Din greseli se pot naste versuri

Acelasi Mihaita Talpalaru

ÎNTR-O PALMĂ CĂUŞ CROIT BUZUNAR SĂ TE PORT INIMĂ

invizibile cicatrici de unghii păşite adânc
în pielea capcană de vrăbii absoarbe mătasea ţesută din lacrimi

încerc să-mi amintesc viitorul
între două înghiţituri mestecate cu ce se petrece aici
până unde îmi era să locuieşti dragostea până-n prăsele
fără sfârşit
fără început
la nici o ieşire nu eram orbi fiind doar atingeri

trecutul era exilat până la toate străzile nelocuite cu destinatar
au fost cărări la capete de sărut după primul colţ al urmei lăsate

chiar cu vrere dezlegaţi nu putem termina
într-o singură vieţuire îmbrăţişarea anilor de aici
hai mai departe când omănoi dispar să se nască din moarte
nu merg v-a reveni la revedere bătrâne
ne-am cunoscut ca să ştim
sensul iubirii este durerea roasă din carne cu dinţii de lapte

copilă fie să-mi şi dă-mi tu eşti
pentru ce voi spune ochilor întrebaţi la ce bun răspunsul aflării

încearcă să taci zic în această nebunie luxuriantă de junglă
când şi gânduri crescute atât de înalte
că albastrul era jos la rădăcinile trăitului încolţit
şi iarba îşi închină văitatul din cer
pământenitului
iar sufletul nu pleacă stins pentru totdeauna niciodată
uitându-ne pe un pat gol de stivuit oase

vise nu mai visăm că visezi singură visul de mână
alergat printr-o noapte
de bancă îngândurată în parcul plouat cu muritele stele privite

tot acest timp ai fost trebuia întâlnirea lui eşti
eu îţi eram dinainte să fiu de ceva pentru lume
tăcere
acum eşti atât de lumină înainte să laşi locul uscat
mereu moale căldură rămâne
lăsându-ţi liniştea cu trupul agăţat de ochi
după fiecare curbă de viaţă

17 aprilie 2015
… dintr-un jurnal fără ştiinţa călatoriei
traind moartea

ATÂT

By Talpalaru Mihăiţă

pot iubi doar o singură femeie
ca să mă nasc a doua oară
încremenit în urletul existenţei
pustiu aşteptând stropul de ploaie
ascuns de veşnicie contopindu-ne invizibile statui
dintr-un gând remodelat într-o unică trăire

nu pot fi doar al unei singure femei
respirând pentru o secundă dintr-un mileniu
aleg să mor însetat de iubire
precum o mumie învelită de timp sub piramidă
sufocat nu ar fi decât o rutină
mecanică de ceas neîntors de balansul mâinii

pot iubi doar o singură femeie
să mă risipesc transformat în ţarină
sub tălpile zorilor o cărare spre apus
să devin fluture ce nu voi fi niciodată pe o floare
înflorită la miezul nopţii dintr-o viaţă
speriind coşmarurile viselor aduse de ceţuri

nu pot să uit drumul întoarcerii
glasul răsărit dintr-un bob de rouă
micul sărut dintre petale
uitat pe buze crăpate de nesărut
aleg să mor zburând doar o zi după ţipăt
mersul biped nu ar fi decât un simulacru de planare

devenit cer nu pot fi doar al unei singure femei
dar pot să te iubesc doar pe tine femeie pierdută în mine
cum furtuna alintă într-o dragoste nebună malul
lumina ce cuprinde întunericul transformându-l culoare
mac pe un câmp fără viaţă

a iubi altă femeie
însemnă să îmi înşel naşterea sufletului
şi asta nu pot…

jurnal de călătorie… 22 martie 2013

In vis

Ma-nalta Dumnezeu pe-o ramura de mar
Sa-ti simt tumultul inimii cum bate.
E mult prea mult de-atunci, o vesnicie,
Ce a trecut mult prea incet.
Picuri de gand mi-e mintea
Si ea te cauta cu disperare.
Te urmareste obsedant, bolnavicios de crud,
Aproape prea carnal, sa-ti simta dulcele tau inceput.
Mi-s ochii mult prea plini de tine.
Aceeasi privire, opaca, de-atatea ploi ce curg de-amar,
Imi lasa doar ragazul sa te zaresc.
Si de te chem in vis, indata ai venit,
Caci noptile-ti pastrez, neintinata, perna,
Sa o atinga doar buzele in semn de somn usor.
Aproape ca ma bantui.
Te simt intreg, prea dureros de dulce.
De ochii-nchid, ma cotropesti;
Vartejuri de dorinti se nasc indata
Si-nvaluie cu totul corpul meu.
Picuri de-argint imi curg atunci din ochii-nchisi,
Caci tu esti vis.
De ma trezesc…
Dar, nu! Mai bine dorm.

