Intotdeauna am considerat ca oamenii care publica sunt oameni maturi si indrazneti, curajosi si plini de imaginatie. Asta pana sa ajung sa imi vad volumul de poezie publicat. Mi-am dorit sa scriu proza, insa nu am aplecarea necesara pentru asta, iar cand ma asez la masa primul lucru pe care il fac e sa scriu poezie.
Cand mi-am vazut volumul in maini am stiu ca e copilul meu, un altfel de copil de care o mama poate fi mandra, care nu va creste si nu va cere de mancare, nu va merge la gradi si pe care nu il voi rasfata. Apoi am realizat ca acel copil care trebuie crescut, alintat, hranit, dus la “gradi” sunt tot eu. Sunt inca un om imatur cu tupeul de a fi fost publicata, insa nu in librarii. Volumul meu de debut nu e pentru librarii, e prea slab (si eu sufar de sindromul impostorului, ca mai toti creatorii), iar poezia nu se mai vinde in zilele noastre, oamenii cauta o altfel de scriere, au un alt tip de imaginatie. Cert e ca eu am indraznit sa visez, sa ma maturizez scriind. Volumul a iesit bine, e frumos, e legat, dar e la fel de imatur ca mine. Si, cu toate astea, sunt mandra!
Valentina Vitan 