Din pacate…

… se intampla lucruri urate in invatamant. Intotdeauna copiii sunt cei care platesc politele adultilor. Cand un copil intampina probleme de dezvoltare si adaptare el va fi lasat de-o parte pentru ca nu e considerat capabil sa se integreze. Nu cred ca exista copil care sa nu accepte copilul cu nevoi speciale daca nu ar fi influentat de parintele sau. Ce sa caute un copil special intr-o scoala normala?

Uitam ca fiecare copil e special, uitam ca fiecare om e special, uitam ca acel special face parte dintr-o societate care strica valorile si suprima intentiile bune. Nu cunosc acel copil, dar cunosc alti copii care au nevoi la fel de speciale ca cel in cauza, chiar la aceeasi unitate scolara. Stiu modul in care ei, copiii, sunt tratati de catre adulti si de catre ceilalti de seama lui. Cand am aflat ca exista copil care uraste un alt copil pentru comportamentul lui mi s-a strans stomacul. Oricat ar dovedi acel copil capacitatile sale tot nu va fi destul. pentru ca munca cu un deficient e mult mai dificila decat cu un alt copil considerat normal. Nu ma ridic in slavi, insa stiu ce eforturi depun cadrele didactice specializat intr-o institutie cu cadre didactice prea putin sau deloc specializate. Stiu ce efort am intampinat eu cu colegi care nu acceptau ca exista diferente intre copii si il taxau pe cel deficient ca pe unul slab sau chiar prost. Nu de putine ori am fost tampon inter copii, parinti si profesori; nu de putine ori am fost luata la intrebari din cauza motivelor pentru ca ei, profesorii, trebuie sa educe si un astfel de copil; nu de putine ori am discutat cu parinti despre ce se mai poate face cu copilul lor la scoala in conditiile in care cadrul didactic de la clasa era cel care crea probleme acelui copil prin atitudinea fata de el; nu de putine ori am onfruntat cadrul didactic care imi spunea de-a dreptul ca acel copil strica nivelul clasei si ca trebuie inlaturat. Mi-e greu sa inteleg de ce trebuie sa duc si sa explic aceluiasi om, cu titulatura de profesor, de fiecare data ca el are obligatia sa aiba grija de toti, inclusiv de cel cu probleme. Toata ziua am fost intr-o stare proasta din cauza asta. Mi-e lehamite de tot ce se intampla, de eforturile lor de a-l inlatura, de atitudinea adultilor care e aceeasi cu a copiilor. Realizez ca nu mai sunt in stare sa ii inteleg, nu ma mai simt in stare si de asta.

Advertisements

Stefania

Am schimbat scoala, orasul si locul de munca, dar copii cu probleme si situatii problematice se gasesc peste tot. Si, in mod ciudat, ma invat deja sa ma atasez de aceia cae au cele mai multe probleme, mai ales afective si sunt mai putini socializati, desi isi doresc sa fie bagati in seama. Tocmai nevoia lor de atentie si afectiune ii face sa aiba un comportament dificil in clasa, insa in prezenta adultului capabil sa ii asculte se vor descatusa si vor fi ei insisi asa cum stiu ca pot fi.

Asa este si Stefania, o fetita durdulie si vorbareata, care e privita in clasa drept un copil problema, insa dovedese ca e destul de responsabila incat sa poarte de grija colegilor care au probleme mai mari decat ea. E drept ca nu ii cunosc prea bine activitatea si comportamentul in clasa, insa stiu, din atitudinea colegilor fata de ea, ca e des instigata la comportamente nedorite.

Stefania azi s-a dezlantuit, insa in sensul bun al cuvantului. Mi-a luat ceva vreme sa ma invat cu ea, insa am reusit sa ii castig respectul atunci cand i-am spus ca sunt dispusa sa o ascult atunci cand va dori ea sa vorbeasca despre atitudinile colegilor fata de ea. Si, dupa cum spuneam, Stefania a vrut azi sa ne jucam “Adevar si Provocare”. Bineinteles ca am fost supusa la un adevarat tir de intrebari, insa a vazut ca sunt rezistenta si curand s-a oprit. Apoi am provocat-o si eu pe ea sa faca diferite lucruri si a fost atat de incantata incat, la final, a rezolvat de bunavoie o fisa de lucru la care a luat un bine-meritat BINE cu care s-a laudat invatatoarei. In cele doua ore petrecute azi impreuna a lucrat, s-a jucat si a vorbit aproape tot timpul, a raspuns intrebarilor mele legate de colegi si de situatia ei scolara si a fost de acord sa munceasca pentru a avea parte de rezultate mai bune. Sa vedem daca va fi asa.