Lui

Verde crud se inalta din pamant.
Pasii nostri il calca, dar el se inalta si mai mult.
In departare aud valuri sparte
In dintii stancosi ai malului.
Albastru crud al marii se intinde lenes peste lume
Amestecandu-se cu cenusiul norilor.
Mi-e dor de tine, tarm pietros,
De barci ce vin usor pe ape inspumate,
De pescari ce vaslesc obositi catre mal,
Cu panzele lor goale de peste.
Si turnul, acelasi turn de aparare,
Unde sta si acum Ulise de la inceputul facerii,
Acelasi filosof, modern cautator printre sirene,
De Penelope avide de ochii sai mari, miopi.
Cu Telemah, aproape mort de oboseala,
Tarandu-si pasii diformi pe pietre,
Dorind sa cunoasca tumultul vietii unei singure zile.
Cat as fi vrut sa te cunosc, artist prea tanar.
As fi invatat despre tine
Asa cum viata nu a indraznit sa ma invete.
Iti sorb cuvintele si le inghit
Ca sa-mi ajunga cunoastererea lumii tale.
Brancusi te-a iubit,
Erai la fel ca el, izgonit de la sanul mamei,
Tanjind dupa laptele si mierea
Pe care doar acasa le-ai stiut.
Azi te iubesc si te citesc aievea,
La fel de mioapa ca tine,
Pierduta in gandurile tale,
Dorind sa hoinaresc prin tine, sa te aflu.

INCA UN EXERCITIU SCRIITORICESC

TRADAREA

Tradat! Asa ma simt acum.

Sa stii de maine ca-s nebun

Sa te iubesc neincetat.

Tu stii ce meriti, m-ai tradat,

Si poate as fi acceptat,

Dar nu aici si nu acum,

Sa vada mama ca-s nebun

De dorul tau.

Te-am ingrijit, te-am aparat,

Caci pentru mine n-a contat

La pret, Oricat as fi platit,

Orisice lucru de-l cereai,

Puteam fura, puteam minti,

Dar il aveai.

Nu te-ai gandit ca sunt barbat

Si eu, si roiesc fete-n jurul meu,

Dar tu sa stii ca m-ai tradat!

Si altul nu te va avea,

Asa sa stii din gura mea!

As fi facut si eu la fel,

Cu altele as fi fugit.

De n-ai fi fost, singur eram,

Dar limpede parca gandeam.

Poate ca tu m-ai fermecat,

La babe, poate ai jurat

C-o sa ma ai… si m-ai avut.

Dar m-ai tradat si m-a durut.

Dar sunt barbat si pot sa stau

Cu cine vreau, ca inca pot.

Sa nu-ti dau una peste bot!

De ce te plangi?

Aveai de toate, masina, casa,

Un cont in banca, bunicel.

Ce daca ma uitam si eu

La fustele din jurul meu.

Erau frumoase, gratioase,

Dar tot la tine ma-ntorceam,

Ca doar stiam ce poama am

Acasa. Aveai de toate,

Ce-ai fi vrut?

Sa stau cu tine fericit

Si banca m-ar fi saracit

De nu munceam.

Dar sunt barbat… si inca pot

Sa-ti frig una peste bot.

Ca m-ai tradat cu altul, pleci!

Eu nu accept sa ma mai seci

De bani, ca am atatea de platit,

Si tu sigur m-ai jecmanit.

Probabil lui ii datorai

Si il plateai asa… in pat.

Nu, nu cred adevarat

Ca ma iubesti, dar fii pe pace,

Sa-l prind in maini ii sucesc gatul,

Si va omor pe rand,

Ca sunt barbat si inca pot!

