Pentru neuitare, inca mai exist…

fragment din ultimul EU
talpalaru mihaita

Anii ne mor egal dupa egal, odata cu aglomeratia de omanoi daramati si plina de spitale bolnave de atitea operatii plastic-estetice cu miros de pierdere nevazuta. Dincolo de arc, intr-o alta dimensiune, a cincea din calatoria paminteneasca, nimic si nimeni nu poate da vina pe intimplarea intimplatoare sfirsita printr-o futere imprastiata unde se doreste!

A devenit complicat sa ma deplasez dizolvabil prin primul somn, ar fi necesar sa uit tot, toata infaptuirea, cind visele ii citea din memoria neperitoare noptii, rasfoind trecutul in incercarea adunarii pentru un eventual miine impreuna.
Ma gindesc cind ma duci de fiecare data inapoi… nu stiu daca mai putem avea o simpla poveste in alb si negru, este nevoie de culoare, altfel fara sentimente, durerile sufletului nu ar macina singele, ar ramine ca si mine prins intre iluzia cosmarului si cosmarul himeric reflectind, privind supravetuirea ta intre noi, o imaginealba de nuante si vietuire, in aceiasi capcana ca si tine, inima muta!
Cind am vrut sa mor de fericire am aminat, neavind altceva la indemina mai bun de facut sa pot renunta la neimportant de stiut te iubesc!

Eram doi pierduti de idei si cai pentru totdeauna, fara putinhta intoarcerii, continuind intr-un ritm imbecil de dezorientat, cu rau de urcare si ameteala la coborire.Ca sa facem o pauza intre si intre ne-am sarutat circular pina in miezul ierbii crescute intre pasii venirii cind se poate si asteptarea desfriului rasadit intre trotuare si strazi pustii la plecare de saritura, eu am ramas sa cuceresc singuratatea inspaimintat de verdele cu incrustatii de vene mov din care toate s-au dus fara sa stie.

Intr-o zi cind soarele va fi inviat poate pentru ultima data, am mers si ne-am dat mina cu amintirili intregului construit dintr-un alt timp ce-a fiintat acolo unde nevoia si trebuinta era sa inchidem cercul intr-un totul e gata.
In locul unde ai plins, lacrimile au nascut o fintina, bratul devenindu-mi un riu cu izvorul din umar pina la aceasta primavara de pe mormintele mortii, invelis sa-ti cuprind mijlocul de fecioara. Rana a fost vindecata decuvreme inainte sa hraneasca vermii cu exceptia cicatricii venite sa ramina neinvitata, pentru ca nu este o masura de a cuantifica dragostea, pentru ca suntem realitati palpabile ca materie si desi idila noastra estereala pina la dezintegrarea noastra in ea, fara tine ma duc, ma duc odata cu acest copac singur legat ce creste in a fost universul nasterii noastre dintr-un zimbet furat pasari fara glas de zbor.

Totul se maturiza ca o tesere de fara perdea in spatele norilor unui suspin orb, probabilitatea vinovatiei din invidie fata de intelepciunea zgirieturei intepate sanatos pe inima, desi cu multe timpuri in urma a disparut din palma odata cu sarutul ascuns pe talpa dupa ce a ajutat la dezlegarea cuvintelor miinii stingi incrucisate cu pulsul paralizat de catuse. Deseori am calatorit la monumente diferite si cu mirarea pe ziduri ca sa intelegem ca exista si alti sori fara acte de identitate sau semnatura de predare primire in fata ofiterului de stare civila.
Ne-am rasarit pe noi din noi, blocati unul in celalalt intr-o asemenea masura incit imbratisarea a imprimat plagile nevindecarii pina la singe, eram o durere din doua jumatati cu strigatul inchis, agatate reciproc de spieretura traita, totul nefatuind decit curiozitatea continuarii in cautarea unor lumescuri mai ingaduitoare decit aici printre omanoi la sensibilitatea mistuitoare aproape de autocombustie.
Inima ta te iubeste atit de mult, incit isi cauta alt vorbitor pe limba ei, nu pentru ca eu as fi un obisnuit necunoscator al dialectelor derivate din vraja cuvintelor dar si tie si mie ne place sa ne jucam de-a moartea si viata, intr-o echilibristica fara nimic sub picioare, poate doar umeri lipiti de pereti.

