Mi-l privesc in maini si mi-l strig. A ramas acelasi napastuit de viata tarsaindu-si picioarele pe caldaramul european. Am si uitat de el. Regasirea ma bucura enorm, uitasem ca face parte din mine, ca ii stiu fiecare cotlon al mintii, ca e obsedant de chipes si de odios in felul in care scrie, traieste si isi exprima cultura. Inca nu mi-a iesit din minte ideea ca daca vreau sa il citesc sa fac efortul suprem sa il descopar in engleza. Mi-e teama de el in limba lui. Cateva mii de pagini de literatura si un dictionar Oxford de expresii inseamna munca, nu gluma. Iar munca? Ca doar n-oi tine intre omoplati pamantul intreg, il tin doar pe el, o intreaga lume reala veche si cu iz de mucegai. Si tare mi-e dor de el. JAMES JOYCE
Category: Ireland
De ziua Irlandei cu poezie
Red Hanrahan’s Song about Ireland
by W. B. Yeats
He old brown thorn-trees break in two high over Cummen Strand,
Under a bitter black wind that blows from the left hand;
Our courage breaks like an old tree in a black wind and dies,
But we have hidden in our hearts the flame out of the eyes
Of Cathleen, the daughter of Houlihan.
The wind has bundled up the clouds high over Knocknarea,
And thrown the thunder on the stones for all that Maeve can say.
Angers that are like noisy clouds have set our hearts abeat;
But we have all bent low and low and kissed the quiet feet
Of Cathleen, the daughter of Houlihan.
The yellow pool has overflowed high up on Clooth-na-Bare,
For the wet winds are blowing out of the clinging air;
Like heavy flooded waters our bodies and our blood;
But purer than a tall candle before the Holy Rood
Is Cathleen, the daughter of Houlihan.
I See His Blood upon the Rose
I see his blood upon the rose
And in the stars the glory of his eyes,
His body gleams amid eternal snows,
His tears fall from the skies.
I see his face in every flower;
The thunder and the singing of the birds
Are but his voice—and carven by his power
Rocks are his written words.
All pathways by his feet are worn,
His strong heart stirs the ever-beating sea,
His crown of thorns is twined with every thorn,
His cross is every tree.
Spraying the Potatoes
by Patrick Kavanagh
The barrels of blue potato-spray
Stood on a headland in July
Beside an orchard wall where roses
Were young girls hanging from the sky.
The flocks of green potato stalks
Were blossom spread for sudden flight,
The Kerr’s Pinks in frivelled blue,
The Arran Banners wearing white.
And over that potato-field
A lazy veil of woven sun,
Dandelions growing on headlands, showing
Their unloved hearts to everyone.
And I was there with a knapsack sprayer
On the barrel’s edge poised. A wasp was floating
Dead on a sunken briar leaf
Over a copper-poisoned ocean.
The axle-roll of a rut-locked cart
Broke the burnt stick of noon in two.
An old man came through a cornfield
Remembering his youth and some Ruth he knew.
He turned my way. ‘God further the work’.
He echoed an ancient farming prayer.
I thanked him. He eyed the potato drills.
He said: ‘You are bound to have good ones there’.
We talked and our talk was a theme of kings,
A theme for strings. He hunkered down
In the shade of the orchard wall. O roses
The old man dies in the young girl’s frown.
And poet lost to potato-fields,
Remembering the lime and copper smell
Of the spraying barrels he is not lost
Or till blossomed stalks cannot weave a spell.
De Bloom’s Day
Mi-era tare dor sa mi-l amintesc pe Joyce.
. — Care-i ideea asta a dumitale cu Hamlet ? îl întrebă Haines pe Stephen.
— Nu, nu, strigă cu suferinţă în voce Buck Mulligan. Nu sînt în stare acuma să-l suport pe Toma d’Aquino şi cele cincizeci şi cinci de raţiuni pe care le-a născocit ca să-şi sprijine teoria. Aşteaptă să bag cîteva halbe în mine mai întîi. .
Se întoarse către Stephen spunînd, pe cînd îşi trăgea în jos cu grijă vîrfurile vestei trandafirii :
— Nici tu n-ai putea, la mai puţin de trei halbe, nu, Kinch ?
— Am lăsat toată chestia asta în aer atîta timp, spuse Stephen ne-n largul său, că poate să mai aştepte o vreme,
— îmi stîrneşti curiozitatea, spuse Haines amabil. E vreun paradox ?
