N-am mai vorbit de foate multa vreme de muzica, cu atat mai mult de un album. Si, da, e vorba de acelasi Devin Townsend cu un album liric si neconventional, as putea spune ca e chiar teluric si inspirational, putin spre blues, pop-rock, country, ambiental, cu vocea pe atat de blajina pe cat de lirica a lui Che Aimee Dorval. Au mai colaborat ei si in alte ipostaze si au stiut bine ce cer unul de la altul.
Modalitatea de lucru pentru acest album lansat in 2014 era una inedita atunci: atat Devin cat si Che Aimee se inregistrau separat si isi trimiteau unul altuia rezultatul spre a fi montat. Asa au aparut cele 28 melodii cu o alura de New Age, complet neobisnuite, originale si interesante, cantate mai mult in cateva instrumente, in care vom gasi atat chitara electrica cat si cea acustica. Vocile lor se completeaza una pe alta si el, recunosc ca e unul din motivele pentru care il apreciez enorm, demonstreaza ca e un om versatil si usor adaptabil. Lui Devin ii place neconventionalul, isi permite sa adauge sunete si instrumente care sa dea stari, sa ajute la crearea de imagini vizuale pe baza emotiilor create, sa adauge momente de acalmie in care se aud respiratii simple sau pur si simplu triluri de pasari, usi care scartaie, vantul care bate, sunete care dau senzatii de cald, frig, metal lovindu-se de lemn sau pasi pe asfalt, franturi din cantece amerindiene sau hinduse sau glasuri de copii care se aud jucandu-se pe strada… E o adevarata capodopera New Age tocmai prin constructia lui atat de complexa.
De ce prezint acest album acum? Poate pentru ca nu l-am ascultat niciodata integral. Si pentru ca, sunt convinsa de asta, exista pentru fiecare lucru pe care il facem in vietile noastre un timp, iar acum era timpul lui.
Valentina Vitan 