Dupa ce in fiecare nesomn vorbim, clipa inghite insatiabila infinite prelegeri ale singelui fiecarui sunet ce imi mai anunta o ora decedata de batrinetea nisipului din ochi. Raman tacut in umbra vorbelor cu farmecul spiritului, dupa ce am simtit atingerea talpilor de cararili neumblate de omanoi ca sa te descopar si sa te sculptez intr-un candelabru, luminindu-mi calea dupa ce ti-am acoperit grijile infrigurate ale fruntii cu o cununa de laur.

Erai pentru a doua oara tinuta in celula, izolata de ceilalti detinuti vietasi de spaima unei pandemii de luciditate transmisa prin viralitatea raspunsurilor aflate,
nu voiau predarea inventarului de nebunie la nimeni, pauza opririi inainte de sentinta era la fata livida in camera cu pleoape inguste si fara schelet.
Cind ma ales in loc sa fie luata prin spate ca un sclav in legiunea straina, intirzierea ar fi fost o ucidere de cunostinta luata la ocazie, pentr a umple pierderea drumului inpoi cu patru aripi, dupa lupta cu doi sa trei indreptata cu gitul pocnit ce emitea dorintele pe ultrasunete confuze dupa greturile intinderii intre intilniri mai mult sa mai putin vibrant-multumitoare. Ceasul vechi s-a oprit odata cu prabusirea, chiar daca nu arata rupta clipind aglomerat sub coapsa oarecum asezata coerent la culcare linga o erectie spre adormire, intr-un fel ca va reveni introducindu-se incet pentru un bis prin care a trecut ploaiapeste orasul dezgropat din morti si acoperit de neguri. Nu mai dormise de niciodata, calugarul din clopot prin balanganirea coaielor deschidea timpul unui cer sa nasca din paie si lut incoltirea uterului, sa vada lumina!

De profesie sunt vinzator, levitez in jurul axei cu polii schimbati de tine, imi creèz mici diversiuni, atit de mici ca se aseamana pina la geaman cu geaman sau o roua scurta de fusta varateca peste genunchi opriti in privire, cit sa poti intui goliciunea trupului dar nevazind mai mul pina la cumpararea biletului de la casa.
Era o portita de evadare a spravetuirii unui mort printre morti cu infiltratii de viata, pe unde pot ajunge sa ma ascund dupa linistea calda a singularitatii, intelegatoare cu probabilitatea prognozei meteo sa se adevereasca cu o aversa de deces.
Ca sa nu fiu transparent, am gasit aceasta ocupatie plina de anotimpuri, cartile le iau la prima strigare din mine licitate si adjudecate fara importanta valorica, nu mai vreau sa le tin pe raftul de praf adunat de necitire, sunt rara degete, rasfoitul lor a devenit un supliciu, sunt editii de lux, rare, editii limitate, scrise pe ultimul amanunt de vietuire pe care nu l-am deslusit inca.Pe tine nu stiu daca voi reusi sa te scriu pina la ultimul capitol, macar in manuscris gata de a fi oferit public printr-o orgie sexuala a literelor sau vor ramine pagini de suflet, albe ca o femeie avuta de toti si de nimeni pastrata pentru alta lume aflata prin colt, dupa paravanul unde ne schimbam mastile si pieile mapirlite de purtarea ocazionala la vreo sindrofie cu eticheta la staif.

Probabil mi-ar fi placut sa locuiesc intr-o universitate, sa urmez cursul tinul de viata la zi si nu fara frecventa de mare distanta, poate cu tine si ceilalti impreuna, putin haos nu mi-ar fi stricat, prea multa monotonie dauneaza linistei interioare.Dar nu am putut, drumul s-a rupt inainte de a fi cunoscut sa stiu macar cum este al doilea pas, am ramas un simplu avortat cu anii odihnindu-si oboseala pe obosita spatelui in lipsa altui loc girbov la indemina!

