CONFLICT

am învățat să trag linii obtuze și să desenez
confuze drepte oblice cu degetele goale creând conflicte între culori
mi-am luat cărbunele și l-am zdrobit în palmă
apoi am vărsat tot praful în centrul pânzei albe
acolo a căpătat forma unei pete ușor prăfuite și difuze
praful ar fi zburat dacă aș fi suflat puțin dar am vrut să mă asculte
cu degetul mare am trasat linii șerpuitoare către margini
pe care le-am mângâiat cu privirea delicat
ca să nu le trezesc din somn
unele erau negre și continue
altele erau amestecate cu albul de dedesubt semn că acolo
lumina trebuia să aibă ceva de spus
și uneori negrul devenea o ceață închisă
un soi de gri confuz și mofluz în atitudinea lui
alteori albul nu se lăsa murdărit
își cerea dreptul la curățenia lui
neîntinată de dorința mea față de existența lui perfectă
cu degetele continuam să las amprente din loc în loc
semnele mișcării continue a întunericului prin lumină
apoi îmi ștergeam atitudini greșite cu radiera
pe care o curățam mereu de grăsimea cărbunelui ars
ca să nu păteze și mai mult albeața perfectă a luminii
finalul a fost apoteotic
dâre acrilice de roșu sângeriu mediau conflictul printre negru și alb
cerând și el dreptul la viață pe pânză
împroșcând cu nesaț cețuri cenușii în mici puncte neregulate
ca să ascundă greșelile de execuție
pe care doar imaginația le-a executat
în mintea mea mâinile încă lucrau în cârbune și culoare acrilică
dornice să personalizeze o altă pânză
dar ochii mei vedeau cețuri și culori opace și confuze
am lăsat totul pentru o altă dată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s