COPILUL MEU

Hmm, de câte ori mi-am înghiontit
Copilul în coaste,
De câte ori l-am gâdilat
Râzând până la lacrimi,
De câte ori l-am certat pe nedrept
Crezând că fac dreptate…
Nici nu le-am numărat, nu aveam cum.
Mi l-am visat zâmbind, chiar și printre lacrimi…
Doar de s-ar fi născut din mine,
O dată cu mine,
Dincolo de mine…
Copilul meu!
Nu l-am educat și nu m-am educat.
Am crescut amândoi,
Eu alegând să devin adult,
El rămânând un Peter Pan în Neverland.
Împreună, legați prin vis,
Întotdeauna despărțiți de viață.
Și ne întâlnim la poarta visului,
Când încă nu am adormit
Gata să îi spun – pentru a câta oară! –
“Noapte bună, prunc!”