Închid ochii peste ceața ce se așterne;
O cuprind între pleoape și sper să se transforme în apă,
Să curgă ploaie de lacrimi peste sufletul floare…
Cascada de fulgi ce-mi curge în vene nu risipește ceața,
Ci o-mbracă în sticlă și o păstrează
Făcând din ea o oglindă.
În fiecare oră din seară îmi oglindesc în ea fanteziile
Și-mi mângâi, stând drepți în fața ei, sentimentele
Ce se pun ca sedimentele într-o ceașcă de ceai de tei.
Aș vrea să dorm, dar ceața mi se ridică peste creier.
Număr pătratele de pe pătură până le uit numărul
Și mă apuc să reiau numărătoarea de la orice număr,
Oricum nu contează.
Sentimentele de pe fundul ceștii contează acum.
Mă legăn în brațe cu mine ca să nu mă simt singură,
Deși știu că în ceața asta oricum nu simt decât singurătatea.
Valentina Vitan 