Babi

E un baiat mic de statura, dar exterm de energic si plin de imaginatie. I se spune Babi pentru ca seamana cu un cantaret de muzica de manele. Are tendinta de a fi rautacios de cele mai multe ori, insa are oamenii lui pe care ii iubeste. Nu se sfieste sa zica ce gandeste si, desi injura ca la usa cortului cand e nervos, e dragutel, chiar si cand devine enervant. E dornic sa ajute profesorii la inspectii, mai ales daca stie ca va primi ceva bun pentru eforturile lui. Atunci devine atent, dornic, cuminte si constiincios, raspunde clar  la intrebari. Cateodata isi mai ia nasul la purtare si imi vorbeste netinand cont de diferenta de varsta si de statut. Ii atrag atentia, dar se incapataneaza sa vorbeasca asa. Nu ajung niciodata la scoala nesalutata de el si nu plec niciodata fara un “Buna ziua doamna Vali”.

Acum niste saptamani mi-a zis ca m-a visat urat. O perioada venea la mine, ma lua in brate si ma pupa pe obraz, dupa care imi spunea “cosmarul vietii mele” razand in hohote. De cateva zile a uitat de cosmarul care sunt si doar vine la mine sa ma pupe. N-am vrut sa ii amintesc de asta pentru ca mi se urca in cap, dar azi si-a amintit. A devenit si mai amuzat decat inainte si m-a pus sa ii promit ca il voi lua la inspectia de maine. Bineinteles ca aveam de gand sa il iau, doar ma pot baza pe el si pe atentia lui. Abia astept sa vad ce va zice maine de lucrurile pe care i le-am luat drept recompensa.

Maria

Saptamana asta n-am prea fost in apele mele. Starile mele mi-au cam afectat lucrul cu copiii si ei s-au cam sesizat. Ce sa fac, nu pot fi constanta tot timpul si nu pot avea acelasi ritm si entuziasm mereu. Dragii de ei au fost intelegatori cu mine si m-au cam lasat, dar nu prea mult ca strica.

Maria mea a fost prima care a observat si m-a cam urmarit, a ramas mai mult in clasa si s-a cam tinut dupa mine. Vineri am vrut sa ii las putin liberi, asa ca ei au decis singuri ce vor sa faca in limitele capacitatilor lor. Maria s-a decis sa faca piese origami pentru o lebada la care se gandeste cam de multicel. Era foarte concentrata la lucru si m-am bucurat. Apoi am vazut ca se opreste si se uita incruntata la ce a facut pana in acel moment, asa ca am avut senzatia ca e suparata.

-Mariuta, de ce esti suparata?

-Dar nu sunt suparata.

-Sigur?

-Mami, eu nu sunt botoasa ca tine.

M-a apucat instantaneu rasul si am luat-o in brate. S-a uitat lung la mine razand si ea.

-Sa nu mai fi trista, da?

-Puiule, uneori nu ne putem controla. E nevoie sa mai fim si tristi din cand in cand.

-De ce? Nu imi place sa fiu trista.

_Stiu, draga mea, insa oamenii simt nevoia sa mai si planga cateodata. Sunt nervosi si doar asa se pot descarca de ceea ce le da starea de rau.

M-a pupat pe obraz si a continuat sa faca piese pentru lebada ei.

Probleme in dragoste

Langa clasa mea e o grupa de copii ceva mai mari decat a mea si ceva mai numeroasa. Sunt copii cuminti si muncitori. Sunt la varsta la care se indragostesc si la care doresc sa atraga atentia. Roxana e una dintre ei. O fata inalta, cu ochelari, vorbeste putin pe nas, dar e tare simpatica si are un vocabular ceva mai dezvoltat ca al celor mai multi.

