Depresii

Postul de azi e scris doar pt a ma descarca eu. Rog sa nu mi se lase comentarii pt ca le voi sterge.

Ma inspaimant cand observ cu cata usurinta gasesc ai mei motive de cearta. Ieri a facut tatal meu 24 de ani de cand a murit, ocazie cu care mama devine foarte deprimata. O inteleg, asta am simtit si eu anul asta mai mult ca in ceilalti ani. Chef de cearta, nervi, miros de vopsea (s-a decis brusc, acum doua zile, sa vopseasca usile din casa), starile ei de rau… Nu e prima data cand trece prin stari urate si reusesc sa o mobilizez si pe ea sa nu intre in depresii prea mari, desi nici eu nu sunt tocmai breaza. Dar cand vine idiotul de tatal meu vitreg (bun cuvant!) cu chef de cearta ca trebuie sa faca ceva din treaba prin casa cand el avea chef sa faca paie si sa-si ude ardeii din glastra mi se urca ceva pe sira spinarii si nu ma mai pot stapani. De o saptamana face asa in continuu, si doar pt ca nu poate pleca cand are el chef. De 17 ani il suporta toata lumea cu toanele astea. Ii cere mamei sa ma educe la varsta mea de 30 de ani. Nu l-am facut niciodata prost, cel putin nu in fata, dar azi nu m-am mai putut controla. Pe mama pot sa o suport, orice mi-ar face o suport, e mama si pt ea sunt gata sa suport multe, dar cand vine el cu pretentii ca m-a crescut si m-a hranit (cand el nici n-a vrut sa auda sa-mi dea banii necesari pt prima mea operatie, desi avea mult mai multi bani), ca ne-a educat ca sa avem grija de el la batranete (si cand vine la noi si vede ca abia avem cu ce trai parca si mai abitir face lucrurile sa nu mearga)…

Azi mi-a zis ca eu sunt dusmanul lui din familia asta (de parca m-ar fi interesat pe mine daca ma crede prietena lui sau nu), ca el are o experienta care n-are nimic de-a face cu anii mei de facultate (pe care nu dau nici doi bani, dar pe care i-am facut sperand sa conteze atunci cand va trebui) si ca eu sunt proasta. Mi se intampla din cand in cand sa nu mai pot sa ma abtin pt ca sacul meu e cam adanc si larg, reusesc sa suport multe magarii, dar nu cand vine vorba de el. Toata saptamana m-a inghiontit aproape sa ma faca sa cad pt ca lui ii e lene sa spuna frumos sa ma dau la o parte, m-a acuzat ca eu l-am impins sa cada de pe scaun cand s-a urcat sa dea cu var(s-a rupt cand s-a urcat pe el), desi eram la mai mult de 5 metri de el si intr-o alta camera, ca stie el multe lucruri despre mine si o sa i le spuna mamei, desi habar n-am despre ce e vorba.Se leaga de mine din orice, fie ca sunt sau nu de fata. Invinovateste pe unul din amicii mei din copilarie pt comportamentul meu, desi nu stiu ce legatura are copilul ala cu atitudinea mea fata de el.

Mama e prea batrana ca sa mai divorteze si sa ramana singura. Mi-e ciuda ca gandeste asa, dar are dreptate. Noi trei am fost intotdeauna femeile, am depins una de alta chiar daca au mai fost si cativa barbati pe langa noi. Din pacate n-a existat niciodata un barbat care sa conteze cu adevarat, care sa aiba un cuvant de spus si care sa fie deschis la minte. Deciziile s-au luat uneori pe furis tocmai pt ca ei n-au inteles si mai bine sa nu stie. Din pacate, barbatii care s-au perindat prin vietile noastre au fost cocosi cu pretentii de pauni, incapabili sa ia lucrurile ca atare si sa stea la masa cu noi cand noi luam decizii, sa stea de vorba cu noi si nu sa ne insire experiente cu titlu de exemple demne de urmat din viata unor oameni pe care nu-i vom cunoaste niciodata. Inca nu l-0am gasit pe al meu, dar mi-l doresc capabil de discutie si de intelegere, mi-l doresc prieten inainte sa-mi fie partener, mi-l doresc ca pe o gura de aer curat intr-o viata de mirosuri inchise.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s