Azi am avut prima inspectie pe definitivat. Copiii mi-au lucrat foarte bine, au raspuns foarte bine, am ras, am glumit, am vorbit ne-am jucat putin cu matematica… a fost o zi calda, chiar daca afara erau minus 12 grade. Imi rade sufletul de bucurie, desi nu stiu ce s-a discutat pe langa inspectie si tare as fi vrut sa stiu si punctele slabe. Cred ca le voi afla saptamana viitoare. La cat de autocritica sunt mi-ar placea sa stiu ca nu ma bucur prea mult. Oricum, mai am una prin martie si mi-as dori sa vina tot metodista care a venit azi. Ea a reusit sa ne destinda pe toti cu optimismul ei.
Insule albe pline de verde smarald, brazdate de albastre valuri… imagini ale unei pustieitati sufletesti, ale unei singuratati…”salbatice” ce nu are sens. De-am lenevi, de-am avea timp sa lenevim ne-am pierde pe noi si gandurile noastre doar pentru ca ne-ar fi prea lene. De ce am fost facuti noi? Uite, tocmai acum am realizat ca primul care a aparut a fost oul si nu gaina, prima data am realizat ca femeia nu a fost facuta din pacat, ci din cunoastere, prima data am realizat ca pamantul pe care il calcam in picioare e viu si nu mort, capabil sa pastreze valori si sa distruga, sa tina de rece si de cald, sa coaca si sa inghete. Din el ne cuprindem vesnicia, istoria noatra ramane undeva pe o retina pamantie a unui creier incandescent care face ca pamantul sa nu ramana nicicand pe loc. Nu avem dreptul sa ne simtim singuri. Creierul acela ramane mereu viu, de-a dreptul Dumnezeu al nostru, cel care prin bunatatea Lui ne da viata si moartea. Ce facem noi cu viata noastra tine de noi, nu de El. Ne uda si ne plange, ne cutremura, ne inseteaza si ne infometeaza dupa cum Ii e vrerea. E crud, dar si bun. El ne invata sa il pretuim si sa ne folosim de maruntaiele lui, sa ne cream propriile microuniversuri colorate in care noi insine sa contam, sa ne simtim fiecare madular in drumul nostru pe si prin el. Suntem vii si asa trebuie sa ramanem. Durerile trebuie sa ne aminteasca ca inca traim, ca inca avem viata care ne curge prin vine, rosu ca focul din miezul Dumnezeului nostru. Tol el ne ajuta sa ne ridicam ziduri pentru ca zidurile sunt facute tot din El, ne da culoarea care sa ne impodobeasca sufletele, tot El ne da viata care curge la suprafata lui si a noastra. Fara de El n-am stii sa pretuim binele si raul. Unul fara altul nu au nici o importanta, cercul trebuie sa le contina pe amandoua ca intr-un etern Ying si Yang, alb si negru. N-are rost sa disperam. Tot El, rotund si continuu, ne va ajuta sa ne regasim intre noi si sa ne imbratisam bucurandu-ne ca sfera Lui ne-a adus din nou impreuna. Pana atunci vom stii ca nu suntem singuri, ca la fel cum El e rotund si miscator la fel sunt si gandurile noatre care se misca in acelasi sens, ca si El. Nu suntem singuri. Ne miscam mereu odata cu El. Nu e greu, putem invata de la El cum se face.
Pentru ca nu exista nimeni destul de bun pentru munca asta ma sacrific eu. Am un trecut sanatos, curat, fara legaturi directe cu comunistii, numai bun sa ma devin un viitor presedinte al Romaniei. Nu am facut niciodata parte din nici un partid poilitic si nu voi face. Promit sa fac tot ce nu au facut altii si chiar mai mult daca ma veti vota. Nu voi fi nici un presedinte jucator, nici un presedinte marioneta. Promit sa nu ma las prada nepotismului sau bombonelelor, promit sa nu las limbile sa ocupe functii fara rost nisi sa le las vreodata sa vorbeasca in numele meu.
