Chiar și Dumnezeu mai minte câteodată

“Râul din ceruri ne picură în suflet durere”, îmi spuneai,

Și lacrimi de cer ne curgeau din ochi orbiți de tristețe.

“N-ai să mă ai curând.”

Lacrimile ni se împreunau și cădeau pe pământ,

hrănind florile de sub tălpile noastre.

Nicio iubire nu ar exista atât de mult în absența celor care iubesc;

e ca o minciună pe care amândoi o credem,

aceeași minciună pe care chiar și Dumnezeu o crede

din când în când, roșind și el la auzul propriei greșeli umane.

Aproape firav, să nu se spargă clipa,

ne prindem de aripile vântului și ne lăsăm purtați spre nicăieri,

ghidați de Cel ce, încă, ne plânge din ceruri ploaia de pe chipuri.

Și chiar și Dumnezeu își are secretele Lui,

minciuni nevinovate spuse delicat,

să nu-și rănească sufletul care visează.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s