— Bah ! spuse Buck Mulligan. Noi am depăşit chestiile astea, Wilde şi paradoxurile. E ceva foarte simplu. Stephen dovedeşte prin algebră că nepotul lui Hamlet este bunicul lui Shakespeare şi că el este fantoma tatălui său.
— Ce ? spuse Haines, ridicîndu-şi mina să arate spre Stephen. Adică el ? Buck Mulligan îşi petrecu prosopul ca o etolă în jurul gîtului, şi cocoşîndu-se de rîs larg, spuse în urechea lui Stephen.
— O, umbră a lui Kinch bătrînul ! Iafet în căutarea unui părinte !
— Noi sîntem întotdeauna obosiţi dimineaţa, îi spuse Stephen lui Haines. Şi ia mult timp s-o povesteşti. Pornind din nou, Buck Muliigan îşi ridică amîndouă mîinile.
— Doar halba cea sacră poate deslegă limba lui Dedalus, spuse.
— Vreau să spun, îi explică Haines lui Stephen începînd să-l urmeze, turnul şi stmeile astea de aici îmi adus în minte, într-un fel, de Eîsinore. Care-şi moţăie asupra mării capul, nu ?
Buck Mulligan se întoarse brusc, o clipă, spre Stephen, dar nu spuse nimic. în clipa aceea strălucitoare, tăcută, Stephen îşi văzu propria imagine în haine ieftine, prăfuite, îndoliat între vestmintele lor vesele.
— E o poveste minunată, spuse Haines, f ăcîndu-i să se oprească din nou. Ochii, palizi ca marea pe care vîntul a înviorat-o, mai palizi, fermi şi prudenţi. Stăpînitorul mărilor, privind către miazăzi pe deasupra golfului, pustiu în afara penei de fum a vasului poştal, abia vizibilă pe zarea luminată, şi o pînză trudind pe lîngă Muglins.
— Am citit undeva o interpretare teologică, spuse’ îngîndurat. Ideea Tatălui şi Fiului. Fiul străduindu-se să se unească Tatălui.
Buck Mulligan arboră de îndată o fată veselă, larg surâzătoare. îi privi, cu gura lui frumos conturată deschisă de bună dispoziţie, cu ochii, din care-şi retrăsese brusc orice înțelesuri viclene, clipind de o veselie nebunatecă. îşi mişca, precum o păpuşă, capul încolo şi încoace şi borurile pălăriei de Panama îi tremurau, apoi începu sa cînte cu glas liniştit, fericit, prostesc :
Dintre toţi tipii-aiuriţi eu sînt cel mai de soi. Mama mea-i ovreică, tata — păsăroi. Nu-s de acord cu Iosif, bătrînul tîmplar, Aşa că beau pentru apostoli, şi pentru Calvar.
îşi ridică arătătorul în aer cerîndu-le atenţie :
Dacă cineva-şi închipuie că nu sînt divin Nu-i mai dau de băut cînd am să fac vin, Apă să bea, dar să ştie că nu-i apă chioară, Cî-i apa pe care o fac eu cînd dă vinul din mine afară.
Trase grăbit de bastonul lui Stephen, ca un semn de bună despărţire, şi alergînd spre marginea stîncii îşi flutură braţele pe lîngă trup ca nişte aripioare de peşte sau aripile unei păsări pregătindu-se să-şi ia zborul, intonînd mai departe :
Adio, acuma, adio. Scrieţi atent toi ce v-am spus. Spuneţi-le la toţi că am înviat dintre cei ce s-au dus. Ce-i trupesc în mine acum nu mă poate opri să zbor La Olivet briza adie… adio, adio, cu spor.
Alerga prin faţa lor în jos către groapa adîncă de patruzeci de picioare, fhiturîndu-şi braţele ca nişte aripi. ţopăind sprinten, pălăria de Mercur tresăltîndu-i în vîntul răcoros care-i purta îndărăt spre ei ţipetele scurte, păsăreşti. Hain.es, care rîsese reţinut, păşea acum alături de Stephen spunînd :
— N-ar trebui să rîdem, îmi închipui. E mai degrabă o blasfemie. Nu că eu însumi aş fi credincios. Pe de altă 24 parte, jovialitatea asta a lui parcă o face, într-un fel, inofensivă, nu ? Cum i-a zis, Iosif Tîmplarul ?
— Balada lui Isus Glumeţul, răspunse Stephen.
De asta iubesc Irlanda…
… pentru ca are de oferit atat de multe cate are de oferit Romania.
Cand inima tresalta de bucuria sunetelor si picioarele incep sa se miste fara sa vrem atunci ne ridicam la dans. Si ce mai dans!