Suntem condusi de comunisti, incapabili sa inteleaga ca ceea ce se intampla in sistemul pe care il conduc ii face indezirabili si prosti, incapabili sa asculte atunci cand le sunt explicate situatiile, incapabili sa vada ca ei sunt nepotriviti in functiile in care sunt sefi. Cel mai rau e sa fie sef de genul asta o femeie tanara. Te intrebi intotdeauna cum a ajuns in postul pe care il conduce cu atata “capacitate creatoare”.
Insa, dupa cum stim cu totii, toate sistemele conduse de oameni comunisti sunt la fel, putrede si infecte, de-a dreptul baudelairiene (sau argheziene, dupa plac). Cand a existat un om capabil a fost inlaturat pentru ca nu corespunde sistemului, neavand culoarea corecta pentru a fi mentinut in functie. De asta mi-e ciuda, ca muncesc degeaba, pe nimic, ca o proasta, ca sa vina un om cretin sa ma traga la raspundere pentru va am acceptat sa muncesc crezand ca ajut acolo unde nimeni nu voia sa ajute. Mi-e scarba!!! Mi-e scarba de oameni care se cred indreptatiti sa reclame situatii si oameni pe nedrept cand, de fapt, orgoliul lor nu le da voie sa vada ca Dumnezeu le da si nu le baga in traista si ca trebuie sa se multumeasca cu ceea ce primesc pe gratis fara ca ei sa ofere nimic in schimb.
De-ar da Dumnezeu sa se schimbe culoarea inainte sa se distruga de tot. N-am ce sa fac, optimismul e arma prostului si eu sunt un om prost.
A fost aproape un maraton de doua zile si ma dor toate oasele de stat in fund, dar am reusit sa o citesc. Trebuie sa marturisesc ca nu mi-a placut aproape deloc. Inteleg de ce i s-a facut atata publicitate, dar nu e un succes literal deloc. Mi-a placut mult mai mult “Ingeri si Demoni”. E drept, e plina de cuvinte incrucisate, puzzle-uri, ghicitori si simboluri, pagane si crestine, deopotriva, dar nu m-a atras. Singurul personaj care mi-a placut cu adevarat a fost chiar cel negativ, profesorul Leagh Teabing. Misterios, cuceritor, amuzant, plin de resurse, un actor impunator si credibil. Mi-am dat seama de la jumatatea cartii ca el e Invatatorul desi mi-as fi dorit tare mult sa nu fie el. E drept ca ii dadeamcu totul alte motive decat cele pe care le-a dat autorul.
Imi place Ernesto Sabato. Parca scrie despre gandurile si temerile mele, despre timiditate, despre nesigurantele si neincrederile mele. “Tunelul” vorbeste despre obsesiile unui pictor, obsesii care vor duce la uciderea femeii iubite. Femeia reprezinta pentru personajul principal strafulgerarea de lumina din tunelul mintii lui in care rataceste si in care, obsedant, incearca sa isi puna in ordine gandurile. Cartea mi-a ramas in minte de la primele cuvinte. Teama de singuratate, luciditatea si obiectivitatea cu care incearca sa povesteasca intamplarea, gandurile atat de vii, lupta interioara cu mintea lui… N-am crezut ca cineva poate scrie atat de realist, aproape psihologic, de parca ar fi scris chiar gandurile mele. Nu-i usor sa simti neincrederea in celalalt, sa te trezesti un sclav al propriilor convingeri. Neincrederea este cuvantul de ordine al omului din ziua de azi. Individualismul exacerbat al omului creeaza in mintea lui incapacitatea de a se adapta situatiilor, egoismul devenind astfel purul adevar suprem.
