VISÂND LA TRECEREA CLIPELOR

Clandestin, căutând alinare în orice culoare,

mă bazez pe timp să treacă.

Obsedată de vocea din mintea mea

îmi petrec secundele măsurând pe degete

pașii parcurși cu picioare de lut până la finalul zilei.

Zgomotul ceasului îmi bate în piept continuu

și nu îi pasă dacă mâine va începe o nouă zi.

Gândul ca această “Azi” încă nu e terminată mă doare.

Și iar îmi ascult vocea din minte, cântând pe silabe cuvintele,

punând câte o secundă de pauză între fiecare sunet,

bătând ca secundarul dinăuntrul meu.

Încă sunt aici, mișcându-mă odată cu rotițele ceasului,

scârțâindu-mi mecanismul neuns de eternități trecute în clipe.

Lumea încă e aici, o aud zgomotoasă în departare;

dacă mi-aș apropia-o de urechi nu mi-aș mai auzi gândurile.

Vocea se aude tare, puternic;

mintea mi-o cântă, o simt în stomac.

Am să alin lumea cu bătăile roților zimțate,

apoi am să trec puntea nopții spre dimineață.