“- Ce-mi place de asta! De fiecare data cand e invitat la emisiuni ma face sa rad. Eu pe asta il votez.
- Pe cine votezi?! Pe Basescu? De ce?
- Dar pe cine sa votez? Pe Oprescu, ala care se ducea in spital si se lua de toate asistentele? Pe cine? Pe Geoana? Zicea Iliescu ca asta e cel mai prost copil al lui. De ce s-a dus cu nadragii in bat la rusi sa ceara sprijin? Pe cine sa votez? Pe Antonescu? Si sa vina toti mogulii avizi de putere sa-si ia partile?…
- Deja si le iau astia care sunt acum, fii pe pace. Dar de ce Basescu?!
- Stie el ce vorbeste si vorbeste frumos. A avut puterea si stie ce face. De bine, de rau, am un servici.
- Serviciu ai avut si inainte de Basescu.
- Da, dar daca veneau altii nu mai aveam servici. Acum mi-e cam rau, dar si asa am un servici. Nu vezi, a crescut salariul mediu pe ecomnomie de 2 ori si ceva de cand e Basescu. Ce altceva mai vrei in plus? Si salariul minim a crescut de 2 ori de cand e Basescu.
- Da, dar si darile au crescut de 3 ori de cand e el.
- Nu conteaza. Servici am, consum, platesc. Daca venea Geoana, la cat de prost e, nu mai aveam nici pe asta. Eu pe Basescu il votez.”
Azi de dimineata (dimineata la mine inseamna 11 am) ma trezeste interfonul. Buimaca de somn reusesc sa ma trezesc, dar ajunge mama inaintea mea la interfon sa intrebe cine e. “Coboara jos cu un buletin.” se aude o voce de barbat sictirit ca trebuie sa raspunda. Mama mai intreaba o data cine e si aceeasi voce raspunde pe acelasi ton: “Hai jos cu un buletin. Sunt cu ajutoare de la primarie.” Ajutoare de la primarie? Ciudat, n-am primit niciodata, iar cand am primit am renuntat la ele fara sa ne gandim prea mult. Coboara mama (pe langa ea se strecoara si cele mici latrand in nestire) sa vada ce ajutoare poate sa-i dea ei primaria. Cea mica (catelusa) se repede la femeia care era cu lista de “handicapati si pensionari” sa o muste. Probabil simtea ea ceva nesanatos la dansa.
Pana sa cobor o vad pe mama urcand cu doua bacsuri in brate: faina si zahar. Alte doua bacsuri asteptau sa fie ridicate de jos. In total 30 de kg de faina si 8 kg de zahar pt doua capete cu handicap cate locuiesc in casa. Se uita mama la ele si incepe sa rada: “Si acum ce sa fac cu ele? Nu le pot vinde ca sunt de la Uniunea Europeana si astea au interzis la vanzare. Cred ca o sa dau din ea pe la rude. Doar n-oi face paine zilnic ca sa umflu factura de gaze ca asa au ei chef. Ma ajuta cu faina si ma lasa sa platesc milioane la gaze.” Adevarul e ca e buna faina. Cozonacii ies extrem de buni facuti din faina din asta de la UE.
“My name is Traian Basescu. If you play straight with me, you’ll find me a considerate employer. But cross me and you’ll soon discover that underthis playful, boyish exterior beats the heart of a ruthless sedistic maniac.”
“We’re going to fight this on issues not personalities because our candidate doesn’t have a personality”
“This is a crisis. A large crisis. In fact, if you got a moment, it’s a twelve-story crisis with a magnificent entrance hall, carpeting throughout, 24-hour portage, and an enormous sign on the roof, saying ‘This Is a Large Crisis’. A large crisis requires a large plan. Get me two pencils and a pair of underpants.
“If I’d wanted a lecture on the rights of man, I’d have gone to bed with Martin Luther.”
“I’ve no desire to hang around with a bunch of upper-class delinquents, do twenty minutes’ work and then spend the rest of the day loafing about in Paris drinking gallons of champagne and having dozens of moist, pink, highly experienced French peasant girls galloping up and down my…”
“I’m as poor as a church mouse, that’s just had an enormous tax bill on the very day his Nutzi ran off with another mouse, taking all the cheese.”
“A man may fight for many things. His country, his friends, his principles, the glistening ear on the cheek of a golden child. But personally, I’d mud-wrestle my own mother for a ton of cash, an amusing clock and a sack of French porn with Nutzi on the cover.”