Nici n-am simtit sarbatorile astea. Am fost un robot toata perioada asta si parca toate au trecut pe lamnga mine. Am fost la artificii pe Platoul Dacia, mi-am pus cele trei teluri aferente inceputului de an pe care sa mi le indeplinesc, am mancat putin, am baut un ness, am baut o gura de vin si doua de bere si cam atat. Anii trecuti am stat la computer, anul asta n-am mai vrut. Oricum, nu m-a tras inima sa stau in fata calculatorului sim sunt sigura, n-avea ce sa ma tina in fata lui.In dimineata asta, ca si anul trecut, am vrut sa am o melodie pentru anul asta, asa ca am ales-o pe cea a lui Gerry Rafferty. Aseara as fi vrut sa fac rost de o melodie de-a lui Dusty Springfield, dar n-am gasit-o nicaieri ca sa o pot descarca pentru a o adauga pe telefon, asa ca a ramas Gerry.
Anul asta sper sa fie mai bun, sa am parte de mult mai putin chestii de rezolvat, sa ma operez si sa scap odata pentru totdeauna de alte operatii, sa ma titularizez si sa pot sa ma bucur si de mine putin. Se pare ca ma descurc la desen din ce in ce mai bine daca acum doua zile am reusit (si mi-a iesit oarecum bine) sa desenez sticla, lucru de care ma bucur enorm.
Am sa ma tin de cuvant si n-am sa fac bilantul anului care tocmai trece. Nu mi-e bine cum nu mi-a fost bine nici de Craciun. Ma multumesc sa stau langa ai mei cu toanele lor ciudate si sa sper ca dupa ce vor trece sarbatorile se vor fi schimbat si ei inainte sa vina schimbarea la fata.
Va doresc sa aveti un an nou bun, linistit si fara prea multe greutati si sa fiti sanatosi. Va mai doresc sa ajungeti sa apreciati pe cel de langa voi indiferent de felul in care se arata voua, sa fiti mai putin egoisti si mai mult altruiti, sa va bucurati de viata si de tot ce vine in calea voastra, rau sau bun. Un caracter puternic se formeaza numai prin bine si rau.
La multi ani!
Nu va pun muzica pt ca mi se blocheaza sandramaua si trebuie sa ii dau restart. Puneti voi ce va place.
Mult spus de poveste, dar din cauza ca nu m-am ocupat sa caut filme pe torrente pt seara de Craciun mi-am aduc aminte ca am piese de teatru radiofonic pe computer, adica vrei 36 de giga, pe care nu le-am mai ascultat de mult. Si am stat pana la ora 2 din noapte ca sa ascult povesti de Fratii Grimm, Ion Creanga, Jules Verne, Alexandre Dumas, Petre Ispirescu, Caragiale, Goethe, Goldoni si altii.
In alti ani imi faceam bilantul, anul asta o sa renunt la idee. Ma impiedica o bucatica de soric. Da, a inceput marea crapelnita, traditie balcanica, ca sa nu fie chiar rrromaneasca ca ar fi si pacat de noi.
Va urez sa aveti parte de lucrurile de care as vrea eu sa am parte: sanatate, putere de munca, amici buni si iubitori, o familie inchegata si intelegatoare, un venit putin mai sanatos si un viitor fara Basea & Comp. Asta e generic, altfel pt mine mi-as mai dori si alte cateva lucruri, de care nu voi pomeni aici, ca: o medie de titularizare onorabila (deful nu-l dau anul asta ca nu ma simt in stare fizic si mai am de rezolvat si de taiat neste cestiuni emportante), niste parinti intelegatori care sa nu ma mai chinuie atata cu certurile lor, o sora care sa vada putin mai mult in jurul ei, niste catei mai putin latratori, chef de scandal mai putin din partea celorlalti (eu nu sunt cu scandalul, am renuntat sa ma mai cert cu cineva tocmai pt ca e dificil sa schimbi mentalitati), niste bani in plus ca sa imi fac o noua pereche de ochelari ca am ajuns o chioamba veritabila si nu mai aud, si liniste (ceea ce va doresc si voua).
Craciun fericit cu impliniri si liniste, sanatate si virtute si sa va dea Domnul puterea de a face ce va doriti cu adevarat sa faceti. Am observat ca daca fac ce imi doresc am parte de muuult mai putina depresie si plang mai putin.
Acum urmeaza colindele aferente, printre care si eternul si preferatul meu colind in varianta lui Neil Zaza.
