am fost atât de tristă acum un veac
încât l-am rugat pe Nichita să se apropie de mine
și să își cânte fericirea străveche
apoi am mușcat din mărul întins cu nesaț
era atât de roșu și de mare
cum numai iubirea lui putea fi
mă dureau gingiile și dinții de lapte
albul mușcăturii se transforma în rozul merelor mici și dulci
brumărite în mărul pitic din fața parcului
am zâmbit șăgalnic cum și el mi-a zâmbit dincolo de vers
așa am pierdut șansa la fericirea mea
încă mă găsesc visând la o nouă revenire a Lui
Valentina Vitan 