Chiar si intamplatorul isi are fizica lui organizata.
Multimi de cuvinte asezate la intamplare
ne dezvaluie inceputuri noi pentru idei noi.
Da…
Am spune ca “Da!” si totul ar fi permis hazardului,
inceput de idee plasata subtil de aiurea pe masa de scris,
intre pana de gasca tocita si ciunta
si-o calimara crapata din care se scurge veninul din scris.
Da…
De am plasa intamplarea la intamplare
si am uita cum fizica stabileste praguri de tehnic compus,
am subjuga realitatii hazardul venal curgand din calimara
si ne-am alege cu sclipiri de ocean oglindite in norii de-oglinda.
Fantoma trecutului ne cauta clipele rupte in formule reale
din care doar mangaierea ideilor hazardului ne fac sa ramanem pe loc.
Suntem copii ai intamplarilor absurde
din care realitatea nu mai are loc sa se infrupte.
Valentina Vitan 