Īn jocul de-a viaţa nu e nimeni fără pată

Ne naștem, trăim, murim, e ordinea firească

A tuturor ce ziua își închină vieții,

Și ne-am dori stăpânitori peste destin,

Avizi flămânzi ai sorții, cu burțile umflate de prea-bine.

Ne prinde teama de moarte, ne e frică;

Am născocit decizii pentr-o viață ce-n pumn o ținem strâns,

Ca să nu fugă…

Grămezi de carne moartă ce ține în ea frica

De tot ce nu cunoaște, de tot ce-i e străin.

Nu știm ce ne așteaptă, acum vedem prea bine

Cum omul moare singur, dornic să fi trăit

O clipă-n plus, dar de-ar ave-o ar mai cere una.

Nu-i nimeni fără pată și nu va fi nicicând.

O soartă are omul, în frunte de e scrisă,

În jocul de-a ființa omul e cel mai crud.

Încă nu e gata, nu o simt. O las așa, deocamdată. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să nu îi văd finalul. Cred că mă încearcă teama. Până acum am controlat-o, dar acum, în momentul ăsta, nu mă mai pot controla. Am nevoie de un calmant.