Mladieri de carne verde, suava, se unduie sagalnic
In dansul firav al vantului spre tarm,
Peste crestele amortitelor carari de dimineata,
Trecute mincinos de pasii moi ai talpilor noastre.
Primul si cel din urma pacat al lui Adam –
Acela de a se fi indoit de puterea Evei –
Ne urmareste simtirea izgonindu-ne
Din paradisul nostru launtric.
Gradina cu spini subjuga dureros de tare
Viata mladitelor ce se vor usca in urma noastra.
Aici nu mai e loc pentru noi,
Pamantul nu ne mai vrea in el.
Apoi asfaltul ne cucereste mintea,
Betoane si sticla se reflecta in suflet,
Subjugat si el intr-un apartament lugubru,
De doua camere solitare ce atarna peste lume.
Si ne iubim suspendati in aer,
In patul nostru ce scartaie intr-una
A ungere de crema de fata
Sau a margarina ce se vrea intinsa pe paine.
Suntem prea carnali pentru lumea aceea
Si prea visatori pentru lumea aceasta.
Valentina Vitan 