ÎN SÂNUL TOAMNEI

Cu picioare de toamnă îmi merg drumul de lut printre frunze;

Nu le foșnesc de teama senzației de frig pe care o simt în stomac.

Toamna asta mă fericește, ploi cu soare, soare în cer, ploaie pe pleoape,

Soare și în mintea mea lucidă de ape.

Mi-e bine aici, în sânul ei ca de nucă costelivă;

Rodul sunt eu, un bob strivit de dragoste între goliciunile crengilor –

Private de frunzele lor verzi pe care și le afișau cu ostentație –

Și mă așez comfortabil în memoria ei trecătoare până la o nouă revenire.

Nimic nu moare cu adevărat, nimic nu se sfârșește cu finalul,

E doar o continuare a vieții, chiar și atunci când ea lipsește.

E timpul să iau o pauză de aer, o gură de cer albăstrit și adânc;

Am să mă încălzesc din nou, așezată cu spatele la soare,

Poate că el mă va ajuta să nu veștejesc odată cu toamna care mă ține în ea…

Cu gândul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s