N-am inimă să-mi bată,
Doar nisip și-un rest de apă
De la valul ce tocmai s-a retras.
Din mii de scoici îmi construiesc tot corpul,
Cu sare îmi zidesc dur pielea,
Iar miile de-organe din alge-s plămădite.
Respir doar când vin valuri
Să-mi ude al meu trup,
Să beau sau să mănânc, să fiu…
Și mă îndemn cu peștii să exist,
Cu broaștele țestoase și sute de delfini,
Cu zecile balene și zeci de hoți rechini.
Căci totul e legitim așa să se întâmple:
Îmi curge-n mare sarea și-mi strică zidul greu
Și-apoi mă descompune, bucată cu bucată,
Menită sunt să mă destram îndată,
Ca să mă recompun din nou la fel;
Și sunt tot eu. Din nou. Mereu la fel.
Valentina Vitan 