Roxana e indragostita de Marian, insa Marian ii da ceva mai putina atentie decat isi doreste. Acum ceva timp ei doi s-au cam ciondanit, asa ca Roxana a fost suparata cateva ore. Cum am obiceiul sa las geamul deschis, si cum catedra se afla langa geam, aud cam tot ce se intampla prin curte, chiar daca sala mea de clasa se afla la etaj. De acolo am auzit urmatorul dialog intre Roxana si alti trei prietene ale ei:

-Ma, o sansa macar nu i-a dat! Una singura macar. Eu nu mai pot, va rog sa ma credeti.

-Da’ ce ti-a facut fato?!

-S-a luat de mine, tu n-ai auzit? Ai fost de fata, n-ai vazut cum s-a luat de mine?

-Ba am vazut, da’ stii, eu nu ma bag.

Sta Roxana si planga putin si cu ochii in lacrimi isi deschide bratele si spune:

-Vreau sa ma impacati! Care ma impaca? Haide, impacati-ma!

Una din fete se ridica si o ia in brate, apoi o bate usurel pe spate. Acelasi lucru il face si ea. O inlatura pe fata din fata ei si se duce la o alta care statea jos si nu prea parea sa vrea sa fie luata in brate, dar accepta cumva sa ii faca pe plac. In tot timpul asta Roxana plangea hohotind de mama focului.

-Vreau sa ma impacati!!!

A doua zi am aflat ca cei doi se impacasera si chiar si-au dat bomboane unul altuia. Chestie de romantism.

 

 

Florina 2 cu monolog

In ultima vreme Florina (face 14 ani in martie pe 20 aprilie, asa spune la toti cei care o intreaba cand e ziua ei sau ce varsta are) ne viziteaza ceva mai rar. Poate pentru ca sala noastra e sus acum si ea urca ceva mai greu, dar nu pentru ca n-ar vrea, ci din lene. Ieri a venit la mine si a vazut ce fac.

-Doamnaaaaa, ce e asta?

-Ne pregatim pentru martisoare Florino.

-Dati-mi si mie doamnaaaa! Vreau si eu sa fac!

O vad cum isi lungeste fata si se uita mieros si zambind larg la mine.

-Florino, astea sunt pentru martie, ce sa faci tu cu ele acum?!

-Da’ vreau sa fac si eu!!!

-Bine, mergi in banca si iti dau sa faci.

Se aseaza ea in banca si incepe sa se joace cu fasiile de hartie.

-Doamna, sa aveti grija de copilul meu, da?

Se referea la Andreut, copilul cu o mie de mame, niciodata ingrijit cum trebuie, dar asta e alta poveste.

-Copilul asta are o groaza de mame intre voi. Toate il vedeti ca pe copilul vostru.

-Nuuuu, doamna, ca e copilu’ meu. Doamna, va arat ca daca il cer sa il infiez mie mi-l da? Ca stiu cum se creste un copil. Eu am avut grija de Monica (pe Maria o mai cheama si Monica) si de sora mea mica. Ca mama si tata erau la servici. Da’ eu stiu cum se creste un copil ca ma lasa pe mine sa am grija de ele, ca eu o sa am copil si doar n-o sa las barbatu’ sa il creasca, ca o sa il cresc eu, barbatu’ o sa mearga la munca. Si eu o sa muncesc, da’ o sa am grija si de casa, si de ala micu’. Si o sa il invat sa faca lucruri multe, sa fie copil destept, sa se spele pe maini cand merge la masa. Da’ eu o sa muncesc la o brutatie, ceva, ca doar n-o sa stau acasa sa ma bata barbatu’, ca barbatu’ e barbat si merita sa fie ingrijit si spalat…

A continuat asa vreo jumatate de ora, timp in care am tacut vrand sa o ascult doar pe ea. Mai spuneam cateodata un “da” sau un “ihim” ca sa o fac sa continue. Pe cuvant ca m-a lasat cu gura cascata. Si vorbea asa in timp ce se juca cu hartiutele date de mine. O fi fost o discutie auzita de la ingrijitoarele din camin pe care a redat-o asa cum a inteles-o, cert e ca m-a uimit peste masura. Nu stiu cat a inteles din cele cate mi-a zis, dar cred ca are ea ceva habar de toate astea, cumva.

