Zilele astea au fost chinuitoare pentru mine, am cautat din rasputeri sa ma linistesc. Imi e frica, o frica viscerala, de neputinta si de chin inutil. Zilele astea m-am purtat ca un adolescent aparent alintat, insa in sufletul meu se duc batalii. Vreau sa scap, sa fiu bine, sa fie toti din familie bine, insa starea de acum se prelungeste prea mult si eu nu mai am rabdare sa fac nimic. Aman la nesfarsit lucruri care trebuie facute, ma simt dezorganizata, invadata de lucruri inutile, de cereri inutile care nu au nicio baza reala si care ar merita lasate balta cu totul.
Nu mai stiu sa fac nimic cum trebuie si sunt oameni in jurul mau care se plang ca nu fac nimic din ce trebuie facut, insa stiu ca o parte dintre ei imi cer mie sa fac lucruri pe care ei nu le-ar face sau nu sunt in stare sa le faca si mi le paseaza mie. Vreau sa imi fie liniste, chiar daca ar insemna sa fiu singura cuc, dar vreau liniste. Nu mai vreau batai de cap, nu le fac fata. Asta se intampla cu oamenii care se uita pe ei in favoarea celorlalti.
Sunt un om singur intre alti oameni, insa as vrea sa fiu singura de tot. Nu sa zac, nu sunt capabila sa zac si nu as zace, in ciuda faptului ca plang si la reclame. Deci sunt deprimata. Sau poate doar am obosit mintal.
Valentina Vitan 