Stătea picior peste picior cu gândurile rătăcindu-i prin minte;
Se apleca și își îmbrățișa, din timp în timp, genunchii noďuroși.
Fără stare, fără de înțelegere, își frământa amintirile jocului,
Una câte una, în ordinea apariției lor pe tabla de șah.
Coatele așezate pe masă arătau de parcă ar analiza și ele odată cu el deciziile.
Nu își permitea să facă ultima mutare, finală, obosită.
“Am să pierd, finalul e aproape”.
Și gânduri haotice se îmbulzeau în capul lui căutând ieșirea.
“Ultima. Apoi…”
Mâna dreapta se mișca încet spre rege; eșecul adus de celălalt doare.
Vinovatul din fața lui, adversarul din oglindă, îi cerea să mute.
Își luă regele în mâini și îl culcă, fragil, pe mijlocul tablei, aproape mângâindu-l;
Oftă adânc. “Încă una?”
Adversarul acceptă dând ușor din cap. “Bineînțeles!”
Valentina Vitan 