Sunt franta de oboseala. Nu stiu de ce, dar Bucurestiul asta ma sufoca si ma plictiseste de moarte. Agitatia lui zilnica ma plictiseste, zecile, sutele, miile de masini care strabat drumurile orasului zilnic ma plictisesc. Un singur lucru imi da forta destula: parcurile. Sunt parcuri multe si daca acestea ar disparea ar fi o calamitate pt oamenii orasului. Abia mai poti respira de atatea noxe, abia mai poti merge printre atatea masini, unde vezi doar masini, mall-uri si supermarketuri. Se cunoaste ca sunt o fata de provincie, obisnuita cu mai putin zgomot, cu mai mult aer de respirat si mai putin praf care sa-ti intre in gura. E adevarat ca un “capitalist” venit intr-un oras de provincie ca Mioveniul ar vedea totul ca pe o mare plictiseala. Nu sunt baruri multe, mall-uri (supermarketuri sunt, dar nu atat de mari ca in Bucuresti), parcuri mari, cinematografe… Avem si noi o amarata de casa de cultura transformata in discoteca (o parte), birouri de-ale primariei (o alta parte), un notariat (alta parte mai mica) si o sala de spectacole cu vreo cateva sute de locuri. Cred ca trebuie si eu sa recunosc ca e plictiseala in Mioveni din moment ce nu ma distrez locuind in orasul meu.
Ok, putin mai obosita decat acum 10 minute cand am inceput sa scriu. Nici nu stiu ce titlu sa-i dau, dar il voi lasa asa, fara nume. Un “no name post” pe ziua de azi, primul, cred, pe luna asta (am si uitat cand am scris ultima oara). Bye!
Extrem de amuzant, nu-i asa? Ma intreb daca ai nostrii politicieni si vedete s-ar putea cobora din cocotierii lor imaginari pe pamant sa faca si ei ca animalele, asa cum au facut celebritatile anilor ‘90 pt o cauza nobila. Nu se coboara ei la nivelul lui Woopy Goldberg, Kevin Kline, Emma Thompson, Hugh Grant, Hugh Laurie sau la nivelul tuturor vedetelor care apar in videoclip. Sau deja ele fac munca in folosul comunitatii? Unii cosesc, altii matura, croseteaza, totul numai pt binele comunitatii, nu? Sa le stea in gat!
Am ajuns azi de dimineata la Bucuresti. Credeam ca n-o sa pot scrie un post azi si incercam sa imi strang ideile ca sa pot scrie luni dar e bine si asa.
Da, am ajuns si la Bucale, asa cum ar spune un muntean putin mai saturat de capitala proprie. Trebuie sa spun ca nu-mi mai place capitala noastra draga. Mi-e jena de ea, se lasa cu putina sila si cu prea multa bataie de cap. Ascult El Negro si ma gandesc ca Bucurestiul seamana cu un ritm de reggae jamaican cantat in sila. Probabil ma gandesc asa pt ca sila e generala, lehamitea tine cat e tara asta de mare.
Azi a plouat peste Bucuresti, si desi ploua n-am reusit sa tin umbrela ca sa nu ma ploua. Rafalele de vant dintre blocurile comuniste erau in stare sa mi-o ia (umbrela) si ramaneam si fara ea. 
Dar am reusit sa raman fara ceva: rabdare si ceva mai multi bani. Nu mi-a furat nimeni banii, i-am dat eu de buna-voie, doar pt asta venisem aici. M-am ratacit 2 ore ca sa caut o banca si n-am gasit. E foarte frumos sa se intample asta, dar nu intr-o capitala, ci pe la vreun sat. Nervoasa si fara de speranta ca voi mai ajunge la timp cu chitanta ca sa-mi bag dosarul, mai ca nu m-a apucat plansul. Si iar nu puteam folosi umbrela, desi afara ploua urat. Taxiuri, autobuze, tramvaie, niciunul nu dadea semn sa se opreasca, iar statii nu reuseam sa gasesc nicaieri. E greu sa te trezesti picat si ratacitor din provincie intr-o capitala ratacitoare la randul ei. Am reusit pana la urma sa le fac pe toate cate mi-am propus sa le fac azi, dar de plecat tot nu pot pleca. Uda si cu virusul porcin in minte (sa nu cumva sa racesc) am reusit sa ajung la rude ca sa ma gazduiasca pt urmatoarele 2 nopti.
Uite ca s-a schimbat si melodia. Verisoara mea imi dansaza din buric pe muzica orientala care se aude de la winamp. Cica e melodie facuta special pt ea si va dansa maine pe ea la un majorat ca invitata de onoare. Miscarile ei de dansatoare din buric nu se potrivesc deloc cu starea mea de spirit. Ok, acum a plecat. S-a pregatit destul. E timpul sa schimb si eu melodia si sa termin si de scris. Si pe ritmuri de ‘Till I collapse inchei si eu.