Copii… n-ai fost in stare

Sa umplii casa. Ia si rabda!

Sa nu aud un grai!

Ca de ma afla mama, vai

De capul tau. Ca ea mi-a zis

Sa nu ma-ncurc cu de-al de tine,

Dar eu n-am ascultat, vezi bine,

Tu capul mi-ai sucit,

Mironosita te-ai facut.

Nu m-ai iubit, de ma iubeai,

Tradat acum nu ma faceai.

Dar ai sa pleci acum. Afara!

Ca te-am tinut in puf, iubito!

Si tu te-ai incucat cu el,

Un nespalat nefericit,

Un coate-goale, terchea-berchea,

Dar si-a gasit aici perechea.

Nu am ce zice, va-ti gasit.

Nu am sa plang la noapte,

Ca sunt barbat si inca pot,

Sa tin si casa si pe mama,

Ca te certai mereu cu ea.

Dar las’ ca vezi tu ce patesti

Cand ma tradezi cu orisicare.

Am sa te spun la toti amici,

Si-au sa te certe si bunicii,

Ca m-ai tradat si nu se face.

Dar sunt barbat si nu mai pot.

Dispari de-aici! UF… Asta-i tot.

In doi

Lenes, ne privim linistiti, pe indelete.

Nu mai exista pasiune intre noi, doar sensibilitate.

Gurile noastre saruta amurguri de iubire,

Suntem prea lenesi sa ne parasim unul pe altul.

In departare se aud clapele de pian ce ne-au insotit,

dar si acelea se aud in surdina.

Sa ma suporti, sa te suport,

sa dansam acelasi tango lipsit de pasiunea de la inceput.

Clapele inca se mai aud,

soarele e pe sfarsite,

iar noi doi stam imbratisati si ne privim indepung

de parca n-am vrea sa ne uitam unul pe altul.

Amintirile dor, nu mai suntem unul pentru altul

ca la inceput, dar inca suntem impreuna.

Platitudinea ne inlocuieste inimile,

nu ne mai atragem unul pe altul,

dar ne suportam, amintire a ceea ce am avut.

Eu as fugi, tu ai fugi, dar legatura noastra,

desi subreda, inca ne tine legati.

Iti aprinzi tigara dupa sexul prietenesc ce tocmai l-am avut,

imi acopar sanii rusinoasa de prezenta straina si prea prezenta din tine.

Ne respiram unul altuia aerul, dar nu ne departam unul de altul.

Si ne incapatanam sa ne atingem prieteneste,

sa facem sex prieteneste,

de parca datoria noastra pentru trecut inca n-a trecut.

Ne privim agale, fara sentimente,

ne adulmecam inca unul pe altul,

si ne unim singuratici, eu cu mine din tine,

tu doar cu tine din mine.

Singuratatea in doi ne face sa ramanem impreuna.

Iti indepartez o suvita rebela de pe frunte,

imi mangai barbia amuzat.

Ne sarutam prieteneste si adormim.

Soarele nostru a apus, dar noi suntem impreuna. Inca.

Carmen Stanciu

O altă Evă sau păcatul ca un perpetuum mobile

Sunt o Evă cu poftă nebună
…de mere

Sunt prima şi ultima femeie a nopţii,
alungată pentru exces de fantezii.

Nu-mi purta ranchiună doar pentru că
la spectacolul meu publicul
rămâne îngenuncheat!
Ai tăi sunt la fel de vinovaţi:
Dorinţa lor aprinde păcatul…
Prea slabi şi nesătui de lut,
De la primul până la ultimul
Fiecare Adam cerşeşte mai mult
Muşcătură, după muşcătură…
Şarpele stă încolăcit pe Cuvânt
Ştiu, doar Ţie nu Ţi-am fost dragă
De când ţi-am cucerit armata din lut

“Am greşit când am rupt din primul Om” ( îmi spui Tu)
Nu fi trist! Mi-am luat un bilet doar dus
Grădina asta e prea mică pentru mine
Şi oricum nu mi-a plăcut să mă ascund după frunze

Ţi-am lăsat coasta la umbra unui păcat
(prea târziu ţi-ai corectat lucrarea cu un înaripat)
În mine creşte alta…