Nu sunt artist! Cel putin nu pana nu sunt data de pereti de criticii. Din nou!

Primavara asta a fost foarte productiva pemtru creatia mea. Nu am mai avut o primavara atat de productiva din 2015. Situatiile sunt diferite, atunci eram imatura si navalnica, acum totul e din ce in ce mai asezat, aproape rece si calculat.

Încep sa vad valoare, dar inca astept deciziile altora si ma apuca teama de prea multe decizii. Sunt constienta ca vor veni, insa sunt si mai constienta ca sunt la mana unor oameni despre care nu stiu nimic si care nu ma stiu pe mine, care analizeaza prea mult spiritul meu creator.

Cineva zicea acum cateva zile ca se bucura ca a cunocut artistul din mine, insa eu nu ma simt deloc artist. Am spus, vad oarece valoare, insa nu e una reala. Am ajuns sa vad valoare in orice text citit de la altii si in ceea ce fac eu nu. Stiu, devin obositoare cu atitudinea mea de continua negare si devalorizare, insa imi stiu lipsurile prea bine ca sa accept ca exista si o valoare. Si iar ma intorc la oamenii meniti sa ma critice pe mine ca spirit creator.

Prietenii mei sunt buni si stiu ca tin la mine destul, insa ei sunt subiectivi. Pe ei ii cred ca sunt sinceri si vad valoare in niste cuvinte pe care eu nu le mai simt, uneori si eu ma intreb de unde le arunc, nu le mai inteleg nici eu sensul si rostul. Si devin si mai constienta ca, pe masura ce astept deciziile unora si simt cum timpul trece, totul se intampla in defavoarea mea. Nu mai am nici entuziasm sa trantesc cuvintele potrivite. Poate ca ar fi cazul sa ma opresc pentru o vreme. Muza mea creatoare isi vrea repaosul binemeritat. Poate ca ar fi cazul sa o cam las in pace.

Am devenit obositoare, prea analitica, incordata, uracioasa, intr-o continua frustrare, ma simt inutila, lipsita de sens si de intelegere, am chiar si o nota de invidie pe altii si ce fac ei si nu eu, imi lipsesc copiii si rutina scolii, ba chiar am ajunssa am un mic regret ca am iesit in fata sa ma manifest. Nu regret legatura cu nimeni, regret doar ca si-au batut gurile pe capul meu. Nu mai simt. Nu ma mai simt pe mine. Si, da, sunt deprimata pana in maduva oaselor. Daca nu ar fi ai mei dragi as disparea de bunavoie si nesilita de nimeni, imi pare rau doar de durerea lor. Macar am motive sa mai raman putin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s