Maria antreprenor

Ieri am descoperit intre rechizitele mele doua seturi de hartie cartonata colorata si ma intrebam ce as putea sa fac cu ele. Normal, nu ma incurcau, insa chiar nu stiam ce as putea sa fac cu ele. M-am vazut intr-un moment in care chiar aveam nevoie de ceva idei venite de oriunde. Cand m-a vazut Maria cu ele in mana m-a intrebat prima data ce sunt, iar cand i-am spus primul lucru la care s-a gandit au fost “Martisoare!!!” Bineinteles, cum de nu m-am gandit eu la asa ceva?! Cat a fost ieri la pauza de masa m-am ocupat sa le tai, asa ca din 20 de coli de hartie cartonata colorata au iesit 80 de baze pentru martisoare. Muuuult! Cui sa dam noi asa de multe? Si pentru 80 e mult de munca, mai bine de doua luni; Maria n-are rabdare, eu am prea mult de lucru. Le vom gasi noi utilitatea pana in februarie, macar.

Si cum se uita fata mea la mine lucrand cu pensule si aracet (A-a oferit sa ma ajute si uite asa am prapadit deja doua tuburi de aracet. Are obiceiul sa puna prea mult.), s-a gandit ca, cel mai bun lucru pe care il poate face cu ele e sa le dea fetelor care le vor primi contra unui singur leu. Buna afacere! Doamna munceste si Maria mea aduna bani pentru fondul clasei, sa mai avem bani de cartoane si aracet ca sa mai faca si alta data. Draga de ea! Bineinteles, nu le vom vinde, dar ideea nu e tocmai rea. Poate cu alta ocazie.

Bataia si cearta

Cine spunea ca bataia e rupta din rai era doar un biet sarantoc. Cine spunea ca cearta e sanatoasa, era doar un biet cretin. Niciuna nici alta nu aduce nimic bun in comportamentul unui copil. E drept ca fiecare isi are limitele lui si e dificil de controlat starea de nervi in anumite conditii, insa pana la a bate un copil si a-l certa e cale lunga, iar un adult trebuie sa isi stie limitele, doar el detine discenamantul. Nu e nimeni dator sa suporte pe nimeni si atunci cand apar starile de furie e necesar sa ni le controlam. Nu e cazul sa spun de cate ori am asistat la scene de violenta intre adulti si copii, in scoala, acasa, pe srada, oriunde. Si nu e sanatos pentru nimeni, dar mai ales pentru copil. Nu e drept sa isi versi nervi pe un biet pui de om care nu are nici o vina si nu stie sa isi controleze starile de tantrum. Nici chiar un adult nu stie sa gestioneze asemenea stari, dar e de datoria lui sa incerce, sa invete sa se comporte frumos pentru ca numai un astfel de comportament il poate face pe copil sa invete adevaratele lucruri care il vor face sa creasca frumos.

Joaca

Zilele astea au fost pline de toate lucrurile pentru copiii mei, mai ales de munca. Azi i-am lasat sa se joace mai mult, asa ca doar i-am supravegheat si ei s-au jucat frumos. Majoritatea jocurilor lor preferate sunt jocuri de rol, mai ales cele de adulti cu ocupatie, iar cele care conduc jocul sunt, bineinteles si fara nici un dubiu, fetele. Ele stabilesc regulile, ele aranjeaza scena, ele aleg decorurile, ele aleg pana si fondul sonor (cu tv-ul deschis sau oprit, pe muzica sau pe stiri, pe manele sau pe moderna, dupa preferinte si gustul lor din acel moment). Azi au decis sa se joace de-a femeile cu serviciu, cu copii si sot, dar n-aveau decat un singur baiat, asa ca bietul Andrei, colegul Clauditei, a jucat dublu rol de sot cand pentru una, cand pentru cealalta, iar Andreut, elevul meu cu sindrom Down, era carat in brate de amandoua. Macar de s-ar fi jucat bietul Andrei. El era sotul perfect, mereu plecat la birou, intotdeauna ignorat de amandoua.

Maria: – Unde e fata sotu’ tau?

Vlaudita: – E la birou, vine mai tarziu. Al tau?

M: – Tot la birou.

Bietul Andrei statea pe canapea si ba facea ca motorul, ba casca de mama focului si astepta momentul in care sa fie bagat in seama.

