PLOUĂ

Plouă din norii din noi cu suflet,

Nori ce se varsă năvalnic peste pământ

Ca o pătură curgătoare.

Plouă din noi cu rugină,

Rugina albă a valului de nori ce ne compune,

Menită să întrepătrundă sensurile conștientului subînțeles

Cu ordinarul inconștient zămislit prin necugetarea cuvântului.

Plouă cu aripi de nor și curcubeu,

Plouă cu sânge și sudoare de lacrimi…

Cerul din noi ne plouă sublim a pierzanie;

Ne udă pereții gurilor captușiți cu pietre albastre,

Condimentate cu apusuri…

Înmiresmate cu răsărituri…

Să închidem ochii și să dormim.

Ploaia va cădea la fel din fiece nor până la inundație…

Inundația fatală a realității cu vise pornite de SUS

Și coborâte rapid în obscur spre a nu distruge așteptările…

Așteptările noastre.

Plouă cu nori de pământ peste ape.

Plouă și nu mai e semn să se oprească vreodată.