VIS DE IARNĂ

A nins! A nins cu beții de apă peste frunte

Și-am mers râzând de bucurie;

Nu priveam pietrele pe care călcam, deși mă usturau tălpile,

Iar degetele mă furnicau amorțite de frig.

Am parcurs așa un drum lung, știu doar că îmi număram pașii,

Desculță fiind de atâta respirație rece.

Spatele încovoiat nu mă lăsa să văd dincolo de drum,

Ninsoarea devenise parte din mine, eu ningeam pământul cu fulgi de apă,

Peste care aruncam priviri frugale ca să pot înainta.

Setea mă oprea, nodul din gât mă țintuia lângă zidul cimentuit al blocului turn;

Visam la apă… și-afară ningea cu fulgi din mine…

De-odată gerul s-a întețit și m-am învelit cu zăpadă;

Era cald sub ea, aș fi vrut să hibernez odată cu fluturii,

Dar ei au zburat din calea mea de frig și de durere,

Și-atunci am știut că ninsoarea nu îmi e totul,

Și n-am mai vrut să visez decât la primăvară.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s