obicei omul care se framanta zilnic pentru el si familia lui gaseste tot mai putin spatiu de manifestare al eului propriu. Tot ce ne ramane e sa ne bucuram de creatile celor vechi si celor noi. Fiecare are drept sa se exprime, eu am ceva cu arta de consum si cu ideea ca daca are un pret mare e valoros.

 

 

Azi…

Azi am realizat un lucru: n-am fost iubita de niciunul din cei cu care am incercat sa incropesc o relatie. Toti au fost prea singuri si au profitat de singuratatea mea. Iar eu nu am zis nu, omul din mine isi dorea o legatura de suflet pe care nu a avut-o niciodata. Cred ca de asta au durat atat de putin, joaca mea perpetua nu i-a ajutat niciodata sa vada omul serios din mine si cred ca nici nu doreau. Eu am fost mereu perceputa drept cea “in trecere” catre o noua iunire. E dureros si mi-a lasat un gol imens in stomac si in inima. Nu pot sa spun ca am iubit si eu la randul meu, insa pentru cei in cauza am fost capabila de multe sacrificii, dar nu de orice sacrificiu. Regulile le-am stabilit eu si stiu ca peste anumite praguri n-am putut trece niciodata.

Concluzia m-a facut sa vars ceva lacrimi, cumva mi s-a facut mila de inima mea si am reusit sa ma dezmeticesc. Hai, nu chiar mila, mai degraba am realizat ca in jurul meu nu exista iubire cu adevarat. Cumva primeaza nevoia si trebuintele. “Tinem” unii la altii, dar nu ne dam de ceasul mortii ca sa facem rost de orice din “iubire” (nu ma refer la dragostea parentala/filiala sau dragostea de frate, desi exista cazuri in care si asta e pusa la indoiala).

Deci, n-am fost iubita niciodata de niciunul cu care am fost. Sa zicem ca am profitat cumva unii de altii in imensa noastra singuratate pe care am dorit sa o umplem cu orice numai sa nu mai sune a gol. Si am asa un gol in stomac cum n-am avut niciodata. Pacat.. Poate ca oricine merita iubit. Sau poate ca nu.

Haruki Murakami

N-am crezut ca o sa imi placa. Am tendinta sa evit scriitorii prea publicati (cu exceptia lui Joyce, bineinteles, dar cu el e altceva). Imi place, e simplu, scrierile lui nu abunda de descrieri de natura sau de altfel de descrieri. Nu ma deranjeaza nici ca nu are prea mult dialog, povestirea te duce cu gandul la un posibil dialog intre personaje, te lasa sa iti imaginezi. Mi-a placut mult “La sud de granita, la est de soare”. Merita citita. O carte in care personajul principal ocupa 75% din toata povestirea. Si nu e rau deloc.

“Pretend you’re happy when you’re blue
It isn’t very hard to do
Acum le pricep foarte bine sensul: „Prefă-te că eşti fericit când eşti abătut / Nu este chiar atât de greu”. Cântecul era la fel de fermecător precum zâmbetul ei. Cuvintele păreau să exprime un anumit mod de a privi viaţa, deşi la vremea respectivă mi se părea greu să privesc viaţa astfel.”

“De stau şi privesc în urmă, eu nu mă număr, cu foarte puţine excepţii, printre cei care se dau în vânt după femeile frumoase. Mi se mai întâmplă să merg pe stradă cu vreun prieten şi să-l aud spunând: „Ai văzut ce frumoasă era fata pe lângă care tocmai am trecut?” Poate părea ciudat, dar eu nici măcar nu-mi amintesc cum arăta fata cea frumoasă. Nici nu m-am simţit vreodată atras de actriţe superbe sau de modele. Nu-mi explic nici eu de ce, dar asta-i situaţia. Pentru mine, graniţa dintre lumea reală şi cea a visurilor nu avea un contur prea exact şi ori de câte ori pasiunea îşi scotea colţii, doar frumuseţea nu era suficientă ca să mă pună pe jar. Nu mi s-a întâmplat nici măcar în adolescenţă.
Nu m-au atras niciodată calităţile exterioare măsurabile, ci ceva mai profund, aş putea spune chiar absolut. Aşa cum unora le place, în secret, ploaia torenţială, cutremurul sau pana de curent, eu mă simt atras de „ceva” puternic, secret, pe care sexul opus îl emană. Deoarece nu găsesc alt cuvânt mai potrivit, am să numesc acel ceva „forţă de atracţie”. Fie că ne place, fie că nu, este o forţă care ne atrage în mrejele ei şi nu mai avem cum să scăpăm.”

