De câte ori încerc să scriu mă pierd. Puzzle-ul fuge de mine. De fapt, am lâncezit. Am căutat motive să mă reapuc de ceva, dar nu funcționează. Nu așa. Și nu mă văd scriind nimic în viitorul apropiat. Corectez câte un text și cam atât.
Și pentru că veni vorba de corectat, am nevoie de niște cursuri de scriere în proză. Le-am găsit, sunt ținute de mulți dintre scriitorii consacrați, dar l-am ales pe Florin Iaru; trebuie să îi placă și lui ce am scris, doar pe baza asta sunt selectată pentru a urma cursul. Omul îmi place, dintotdeauna mi-a plăcut. Mi-ar fi plăcut și mai mult dacă avea Alex Ștefănescu un astfel de curs, aș fi aplicat fără tăgadă. Dar costă ceva, iar eu nu am banii necesari pentru asta. Și chiar am nevoie. Și iar voi strànge din dinți pentru o perioadă de timp.
Mă gândesc că poate nu e timpul pentru așa ceva și, ciudat, asta mă mângâie să amân înscrierea. Mă mai mângâie și gândul că ar face bine să mă refuze pentru că nu am talent. Sună ciudat și prost, dar asta nu mă va face să mă opresc. Am publicat un volum prost, și mi s-a spus că e prost, și cu toate astea l-am publicat. În tiraj mic, departe de a putea fi publicat în librării, vândut pe “sub mână”, dar l-am scos.
Nu îmi fac “mea culpa”, sunt doar obiectivă în propria-mi subiectivitate. Și am lucruri muuuult mai importante de făcut și nu le fac pentru că nu simt să le fac. Și doar aștept să văd ce se mai poate întâmpla. E ca un serial prost în care trebuie să aștept următorul episod.
URMEAZĂ…
Valentina Vitan 