Cred ca o sa ma transform in curand intr-o militanta pt drepturile femeilor de a avorta. Voi incerca sa fiu cat mai deschisa in postul de azi si sa scriu cu calm, pt ca datile trecute am fost extrem de iritata, la fel cum sunt si acum.
Exista in lumea asta atatea minti cretine care au lasat in urma atatea suflete singure incat mi-e jena ca suntem oameni si avem dreptul sa decidem. Dumnezeu ne-a lasat dreptul la liberul arbitru (desi multi spun ca nu e asa) pt ca a stiut ca omenirea nu e tocmai usor de strunit. Nu e dreptul nostru sa ne jucam de-a dumnezeii pe pamant, insa exista situatii care ne fac niste semizei. Avortul este unul din aceste lucruri. Desi imoral, avortul aduce dupa sine multe situatii favorabile. In primul rand, femeia care nu-si doreste acel copil si il avorteaza e mai libera de vina decat o femeie care nu-si doreste copilul, dar il naste si il paraseste. O mama care isi paraseste copilul a fost intotdeauna considerata o mama depravata. Ciudat e ca barbatii care parasesc femeile insarcinate cu proprii lor copii nu sunt considerati in nici un fel. Barbatul, inca un copil in sinea lui, poate lasa fara nici o mustrare de constiinta femeia sa decida ce va face cu copilul, iar cazuri din astea sunt extrem de multe, mai multe decat isi poate imagina cineva.
Un copil nascut si nedorit va avea intotdeauna pe suflet lipsa parintilor. In propria lui minte le poate gasi o mie si una de motive pt care a fost parasit si lasat sa creasca in grija altora, insa va avea intotdeauna in minte gandul ca n-a fost dorit. Un astfel de copil nu are un model real in viata si se poate atasa de oameni cu intentii rele. Asa, acel copil poate deveni un adult cu un cazier impresionant. Un copil are nevoie de indrumare, are nevoie sa creasca armonios, are nevoie de o baza morala si sociala solida ca sa se poata integra in societate. Nu sunt un psiholog sau, cu atat mai putin, un sociolog. Nu ma erijez in a stii multe despre cum se creste un copil sau despre cum e sa ai copilul tau propriu. Eu nu voi avea niciodata sansa sa am copilul meu, insa sunt atatia copii pe lumea asta care au nevoie sa fie adoptati incat nu vor fi niciodata destui parinti care sa ii vrea. Asta ne e societatea, asa am adus-o noi, oamenii. Ca fiinte superioare (sau inferioare, depinde de cat de mult lasam animalele din noi sa se manifeste) avem dreptul de a decide daca nastem o fiinta care sa se transforme intr-un animal sau sa nu o nastem deloc. Semizeii din noi au sansa asa, iar lumea inconjuratoare nu are dreptul sa ne-o ia. Din cauza asta voi fi intotdeauna impotriva abolirii avortului, pt ca omenirea, care are atat de multe creiere, nu are puterea sa gandeasca clar si obiectiv in legatura cu viata unui copil.
Apoi, mai exista situatia in care mama e nevoita sa avorteze din motive de sanatate fizica. O astfel de mama avorteaza din dorinta de a trai. O astfel de mama va avea intotdeauna dorinta de a infia copii pt ca instictul de mama manifestat odata cu sarcina pierduta este mai mare decat dorinta unei mame care naste. Lor trebuie sa le multumim ca au sansa de a forma copii sanatos, chiar daca nu sunt copii lor naturali. Ii vor ingriji si ii vor ocroti mai ceva decat daca ar fi al lor.
Femeile cu sananate psihica precara ar trebui lasate sa avorteze pt ca ele pot deveni un pericol pt copil, iar societatea, intotdeauna societatea, va judeca intotdeauna mama pt un gest necugetat fata de copii ei, fie chiar si un gest nedorit. Problema e ca nuneni nu-i va acorda cu adevarat consiliere psihologica sau psihiatriuca unei mame care a nascut si care nu-si accepta copilul, considerandu-l intotdeauna “o rana a ei” (am cunoscut acum ceva timp o mama care a crezut intotdeauna ca ambii ei copii sunt ranile ei si, desi nu le-a facut niciodata un rau fizic, s-a indepartat psihic de ei, astfel incat sa nu le faca rau).
OK, gata cu vorbitul despre avorturi pe ziua de azi. Nu vreau sa schimb mentalitatile nimanui si, cu atat mai putin, ideile despre viata a celor care vor citi (sau nu) acest post, dar situatia avorturilor, desi ingrijoratoare (de parca ar fi singura situatie ingrijoratoare din lume), e bine sa fie lasata asa cum e acum. Viata e pretioasa atunci cand o traiesti, mai ales daca ai sansa sa dai nastere unui copil pe care sa il cresti, dar daca nu ai cum sa-l nasti, daca nu ai sprijin din partea nimanui, daca nu-l vrei, nu-l naste. Un adult care a crescut fara parinti e un adult dificil social si moral.
