imi simt esenta de maini sa o prind, sa o-nfasor in giulgiu alb si sa il pictez…
dar culori n-am, am pierdut libertatea de-a fi.
si-atunci imi caut culoarea ce imbraca in suflet acel giulgiu alb ce-nvaluie esenta.
imi caut pamantul cel verde si crud, manjesc acel giulgiu si-apoi il clatesc.
nu verdele-l vreau, ceva omenesc, ceva mult mai dulce… un rosu as vrea.
am luat putin sange, pe loc il manjesc. acel giulgiu capata forma, dar nu e ce-mi place,
si-atunci il clatesc iar de culoare si-mi caut albastrul de nu-ma-uita.
nici asta nu vreau. spal panza cu totul si caut galbenul soarelui pur.
il mangai, il pipai, dar nu e culoarea ce-as vrea pe-acel giulgiu sa fie. si nu-i.
cu portocal as vrea… culoare de soare ce-apune… dar nu-i nici ea.
si-atunci, cand il spal, descopar… mirare! panza cea alba ce-nvaluie miezul
e plina de culori estompate, curate. imi mangai esenta si-atunci, in oglinda
descopar culorile toate pe fata-mi.
imi caut culoarea inca pierduta, dar acum, cu fata vopsita, ceva imi lipseste,
esenta-i aceeasi, eu doar imi sunt alta. iau giulgiul cel pal colorat
si-nvalui acest corp plin de rani si durere.
esenta e-n mine, eu doar imi port valul lipsit de culoarea dorita,
desi colorata imi sunt.
Valentina Vitan 