Zâmbetu-acesta ce tace
Făurește cuvinte repetate-n neștire.
Plâng vorbele în degete pline
De tocuri ca spinii, țăruși mângâiați;
Cuvinte ce taie în piatră nespusă
Așezate-ntr-un cuib ca de viață, tivit cu pași.
Zâmbetu-acesta ce tace-n cuvinte frumoase,
Ridicate-ntre ceruri, spre nori ce-or să plouă;
E ades prelungit între zile și nopți,
Picuri întenși de rouă ce curg din văzduh,
Zâmbetu-acesta așternut în mulțime.
În zâmbetu-acesta ce tace-n cuvinte
Sunt lumi de miresme și lumi de minuni,
Sunt liberi ades toți cocorii ce plâng
Când din slove din cărți se ridică, subit,
Scări spre ceru-nsorit.
Valentina E. Vitan 