Rupta de realitate imi este ziua.
Imi copiez zi dupa zi, la indigo,
Lasand in urma gandirea.
Nu stiu decat visa vise nedorite,
De teama sa nu fuga de mine.
Nu stiu decat dori nedoritul,
Mi-e teama sa-mi stiu izolarea.
Si-atunci imi rup din orgoliu si visez.
O alta straina devin; de abis nu-mi e teama.
Tacuta raman. Si surda. Si muta.
Straina mi-e realitatea; absenta din viata,
Imi port pasi straini in visare
Si merg iar, incet, in calea-mi ciuntita
De ochii amari, si miopi, si orbiti.
Mi-s zilele copii fidele si eu doar visez ca va fi.
Valentina Vitan 