De ce sa-l iubesti sau sa-l urasti pe Joyce
Desi ar fi trebuit sa astept una din zilele lui comemorative, la cererea unui amator (sau profesionist 😛 ) de citit, am gasit vreo 20 de minute sa explic cu ce ar putea sa inceapa din cartile sale.
Cand ii citesti romanele, ca sa te deprinzi cu el, trebuie sa incepi cu inceputul. El evolueaza pe masura ce scrie, si ultimul e, de fapt, cel mai bun. In materie de proza (poezia lui nu-mi prea place, dar asta tine de gustul meu), iti recomand sa incepi cu Oameni din Dublin. Cuprinde 15 povesti cu pasaje din viata irlandezilor. Cartea asta m-a facut sa imi doresc sa vizitez Dublinul in speranta ca voi avea parte de imaginile descrise acolo sau de franturi din viata lor. Sunt sigura ca nu voi vedea asa ceva cand voi vizita, daca voi vizita, insa asta nu ma impiedica sa visez la asa ceva.
Urmeaza Stephen Hero sau Portret al artistului in tinerete. Stephen Hero e o incercare de a scrie Portretul, iar cei care au gasit paginile le-au legat asa cum le-au gasit. Nu e terminata, initial avea peste 800 de pagini si continua, deci vei ajunge sa citesti tot Portretul, care e complet si cu final.
Urmeaza Ulise care a fost foarte controversat la vremea lui fiind considerat trivial. Joyce a avut si partea lui triviala si e normal sa fi avut asta. Sotia lui stia ca se marita cu un viitor scriitor si asta nu a impiediat-o sa ii accepte pornirile sau sa il urasca pe masura ce il iubea. Ca orice femeie, de altfel. Criticii considera Ulise ca fiind cea mai buna carte a lui. Unii au dreptate, altii nu. Are tot ce-ti trebuie sa o gasesti grea, urata, exasperanta, enervanta, idioata, pe alocuri. Merita citita si numai pentru a rade de ea. Vei sfarsi prin a-i iubi finalul cu celebrul “Yes…”.
Ultima, si cea mai dificila si ambigua, e Veghea lui Finnegan. Desi n-am citit-o (o am in engleza si asta o face extrem de grea pentru ca nu stapanesc atat de bine engleza ca sa ma incumet sa o citesc), eu o consider cea mai buna si sa-ti spun de ce. Atunci cand a scris-o era deja un adult betiv si orb. Imaginile au o tenta subra, invaluite in ceata care se lasa pe mare dimineata. Seamana foarte mult cu picturile simbolistilor pe care am ajuns sa ii ador. Si se incapataneaza sa scrie si sa descrie, in ciuda imensilui numar de pagini pe care le strange. Si, la final, tot nu a terminat, el inca mai are, chiar daca a ajuns la pagina 628.
Sper sa nu te fi bagat in ceata sau sa-ti fi creat o lehamite, insa, din punctul meu de vedere, merita.
…minds
De 17 Martie
Ca sa o iau ca la scoala ::p
Ce zi este azi? Ce sarbatoreste capatul vestic al Europei pe 17 Martie? care din tarile Europei isi sarbatoreste ziua natiionala?
Apoi o mica explicatie despre Irlanda, o fisa de lucru cu tema de azi, un mic rebus si concluziile lectiei de azi.
Dar cum ziua de azi e sambata si in loc sa ma bucur ma intristez si mai tare (cei care ma cunosc bine stiu de ce) prefer sa fac lectii adevarate mai pe seara, dar nu pe tema asta ci povestind povesti pe care le citim in prealabil.
…
Joyce de 16 iunie
Anul asta n-am scris nimic despre Joyce. Nu si-a pierdut importanta si nu si-o va pierde niciodata. Marele irlandez inca isi cere tributul de lectura sacrificand inca din timpul meu. Nu ma supar, pt el sunt gata sa renunt la tot timpul meu liber. Dragul meu prieten inca ma bucura cu umorul lui. Nora la fel. Intrebata de un reporter care crede ea ca e cel mai important scriitor pe langa sotul ei a raspuns: “Desigur, cand esti maritata cu cel mai mare scriitor din lume nu-ti mai pasa de cei mai mici.” Indiferent de impactul nefast al notorietatii sale asupra familiei, el ramane stalpul lor, desi subred si el de atatea datorii si de acool. Nu se poate sa fi fost irlandez si sa nu fi baut.
Mi-era dor de el. De acum incolo am timp destul de o recitire aprofundata a celor cateva carti pe care le am cu si despre el.
Sometimes…
… it’s nice to celebrate something the next day.
Valentina Vitan 