TEMERI

Îmi port în suflet tăcerea ca o umbră

Pe drumul lung ce mi-l străbat alene,

Sub vremea grea, prea tristă și prea sumbră…

În cale-mi pune timpul doar troiene.

Furtuni… îmi port în suflet ca seninul

Ce-alintă ochii iubitori de soare,

La mine norii nu își țin veninul,

Îmi udă oasele și carnea moare…

Mi-e teamă de-ntunericul de moarte,

Mi-e frică de pereți închiși și goi,

De omul care e tot mai departe

Și nu mai poate să se vadă-n “noi”.

Mănânc ori beau… o fac ca-ntotdeauna,

În ăst oraș agonizând de viață,

Și, de visând, mă prinde iar furtuna,

Voi vrea să simt că vine dimineață.

Mi-e teamă de suplicii și durere,

De oase rupte, chin, agonizare,

De lacrimi și de lipsa de putere…

De umilința ce devine stare.

Am frici prea multe, știu, nu mi-s copilă…

Sunt doar un simplu om de lut și fiere;

Un singur dor am: să rămân umilă

În astă lume cu sete de putere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s