Ca intr-un joc de-a nebunii
imi astept intr-un colt
calaul
sa-mi mangaie pielea rugina.
Satula de mine
inca zambesc in fata lui
asteptand resemnata
privirea de vultur ce rupe
din carnea mea vie.
O ultima luna
ce-apare, venin sa improaste,
reflecta o lama de-argint
menita sa curme cruzimea
din ochii de vultur hulpav si hain.
Manerul asteapta rotund
haina mana ce va sa cuprinda
finalul de clipa din ochi asteptand
ca ultima luna sa se ingroape
adanc printre nori.
Eu stiu ca veninul din ea
mi-e ursit numai mie,
caci eu am cerut mangaierea
calaului vultur.
Valentina Vitan 