Aseară te-am visat cu ochii deschiși spre răsărit,
Iar eu încă așteptam miracole pe întuneric.
Visam să-mi cânți sufletul pe-o fibră de sunet,
Să-l simt sonor ca pe-un ecou al tău,
Să știu că mă nasc din tine un solfegiu,
Dar am trăit mai puțin decât o notă.
Am sorbit iluzii îmblânzite, aduse de vânt,
Și le-am îngânat între cei patru pereți ai inimii.
Acum lasă-mi noaptea fără de minuni să se întâmple,
Pesemne că va începe dimineața și pentru mine. Cândva.
Valentina E. Vitan 