 

… Azi

Azi mi-am dat seama despre cat de deprimata sunt eu, ca entitate umana. Primul lucru pe care l-am simtit de dimineata (a fost, de fapt, o amintire de la ultima mea operatie) a fost starea de disperare impletita cu neputinta si inutilitate. Starea aceea de lipsa de control asupra propriei vieti, care a persistat toata ziua. As fi dormit ca sa ies din ea, dar nu se poate dormi pe o astfel de stare, e ca o ceata de lautari beti care iti canta in urechi pana te stiu treaz pe vecie, asta daca nu ii trimiti tu pe ei la culcare sau la alta masa.

Pana azi aveam in gand sa merg mai departe cu studiile ca sa nu ma apuce 45 de ani neterminata si cu lectiile neinvatate. Am o carenta enorma legata de tot: viata, decizii, lectii de viata, chiar si la capitolul “propria persoana” stau rau. Nu ma plang, sunt obiectiva. Sau putin cam cruda cu mine insami. Sau masochista. Si am sa fiu intrebata ce am, cu ce pot fi ajutata, ce nevoi am neimplinite…

Am muncit destul de mult pana la varsta asta, dar nu de ajuns. Vreau mai mult, intotdeauna mai mult si ma impiedic pe drum de o piatra si cad. Ma ridic mereu, dar scopul nu mai e acelasi. Faptul ca am cazut imi arata mereu cat de vulnerabila sunt si, ca si un copil care a facut buba, simt nevoia sa fiu imbtratisata si sa mi de spuna ca totul e bine. Deci sunt o imatura. Imi spun mereu ca un om puternic nu cere ajutorul, dar logica imi spune ca un om puternic e doar acela care plange cand e ranit sau care isi recunoaste vinile.

Asa ca am de gand sa aman tot, cat de mult voi putea. Vreau sa invat sa am grija de mine asa cum trebuie, asa ca primul lucru va fi sa imi caut un terapeut. Se spune ca primul pas spre vindecare e acceptarea starii de fapt si abia apoi recuperarea. Nu sunt nebuna, sunt suferinda. Si nu vreau sa fiu intrebata nimic.

Noapte de filme

Bine, mult spus noapte, am adormit la 4 si n-am vazut decat doua filme. N-am sa discut despre primul. E vorba de The Last Unicorn, un clasic cu persoaje interpretate de Mia Farrow, Jeff Bridges si Angela Lansburry din 1982 pe care am sa il vad cu bucurie de fieare data. Muzica e minunata, mana de maestru asigurata de London Symphony Orchestra si trupa America.

 

Cel de-al doilea film vazut a fost Tres Metros Sobre el Cielo din 2010 care nu mi-a placut prea mult. Poveste romantioasa de adolescenti, siropoasa pana la lacrimi. Ce nu mi-a placut deloc in filma fost modul in care a fost construit personajul principal masculin, Hache. Comportament de adolescent cu probleme psihice, cu probleme de temperament care nu prea stie sa faca fata situatiilor limita, cu tendinte psihopatice, care se vede clar ca nu a aterizat in mediul nociv din intamplare, ci chiar il conduce. Viteza la maximum, adrenalina peste masura. Ce e mai rau e ca cei mai multi adolescenti isi doresc sa ii semene. Sau poate ca am imbatranit eu prea mult si nu mai vad viata asa de frumos si de colorat. Urmeaza sa le caut si pe celelalte doua.

