De as scrie de mana pe inima ta
Cu penita insangerata de atatea lacrimi
As sorti luminii viata vesnica sa te inunde
Si sa te lumineze de-a pururi ca pe-o faclie vie.
De-as avea ragaz de-o viata
Sa iti cant in urechi cantecul sacru al eternitatii
As putea sa iti mangai urma pasilor
Pana la cea din urma prapastie a lumii.
De-as fi eu, cuvantul, eternul ecou al cerului
As aduce norii sa te planga in hohote.
Dar nu sunt eu nici cuvantul
Si nu esti tu nici pana.
Noi ne cream unul pe altul din fum
Si ne aducem impreuna din aer.
Si ne privim insetati de lumina din noi
Pana la adanci batraneti…
Batranetile pamantului.
Valentina Vitan 