Si inca ceva: Folositi prezervativul! El va va proteja atat de sarcinile nedorite cat si de bolile transmisibile sexual.
Domnule presedinte, situatia in care se afla Romania acum e mult mai rea decat a fost in ultimii ani ai dictaturii ceausiste, si va spun acest lucru in cunostinta de cauza. Sunt multi alti oameni care pot sustine acest lucru fara tagada. Economia e la pamant, situatia medicilor, profesorilor si celorlalte categorii care depind de buget e catastrofala. Toata lumea se plange ca nu sunt bani, dar aflam despre zecile, sutele, milioanele, miliardele de euro pe care oamenii “dastepti” le invart zilnic. Nu sunt bani pt cei cu deficiente, nu sunt bani pt pensii, nu sunt bani pt alocatii, nu sunt bani pt a-i ajuta pe cei care au nevoie de transplant, nu sunt bani pt nimic, dar exista bani pt perdele din aur (ca doar din aur pot fi perdelele de 70 de mii de euro), sunt bani pt concerte de sute de mii de euro, sunt bani pt campanii si pt alegeri… nu sunt bani pt orice altceva. Domnule presedinte, va rugam din suflet sa va treziti si sa vedeti tara asta cu ochii dumneavoastra si nu cu ochii consilierilor sau ministrilor tarii asteia. E cazul sa va treziti si sa vedeti situatia critica in care ne aflam. Nu m-as mira daca am fi declarati tara falimentara pt ca traim de azi pe maine din imprumuturi europene. Romania n-a fost niciodata cu atat de multe datorii, nici chiar pe timpul raposatului n-a fost asa.
De ce ne sapati groapa? Vreti sa ne afundam? Credeti-ne ca va vom trage dupa noi, atat pe dumneavoastra cat si pe cei care au fost cu dumneavoastra si care vor veni dupa dumneavoastra daca nu-si vor face treaba, desi sunt slabe sansele. V-ati batut joc de tara in care traim, dumneavoastra si cu cei care au furat pe langa dumneavoastra. Nu sunteti in stare sa vedeti situatia oamenilor disponibilizati, somerilor si a tuturor celor care sunt in dificultate. Cu ce sa traim, domnule presedinte, cu ce? Cine ne ajuta sa avem o viata linistita? Cine ne da noua dreptul nostru de oameni muncitori cu familii si copii? Din ce sa traiasca un om cu pensie de 240 ron pe luna sau chiar mai putin? Ca sa nu mai vorbim de cel care traieste dintr-un salariu de 600 ron pe luna?! Oamenii dumneavoastra au distrus chiar si farama de orgoliu in noi, ca sa nu mai vorbim de toate sistemele pe care Romania s-a bazat odinioara: sanatate, invatamant, energie, agricultura, autoturisme (desi aici mai merge, cat de cat) si toate cele care acum sunt o simpla amintire. Nu va culcati pe o ureche, nu veti mai fi votat. Sansele dumneavoastra de a fi ales din nou sunt egale cu 0,5%, exact cate sanse are un rrom sa fie ales ca presedinte al tarii.
Spaga, mita, nepotismul si tot ce inseamna “darea de bani” au existat si inainte, insa acum s-au acutizat. Nu mai conteaza cat ai invatat si cat de bine pregatit esti. Acum conteaza al cui om esti, numele gentii pe care o porti pe brat si de unde ti-ai cumparat pantofii si lenjeria intima. Toate astea n-ar fi existat fara bunul simt si bunele dumneavoastra intentii aratate noua, prostimii pe care o conduceti si de care va bateti joc in ultimul hal.
Ne-am saturat de batjocura la care suntem partasi in fiecare zi si va cer, eu va cer, sa nu mai candidati la functia de presedinte pt ca oricum veti pierde. Aruncati banii pe fereastra degeaba si exista oameni care au nevoie de ei disperata. Si va mai rugam sa va luati si pupaciosii de dosuri pe care ii aveti pe langa dumneavoastra. Nu ne fac noua bine, deci nu fac bine tarii.
In speranta ca aceasta scrisoare deschisa (editata si plina de succesuri) va fi macar citita de cine trebuie, inchei aici cu dorinta de a va vedea intr-o zi in starea in care se afla poporul pe care l-ati condus atata timp.
Cu stima si respect, o fata din popor, satula de toate porcariile de care are parte zilnic.
Noapte buna. Acum puteti dormi linistit din nou.
