ȘI CU CE DOR MI SE USUCĂ LILIACUL!

Între atâtea griuri și cartoane

Ce zac în maldăre de resturi și gunoaie,

O singură culoare îmi luminează ziua:

E liliacul meu de la fereastră

Ce cu curaj își cântă strălucirea,

Deși prea mult din soare el nu prinde.

Și-mi stau din diminețile, devreme,

S-admir opaițul violaceu din umbră;

Eu știu că înflorește pentru mine,

Dacă peste gunoi și izuri visează să impună.

Îi vreau adulmeca chiar și culoarea,

Îi știu cu mintea fiecare ram,

Iar de mă prinde în mreje întristarea

Îmi e de-ajuns ca-n minte să îl am.

E falnicul străjer al nemuririi vieții,

Dar va usca și el curând, o știu,

Culoarea violacee-a dimineții

Și-am să îmi amintesc mereu de el

Așa cum vreau să-l visez în zori.

Am să-i aștept un an, iar, înflorirea,

Și-am să-mi alin din diminețile prea gri,

Căci doar așa am să-mi adun și eu din anii

Ce între resturi și cartoane mă știu a viețui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s