ating panza cu degetele mangaind suprafata;
e alba si neteda, acoperita de grund.
privesc spre ea si vad lumea din jur transpusa:
vad ocru si cadmiu, vad umbra si verde,
vad ultramarin, cobalt, carmin, siena;
de le amestec obtin negrul noptii, aproape pastos si greu de respirat;
vad lumea mea noptatica, vad sentimentul ascuns
in surasul molatic al buzelor crapate de frig.
cu ochii rosii de nesomn, lacrimand a truda desarta,
tot incercand sa storc de seva firul de iarba din pamantul jilav,
imi amintesc de panza alba,
grunduita, nepasatoare si neinceputa,
ce troneaza regesc pe sevalet
inconjurata de aerul dorintei de inceput.
Valentina Vitan 