“TIC-TAC!”

Silențios.
Așa îmi trece timpul.
Nici orologiul vechi nu mă mai cheamă.
Tic-tac-ul lui îmbătrânit a amuțit
sau a uitat să bată.
Roțile s-au sfărâmat în sine,
neunse de uleiuri grase;
carcasa-i doar rumeguș de carii măcinată.
“Tic-tac!” îmi zic în gând, visând că merge;
“tic-tac!” răspunde-ncet, în sinea mea, conștiincios.
În bucla vremii se cântă iar de timp trecut…
sau stat…
îmbătrânit.
Am amuțit și eu.