Steve Vai

Am senzatia ca am fost nedreapta cu el. Nocturna lui NickShadow de pe Radio Tasha mi l-a aratat intr-o cu totul alta lumina. Nu degeaba se spune despre el ca e unul din cei mai buni. Exceptand notele mult prea chinuite cateodata si tendinta lui de a prelungi un sunet pana la maximum suportabilitatii, este un chitarist foarte valoros. Il deosebesti rapid intre toti ceilalti, ce e al lui e clar al lui. Si are o digitatie formidabila, se aude la fiecare sunet emis de chitara.

Pentru a putea asculta click aici:
Te asteptam si pe Facebook la adresa:
Pentru dedicatii muzicale adaugati id:
radiotasha pe wowapp
sau pe skype id:
radio.tasha1
Echipa Radio Tasha va doreste auditie placuta!

Sa ne intelegem… din priviri

De cand ma stiu am intalnit oameni care se asteptau ca eu sa ii inteleg fara ca ei sa spuna multe sau care se exprimau alambicat facandu-ma sa inteleg ca eu trebuie sa scot din context tot mesajul corect pe care ei ar fi dorit sa il transmita. Nu spun ca nu se intampla asta, insa realitatea mea si a celor multi e ca acest lucru se intampla rar si doar in anumite conditii. N-am sa scriu acum despre asa ceva, e un capitol care ma depaseste.

Mai auzeam uneori barbati singuti care spuneau ca doar acea femeie (in cazul asta excludem tendintele homosexuale ale oamenilor pentru ca nu am cunoscut in viata mea multi oameni cu alte orientari sexuale) care ii va intelege pe deplin fara ca ei sa depuna mult efort este aleasa inimii lor. Femei n-am auzit spunand asta, poate din cauza ca ele nu verbalizeaza asemenea dorinta sau sunt ceva mai inclinate catre realitate (sau poate ma insel). Ba, unii din ei cred ca adoptand un asemenea comportament pot fi mai seducatori si mai impliniti sexual. Nimic mai fals.

In realitate, oamenii de genul asta au o experienta de viata precara sau le cam place sa viseze. Comunicarea nonverbala inseamna un procent cu mult mai mic decat cea verbala, insa cea din urma e esentiala pentru toti cei care au macar un rest de auz sau de vaz (bagam in oala si pe cei cu cecitate care citesc folosind alfabetul Braille). Mesajul adevarat se exprima prin cuvinte, adevaratele intentii nu se ghicesc, comunicarea normala intre doi oameni se realizeaza folosind des cuvantul. Nu putem si nu avem voie ca idealul de comunicare intre semeni sa inlocuiasca exact ceea ce noi intentionam sa transmitem. E adevarat ca inteligenta inseamna capacitatea omului de a dezlega enigme si mistere, insa cand este pus in fata unui sir continuu de mistere de elucidat e mai sanatos pentru el sa se retraga. E obositor si frustrant sa citesti cat e ziulica de lunga printre randuri. Ajungi sa te porti ca un paranoic, cautand intelesuri acolo unde nu sunt si amagindu-ti viata cu idei care nu au nici o noima.

Asa ca, barbati, femeia nu e mai proasta daca nu stie sa va citeasca mutenia sau mormaiturile, ea e inteligenta daca va paraseste pentru unul care e capabil sa spuna lucrurilor pe nume, clar si raspicat. Nu degeaba se pune punct pe “i”.

El

Mi-l privesc in maini si mi-l strig. A ramas acelasi napastuit de viata tarsaindu-si picioarele pe caldaramul european. Am si uitat de el. Regasirea ma bucura enorm, uitasem ca face parte din mine, ca ii stiu fiecare cotlon al mintii, ca e obsedant de chipes si de odios in felul in care scrie, traieste si isi exprima cultura. Inca nu mi-a iesit din minte ideea ca daca vreau sa il citesc sa fac efortul suprem sa il descopar in engleza. Mi-e teama de el in limba lui. Cateva mii de pagini de literatura si un dictionar Oxford de expresii inseamna munca, nu gluma. Iar munca? Ca doar n-oi tine intre omoplati pamantul intreg, il tin doar pe el, o intreaga lume reala veche si cu iz de mucegai. Si tare mi-e dor de el. JAMES JOYCE