M: – Clau, acum te sunam, da?

C: – Da, imediat. Stai asa ca nu sta umbrela asta.

Mi-au cerut sa le dau umbrela mea, obiect  care le-a placut la nebunie de cand l-au vazut pentru ca e colorat si e mare, iar lor le da un aer de prestanta. Cat despre telefoane, neaparat mobile, sunt capacele de la acuarele de tip clasic, gen pastila.

M: – Tilili! Tilili! Tilili! De ce nu raspunzi fata?!

C: – Ce faci? Eu il astept pe sotu’ ca e plecat cu treburi.

Andrei se tinea cu mana de obraz, il durea maseaua de la o bomboana si l-am trimis la cabinetul medical. A venit din nou la clasa mea dupa ce i-a dat asistenta un algocalmin si m-a asigurat ca il doare ceva mai putin, apoi si-a intrat din nou in rol facand ca masina si cascand de plictiseala.

Eu: – De ce nu va jucati si cu Andrei?

M: – Dar ne jucam si cu el, nu-i asa Andrei?

A: – Ihim! Brrr-brrr-brrr!

Eu: – Haideti, luati-l si pe el la joaca, poate mai uita ca il doare mseaua.

C: – Si pe mine ma doare capu’ si nu mai zic nimic.

Eu: – Haideti, si el vrea sa se joace cu voi.

Pana la urma l-au luat si pe el la joaca, insa tot cum au vrut ele au facut, el nu spune niciodata nimic chiar daca se simte prost ca nu e bagat in joaca lor. I-am lasat pana la si jumatate, apoi i-am trimis pe cei doi la clasa lor, Maria fiind nevoita sa ramana ca sa ma ajute sa facem putina ordine in clasa. Avem o minivacanta pana miercuri, cand ne reintoarcem la activitatile noastre.

 

 

 

Claudita

Desi nu e la clasa mea, Claudita s-a atasat mult de mine. Are un temperament ceva mai molcom, dar sa dea Dumnezeu sa o calci pe coada de prea multe ori ca te trezesti cu mana in par de urgenta. O iubeste sincer pe Maria care are tendinta de a fi rautacioasa cu ea si sa se supere de fiecare data cand ii dau atentie pentru ca e cam geloasa si putin oportunista, profita de crizele de nervi ca sa smulga promisiuni, insa nici cu mine nu ii merge. Nu de putine ori s-au certat cand Claudita a primit de la mine ceva ce trebuia sa primeasca doar ea pentru ca eu sunt doamna ei si nu vrea sa imparta nimic din ceea ce primeste de la mine cu absolut nimeni. Mai nou, Maria mea imi zice numai mami si acelasi lucru face si Claudita, insa de fiecare data iese cu scandal si cu paruiala, asa ca sunt nevoita sa o trimit la clasa ei si pe Maria sa o amenint ca nu mai primeste nimic de la mine daca se mai poarta asa. Tocmai din cauza asta evit sa le mai dau lucruri sau sa le promit ca le aduc de acasa obicete de care ele cred ca au nevoie.

Zilele trecute Maria a fost bagata in trupa de dans a scolii iar Claudita a profitat din plin de absenta ei pentru a veni sa stea la mine. Evit sa o fac sa stea prea mult tocmai pentru a nu le face sa se supere una pe cealalta stiind ca dorm in aceeasi camera si ca mananca la aceeasi masa. Intr-una din aceste zile Claudita a venit la mine si m-a luat de gat, bucuroasa ca ma vede. Din greseala si-a pus mainile pe ochelarii mei, asa ca a trebuit sa ii dau jos sa ii sterg ca sa pot scrie condica in continuare. O vad ca se uita la ochii mei cu atentie.

-Mami, sunteti chioara?

-Da, Claudito, nu vad bine.

-Aaa, de asta aveti cute intre ochi.

-Da, incercam sa te vad mai bine.

Apoi ma imbratiseaza asa de strans ca nu mi-a venit sa cred cata putere poate avea in manutele ei mici si firave. Ma pupa pe ochiul drept si zice:

-Nah, ca sa treaca.

Mi-a venit sa o fac si mai mica si sa o bag in san de draga ce mi-e.