Va astept!

Rock-Guitar-Powerpoint-Backgrounds

Pentru a putea asculta click aici:
http://radiotasha.com/asculta-live/
http://live.radiotasha.com:9900
http://89.39.189.114:9900/
http://tvron.net/radio/radio-tasha/
Pentru dedicatii muzicale adaugati
id skype radio.tasha1
Auditie placuta!!

Advertisements

Un moment de fericire

Întotdeauna am asociat fericirea cu trezitul in toiul nopții sau cu nedormitul nopților. Cele mai frumoase momente erau cele în care trebuia să mă trezesc de dimineață că sa prind trenul spre una din destinații: Buzău – Pitesti, Pitești — Buzău. Dar amintirea cea mai importanta e cea din dimineață de după banchetul de final de liceu. Îmi plac răsăriturile de soare, iubesc diminețile leneșe, iar asta fusese una din ele. Petrecusem toată noaptea, dansasem, râsesem, făcusem poze (dirigul făcuse niste poze atât de neclare și de rele că abia se vedeau imaginile) și, mai ales, fusese la banchet și iubirea mea din liceu și asta mă făcea mai mult decât bucuroasă, eram extaziată de-a dreptul. Dimineață aceea a fost momentul de fericire trista. Da, se poate: eram in fata unor examene despre care ma intrebam daca le voi lua, aveam langa mine niste colegi de care aveam să mă despart și mă întrebam dacă am sa ii mai văd vreodată (pe o parte din ei aveam să ii mai văd niște ani după aceea), mă întrebam ce se va alege de mine și ce fel de viitor voi avea. Cu toate astea eram fericită că sfârșisem un capitol și stiam că umeaza inceputul unuia despre care nu aveam sa stiu nimic. Eram singura in curte scolii, la 6 dimineață, plimbandu-ma după o noapte de dans, obosita franta, dar zâmbind. In spatele scolii exista o movilă de pământ pe care obișnuiam să mă urc așa cum făceau toți copiii, iar în spatele ei erau sinele de cale ferată. Locul ăla mi se părea raiul gândurilor mele, eram mai aproape de cer și parcă puteam să comunic altfel cu Dumnezeu, eram doar eu cu El. Intre timp și credința s-a diminuat. M-am urcat pe acea movilă de pământ și am început să plâng. Acelea erau primele lacrimi de fericire tristă pe care aveam să le vars vreodată. Acolo mi-am jurat să plâng chiar și atunci când sunt fericita pentru că doar așa am simțit bucuria adevărată: plângând. Și tot plângând trec mai ușor peste decepții.

Acum, desi privesc răsăritul pe autostrada spre București, mă întreb ce viitor voi avea. Atunci visam că va fi un viitor bun, de reușite, dar ce știam eu la 18 ani ce înseamnă eșecul și de cate trante voi avea parte în viața. Acum scepticismul a pus stăpânire pe mine și nu mai văd lumina de la capătul tunelului; atunci o vedeam clar, simteam ce avea sa se intample. Mi-e dor de momentele acelea de certitudine maxima

Oricum va fi viitorul nu sunt un om ușor de îngenuncheat, nu sunt o femeie care sa ceară prea mult îndurare. Aplec capul, dar nu mă voi lăsa niciodată la voia sorții. La nevoie trag cu dinții și de mine și de ai mei, îi împing de la spate așa cum și ei mă împing.  Iar când am sa obosesc am sa privesc răsăritul și am să plâng de fericire tristă pentru că am mai terminat un capitol.

E mult prea mult

E mult prea mult și mult prea chinuitor totul.
Mă uit în mine și vad cristale sparte și cioburi de inima roșiatice
Bucăți de piele roza și urme de buze pictate in negru.
E mult prea mult în mine sa deschid calea către nimic.
Rănesc visele și le arunc în rau să curgă la vale, sa se piardă;
As fi făcut înconjurul lumii de mii de ori daca oceanele n-ar fi avut
Sursa din ochii mei miopi, văzând cruciș in mijlocul sufletului, miop și el.
E mult prea mult daca din mine creste bradul din munte.
Îmi întind rădăcinile sa se duca departe, sa chinuie roade
Sa chinuie fluturi și cântece deopotriva. Și să te chinui și tu,
Glas ce taci. Nimic din ce sunt eu nu-ți e sfânt. Ai să te întorci parșiv
Și am să număr zilele până la finalul meu. Desi eu voi trăi
Voi fi murit încet, din nou, din lacrimi și orgoliu rănit,
Căci acum as fi rănit carnea mea că tu sa ramai intact
Și-as fi rupt bucăți din mine că tu sa ramai încă puțin.
Mă uit la cioburile de cristal și zâmbesc. Eu nu mai sunt aceeași
Dar tu ești la fel. Si ai sa traiesti la fel că totdeauna, rănit de rădăcinile mele
Căci te iubesc și-am să te iubesc până când uitarea va pune lacătul peste mine.
E mult prea mult, adevărat.

 

 

 

 

 

Scurt

Mă întrebam azi cum ar fi ”dincolo”. Nu, nu mă gândesc la nimic grav, doar că uneori mai avem obiceiul să ne gândim cum ar fi dacă nu am mai fi, pe ce tărâmuri am ajunge, care ar fi destinul nostru dacă nu am mai fi aici, ce fel de soartă am avea. Da, cred in destin, cred că există un motiv pentru care noi avem pragurile pe care le avem in viață, dar mai cred ca jumătate din tot ce trăim, minor, fie bun sau rău, e decizia noastră care influențează viitorul nostru. Și da, mult prea discutatul efect al fluturelui are un rost în destinul nostru, al tuturor. Visăm la ce ne-ar plăcea să avem parte, însă omul nu e sigur nici de minutul următor.

Apropo, back to Satriani. De fapt nu știu când nu a existat Satriani in preferințele mele zilnice. Si dacă ar fi să mor… să îmi cânte el așa:

Goodbye!/Hello!

Eu știu un lucru: atunci când un om vrea sa o ia de la capăt e dator să își încheie socotelile cu trecutul că sa nu îl tragă înapoi. Acum simt că o pot lua de la capăt sau, mă rog, să mă liniștesc că sa fiu capabilă sa fac fata tuturor celor ce vor urma. Acum chiar că mă pot numi ZEN.

Daca… (o minileapsa)

Sunt sigura ca in lumea asta exista cititori avizi de carte (Arhivatorul2 este unul din cei care citesc precum respira). Se pare ca recentele vanzari la BookFest au depasit asteptarile organizatorilor, desi preturile erau exorbitante. Mai cred ca inca se citeste ce e la moda si place ce este la moda, dar in marea de analfabetism functional in care inotam in viata de zi cu zi e bine sa fie si asa.

Blogul Printre carti , care apartine de situl cu acelasi nume , lanseaza o leapsa pe care am sa o preiau si eu. Daca ar fi ca de pe pamant sa dispara cartile si ar trebui sa salvati o anumita carte, una anume, care ar fi aceea? Se stie, eu as alege Ulisele lui Joyce in orice situatie, cu orice pret si oricum ar fi ea. Voi ce ati alege?

De pe site prefer sa comand carti si reviste despre pictura. Sunt extrem de incantata de un manual de Istoria Artei pe care l-am cautat de mult si care ma va ajuta in viitorul apropiat.

Si daca tot sunt in perioada Townsend, va chinui cu un clip funny. 🙂

I’d rather be happy than cool any day of the week. Devin Townsend