Eu…

 

… ma compun din vise, dorinte, cuvinte si ganduri. Nu sunt un nimeni, eu sunt “eu”. Nu sunt o inadaptata. Nu ma lupt cu stihii si nici cu oameni. Eu sunt un “eu”, nu sunt un nimeni. Mintea asta a mea, asa cum e ea, ma face sa merg inainte. Poate pun prea mult pret pe ea, poate ca uneori gandesc prea mult, poate ca…

Nu cer nimic in schimb. Nu caut muze, nu cer rascumparari, nu caut lauri, nu merit laude, nu… Imi scriu doar gandurile si le asez sub forma de cuvinte trainice care sa ma compuna pe mine. Poate ca la un moment dat eram si materialista, cautam tangibilul in intangibil, neintelegand de ce se gandeste intr-un fel sau altul. Cautam… ma cautam pe mine. Mi-a trebuit mult sa ma descopar, sa imi descopar esenta. Nici acum nu m-am descoperit, insa urmez un drum. Lumea gandurilor mele nu e aceeasi cu lumea reala. Lumea reala m-a ratacit in atata concret.

Nu-mi pasa cat de ciudata pot parea oamenilor prin mentalitate sau comportament, important e ca ei sa inteleaga si sa fie constienti ca e sunt eu si ca nu ma voi schimba doar de dragul de a le fi pe plac. Nu fac nimanui pe plac, uneori nici chiar mie nu-mi fac.