Acum respir prin calciile crapate aerul dulceag cu gust amarui de cadelnita data in clocot si cafea varsata, totul pluteste ca apa unei prabusiri de oase ranite de fringere a cerului abia crestinat cu aripile frinte ale unui fluture tatuat pe o rasticnire pe crucea salelor in plina furtuna. Asa am ajuns un analfabet, un analfabet al clipei, nu am reusit sa fiu un invatat cu ea, eram doar fiul timpului, adoptat de a trai temporar flotant, un locuibil permanent pentru vremuire unei femei pierdute prin vremea rea, o admosfera trecatoare probabiliceste, poate o femeie fara frica de a-mi dormi in sufletul inghesuit si plin de intuneric cu zenitul prabusit, restul boltei palatine era acoperit cu detalii ale papilelor gustative de la uitarea intr-un sarut fara sfisit, imagini traind sub pleoapele inchise cu monede de 50 de bani, sa nu fie vizualizate nicind decit ziua in amiaza mare sa nu am rau de frumusetea inaltimilor unor sfircuri trezite pentru schimbul unu si noapea cutreierind prin valea fericirii pe calea regala spre muntele lui Venus si cucerirea piscului.

Advertisements

Gataaaa!!!

Mihaita Talpalaru a reusit ce si-a propus de anul trecut. Bucuria e mare de partea lui, dar si de partea mea. Am si eu o mica, micuta de tot, contributie si ma simt bine. A muncit mult la cartea lui de versuri. Are si grafica pentru ca el si-a dorit in cartea lui. Nu a vrut sa semene cu nimeni, a vrut sa fie el si sa se exprime pe el si a reusit.

Veti descoperi un volum complex despre iubire, muzical prin partile esentiale, plin de imagini de tot felul, uneori prea carnal, alteori mult prea trist. E poezia unui om care traieste sufleteste mult mai mult decat cei pe care ii cunosc, care isi doreste si reuseste sa transmita iubirea.  Ce nu mi-a placut mereu la el e ca foloseste uneori mult prea mult metafora, insa asta e frumusetea exprimarii lui si trebuie luat ca atare.

EA şi EL

Cu trupul zvelt, sculptat

de mâini dibace din steiul de bazalt,

Avea picioare lungi şi sânii mici,

pietroşi, cu sfârcuri tari ca nişte nuci,

Bobiţe cristaline în ochii ei înrouraţi, de-albastrul cerului,

aprinse din durere, săgeţi de foc ca raza soarelui,

Şi-un voal de plete-nmiresmat,

ce-acopereau, dorinţe pe chipul ei îmbujorat.

Umbla după iubirea, ce sufletu-i aprinde,

cu palmele-i fierbinţi şi buze tremurânde,

Să-şi sting-un dor,

găsise alinare, sorbind din cupa florilor,

Nectarul dulce-ameţitor,

balsam de inimi, din Olimp, al zeilor.

Vechi leac, de vindecat,

pentru sufletul gol şi-ncătuşat.

Aşa a cunoscut-o el atunci,

când ea s-a întrupat din noaptea cea de tuci.

Din turnul rece fermecat,

ea coborâse, căutând iubirea, cu sufletu-i legat.

TE STRIG… TE CHEM

În marea de cristal, pe o corabie purtată-n vânt, făr’ de compas,

Fără de cârmă, ce-a zvâcnit la bord … cu-n suflet de pripas.

E strigătul meu iubit-o, cel mocnit, ce-a încolţit şi-apoi a răsărit,

Te strigă, nu mai auzi, te cheamă în dansul ploii calde ce-a venit.

 

Te strig să te găsesc, de pe catarg privind spre orizont necontenit,

S-ajung la tine insulă de fericire, să poposesc în golful cel râvnit.

