ZIDUL

zidul ce imprejmuiește strada pe care ne aflăm

e ca un ostaș cu rădăcinile în asflat,

mereu cu baioneta la picior;

de atâta timp stă acolo că oamenii l-au pictat cu grafitti,

oamenii au plantat flori în jurul lui,

oamenii au montat gard ornamental și tufe de caprifoi.

zidul ce împrejmuiește strada pe care ne aflăm

oglindește în el bătălia căderii și a construcției,

a zadarnicit sute de planuri de distrugere în masă,

mii de planuri de construcție în timp,

ba chiar a caștigat și războiul cu timpul,

când pâlcuri de minute se îmbulzeau să descopere cealaltă lume

curioase să înțeleagă ce e de dincolo;

s-a opus crescând impunător în calea lor,

purtând semeț suliți de sticlă

menite să rănească și să sângereze

fiecare secundă al fiecărui minut care ar fi trecut pe deasupra lor.

zidul care împrejmuiește strada pe care ne aflăm nu are poartă;

ne mai zâmbește ironic din când în când

lăsându-ne să înțelegem că nu există nimic în afara lui,

că singurul dumnezeu e el, unicul care protejează de călăi nevăzuți,

singurul paznic al zilelor și al nopților noastre sigure.

uneori cred că îi plătim siguranța cu libertatea noastră,

însă gândul dispare ca orice alt gând fără importanță.

vreau siguranța zidului meu,

cel care mă apară de rău, cel care îmi trasează viața în simplitatea.

știi? uneori îi duc flori de caldarâm și el se uită la mine…

surâzând cu subînțeles, apoi mă întorc la casa mea,

de pe strada mea, cea împrejmuită de zid…

de protecție…

de protecție.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s