Poezia mea si prietenii mei

Postarea de azi e despre mine si despre ei, dar tot despre mine e. 😛

Acum doua saptamani, sa zicem, ii aratam lui Mihai Tataru doua poezii pe care el le-a gasit interesante. Stateam cu el de vorba pe Whatsapp pe la 1 noaptea si il deranjam de la munca lui (omul prefera munca noaptea, ii e mai liniste si stiu ca multi simt la fel). Se pregatea pentru un interviu si eu, dupa cum spuneam, il deranjam de mama focului. Insa lui ii place deranjul, e un tip multitasking cu atentie distributiva, asa ca mi-a acordat o parte din atentia lui. Nu ii trimisesem si nu mentionasem niciodata nimic despre poeziile mele, aratasem doar asa, timid, cateva poezii catorva dintre prietenii mei ca sa vada si ei ce e de capul lor (si/sau al meu). Nu aveau nici titlul, nu aveau nici diacritice (din astea nu au nici acum, mi se pare pierdere de vreme sa pun si diacritice, oricum oamenii sunt invatati sa citeasca fara, ca doar cuvantul e acelasi cu Î sau I). Apoi i-a venit ideea “salvatoare” de a ma recita pe mine oficial, cu vocea lui de radio/actor pe scenele Clujului. Recunosc ca m-am facut mica si mi s-a facut o rusine de n-am cuvinte sa o descriu. II tot dadeam inainte cu “lasa Mihaita, nu te deranja”, “nu trebuie sa faci asta, e o munca in plus pentru tine”, “iti raman datoare” si alte cateva asemanatoare de care nu imi mai amintesc, dar omul era de neclintit, decizia lui de a ma recita era luata deja. Cand n-ai cu cine, n-ai si pace! Si s-a tinut de cuvant!

Recunosc ca am plans, ca am avut momente in care imi era rusine (mai fusesera citite unele din ele si pe Radio Tasha, insa atunci nu imi bateam prea tare capul cu ele, erau doar niste poezii scrise de mine si recitate de oameni care imi impartaseau pasiunea pentru muzica, nimic mai mult), aproape ca imi venea sa inchid telefonul si sa ies de pe Whatsapp. M-am gandit ca, totusi, teama mea de critica trebuie depasita, asa ca am suportat “cu stoicism” (!) toate laudele si cuvintele frumoase care au curs. Si au curs 3 zile! Le-am numarat, jur! Ca in povesti. Recunosc ca inca sunt mica, am revenit la stadiul de “un metru si un snitel” in ale poeziei, pipotica mea s-a dezumflat intre timp si acum suntem in relatii de-a dreptul cordiale – eu si pipotica mea.

A doua zi povestea s-a repetat, dar de data asta cu Simona Ladaru si Stefan Uhrec, la cererea lor. Simona mi-a cerut un text si i-am dat o mica povestioara cu tenta adolescentina, putin jucausa si visatoare, ca ea. Cand o ascult cu vocea ei de focsaneanca am senzatia ca mama povesteste copilului ei povesti de Ion Creanga. O face cu atat de mult farmec incat stiu ca textul asta e menit sa fie citit de ea. Va trebui sa mai caut inspiratie pentru astfel de texte special pentru Simona, pentru ca stie sa le puna in valoare asa, cu allura ei de mamica povestitoare de basme istorice. Pe Stefan l-am lasat sa aleaga ce i-a placut si a ales o poezie noua pe care a transformat-o putin ca sa i se potriveasca, dar a facut-o cu foarte mult bun gust si eleganta. Ma incanta faptul ca toti au scos din textele citite esenta, ca au reusit sa ma faca sa vad valoare in ceea ce scriu, ca au reusit sa ma faca sa simt ca am ceva talent si ca merit ceva mai multa atentie. Mi-e greu sa gandesc astfel, recunosc, insa stiu ca se poate. Le voi ramane datoare o viata pentru felul in care m-au scos in evidenta pe mine si creatia mea.

Va multumesc, dragilor! Sunteti fantastici si voi stiti asta!

https://www.rapidshare.com.cn/NIuwHvT

https://www.rapidshare.com.cn/TQD1lzd

https://www.rapidshare.com.cn/JUBf8RG

https://www.rapidshare.com.cn/HM1x4gk

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s