E strigăt dureros, se rupe în bucăţi chemarea de o furtună din senin,

A-nţepenit corabia în bancul de corali şi moare chemarea de alin .

 

Te chem să vii din somnul violet de la apus, cu lacrimi de fecioară,

Purtând veşmântul Evei de la mamă, cu ochi-ţi trişti de căprioară.

Te strig tăcut, te strigă muntele sub stratul de omăt acoperit de lanţuri,

Te chem, chemare de neom, de aminal în plasă şi prins în laţuri.

 

Te chem iubită, te strigă al tău iubit, te chem, te strig din dulce vis,

Să îmi apari din piatra de safir ca ochii tăi, cetina-suflet s-a aprins.

Strig tăcut, te chem să-l stingi, să zbori plutind pe-aripi de fluturi,

Prinţesă dintre valuri, spre dorul mut, ascuns sub nepătrunse scuturi.

IUBIREA ESTE ACEEAŞI

În liniştea din casă adie o boare caldă, cu-n iz de iasomie,

Mă-nvăluie mireasma ei, adusă de prin sud, de pe câmpie,

Cu ea mai vine-un cânt de dor, e jale-n el, despre-o iubire,

Un greieraş ascuns cânta de zor de-a lui şi-a mea nefericire.

 

De-a lui iubire ce îi arde inima şi o transformă în cenuşă,

E linişte, târziu în noapte, eu îl ascult acum… mutat în uşă.

Pe mine cântul mă pătrunde în adânc, trecându-mă fioriâ,

Şi eu ca el… mai am un dor, e dorul ce mă doare până-n zori.

 

Cu o chitară, pitit sub tufa de lalele, plantate într-o glastră,

Pasional el cântă, îndrăgostit lulea, la mine sub fereastră,                   

Despre a lui mică greieriţă, ascunsă sub tufa de bujori,

Micuţă, speriată, cu geană albastră, c-acuşi veni-v-or zori .

 

Să cânte din suflet liber a lui iubire, de când s-a-nserat,

Nu oboseşte… atât de-ndrăgostit, acum, în lacrimi înecat,

Te răscoleşte şi pe tine om, cu sentimente, ţinute ferecate,

Acolo în inimă secret, un lacăt mare peste sufletul cetate.

 

Eu mi-aş dori acum să fiu ca el, un spirit liber, neîngrădit,

Şi din rărunchi să pot să-mi strig iubirea, cu glas, spre răsărit,

Dar e o iubire fără viaţă, ascunsă, de mulţi va fi de ne-nţeles,

Între un înger şi un diavol, ce rar… cum să fiu eu… cel ales?

 

Rămân în noapte pe lângă greieraş, să îl ascult până în zori ,

Cu-a lui poveste de iubire, de-acolo, sub tufa de bujori.

Eu mă voi culca apoi , acum când răsar înflăcărate zori,

Să te aduc în vis pe tine, Dor, fii lângă mine… să nu mai dori!

Activitati de vacanta

Ciudat sau nu, m-am apucat de pictat serios. Mi-a luat toata amiaza  si cateva foi de hartie pt pictura aruncate la gunoi sa fac o glastra cu muscate care nu prea arata a muscate si cu frunze care nu arata a frunze de muscate. Glastra mi-a iesit rau, dar sunt multumita de ce a iesit, per ansamblu, fiind si prima mea incercare. Am stricat o groaza de culori (nici macar nu aveam culorile de care vorbeau cei din revista, asa ca am improvizat ca sa iasa ceva aproape asemanator cu cele de acolo), am spalat paleta de vreo 10 ori pt ca nu-mi iesea amestecul de culori… Se vede ca nici hartia n-a fost prinsa pt ca se indoaie… Cui nu-i place sa nu se uite! 😛

Nu cautati sa mariti poza, mai bine va uitati asa cum e ea, altfel ii veti vedea greselile. Departati-va de computer cu vreo 5 metri si apoi va uitati. :))

De retinut: E prima mea incercare. 😛